Marți, 05 August 2025
RO EN

RENEXPO: Prima editie a Conferintei Internationale - RES in Cladiri Mari

Conferinta Internationala - RES (surse de energie regenerabila) in Cladiri Mari, aflata la prima editie de desfasurare, va avea loc la data de 9 noiembrie 2011, in cadrul evenimentului specializat in energii regenerabile - Renexpo South-East Europe, la Sala Palatului, din Bucuresti. "In contextul in care politica Uniunii Europene ne directioneaza, ireversibil, spre utilizarea energiei produse din resurse regenerabile, trebuie sa actionam pentru diminuarea dependentei de combustibilii fosili, furnizarea energiei la preturi suportabile pentru populatie, precum si in favoarea protejarii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. Actuala criza a energiei impune identificarea unor noi solutii, principala datorie a companiilor specializate fiind de dezvoltare a echipamentelor care utilizeaza resursele regenerabile nepoluante. Considerate, initial, costisitoare si ineficiente, s-a demonstrat, in timp, ca preturile se afla in scadere, in timp ce performantele cresc, simultan cu perfectionarea si extinderea tehnologiilor de productie si implementare", au precizat reprezentantii Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri (AAEC), organizatorii evenimentului. Dezbaterile si prezentarile vor avea drept teme centrale identificarea de solutii considerate de viitor pe piata consumatorilor mici (de tip cladiri) de energie electrica si termica, precum folosirea de echipamente care utilizeaza resurse regenerabile solare, eoliene, geotermale, biomasa si biogaz. Se vor prezenta, de asemenea, conceptul de "casa activa" (casa care produce mai mult decat consuma) si sistemele tip "retele inteligente" de management al energiei furnizate din resurse regenerabile (la nivel local sau pentru un cvartal de cladiri, cuplate cu sisteme de management al energiei consumate "inteligent", la interiorul cladirilor).
Inregistrarea participantilor incepe la 8:30, lucrarile conferintei urmand a fi demarate o ora mai tarziu, prin cuvinte de deschidere sustinute de Eugen Curteanu, secretar de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) si Emilia Mladin, presedintele AAEC. Sesiunea I, intitulata "Cadrul legal pentru atingerea obiectivelor 20-20-20", continua cu prezentari realizate de ing. Nicolae Olariu (presedintele Asociatiei Patronale Surse Noi de Energie - SUNE), ing. Laurentiu Fara (cadru didactic al Universitatii Politehnice Bucuresti) si ing. Vasile Rugina (Filiala Insitutul de Cercetari si Modernizari Energetice SA din cadrul Institutului National ICEMENERG). Sesiunea a II-a - "Surse regenerabile de energie pentru sectorul cladirilor" - va fi initiata la ora 12:00, cu discursurile ing. Bogdan Burduhos si ing. Macedon Moldovan (profesor la Universitatea Transilvania din Brasov) si ing. Dan-Ilie Teodoreanu, care va sustine o prezentare despre proiectele de succes realizate cu sisteme fotovoltaice de puteri mari, cu aplicatii in orase. De asemenea, printre conferentiarii celei de-a doua sesiuni se afla Adriana Milandru si Madalina Anastasiu (reprezentante ale Institutului de Studii si Proiectari Energetice SA) si Daniel Paun (oficial al companiei Termosystem Services "TSS"). Sesiunea a III-a, intitulata "Inteligenta in cladiri, comunitati, retele si la utilizatorii de cladiri", va avea printre conferentiari reprezentanti ai unor companii care utilizeaza sisteme si tehnologii specifice, precum Schneider Electric, Llumar Romania/Solsec, Echipot si Info Top Invent.
La nivelul auditoriului sunt asteptate persoane cu functii de decizie din diverse domenii, cum ar fi cele hotelier, de invatamant, medical, precum si proiectanti, reprezentanti ai autoritatilor locale/centrale, arhitecti, ingineri, dezvoltatori de proiecte, auditori energetici, operatori, producatori, investitori, experti, companii de consultanta, institutii financiare, cercetatori, oameni de stiinta etc. Informatii suplimentare si programul complet al conferintei, la http://www.renexpo-bucharest.com

Din aceeasi categorie

01 Aug 07:54 | Companiile italiene de constructii au contracte de 5,8 miliarde euro in Romania
29 Iul 15:37 | PREFBETON: Conferinta Solutii Prefabricate din Beton - Timisoara, 29-30 oct. 2025
21 Iul 18:22 | Caravana OAER - Anul V, statia 8 va fi la Poiana Brasov, pe 11-14 septembrie 2025
18 Iul 11:26 | DISTRIBUTIE OLTENIA castiga editia numarul 43 a concursului Trofeul Electricianului
03 Iul 16:51 | The BIM Challenge 2025: doua zile despre viitorul digital al constructiilor
03 Iul 13:21 | Companiile italiene de constructii au contracte de peste 5,8 miliarde euro in Romania
26 Iun 11:01 | Commerce Innovation Summit: Evenimentul care seteaza trendurile din ecommerce
25 Iun 14:16 | NZEB Expo Bucuresti: Peste 17.000 de vizitatori la a doua editie a evenimentului
24 Iun 14:52 | Industria apei din Romania necesita investitii de 30 miliarde euro pentru conformare
23 Iun 11:50 | EVENIMENT: Italy & Romania - Building Sustainable Together, Bucuresti, 2 iulie 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA