Marți, 10 Iunie 2025
RO EN

FIDIC: Conferinta regionala despre infrastructura, in premiera la Bucuresti

In colaborare cu organizatiile ARIC si EFCA, FIDIC organizeaza, la Athenee Palace Hilton – Bucuresti, in Sala Regina Maria, prima conferinta regionala comuna (FIDIC-ARIC-EFCA) in domeniul infrastructurii. Programat in perioada 12-13 martie 2015, evenimentul are ca scop principal analiza implementarii contractelor incheiate potrivit prevederilor FIDIC pe o piata reglementata in principal de legislatia publica. Ca punct de referinta, va fi explorata noua directiva a UE privind achizitiile publice si implementarea sa la nivelul pietei de constructii, cu accent asupra investitiilor in infrastructura. „Romania a devenit gazda acestei conferinte, ca urmare a faptului ca este unul din receptorii majori ai fondurilor structurale si de coeziune, iar participantii vor impartasi experienta dobandita de-a lungul timpului si vor avea prilejul efectuarii unor comparatii cu situatiile din alte tari invecinate (membre sau nu ale UE), interesate de cele mai bune practici in domeniul achizitiilor publice si de utilizarea efectiva a contractelor FIDIC”, a declarat Enrico Vink, director executiv al FIDIC si director al conferintei. Agenda conferintei, care va beneficia de prezenta, in calitate de speakeri, a unor specialisti regionali si internationali in infrastructura, experti in legislatie, oficiali ai Comisiei Europene si Guvernului Romaniei, comitetul FIDIC si membrii grupurilor de lucru ale organizatiei, consultanti speciali etc., va include teme de actualitate si de un larg interes. Punctele esentiale ce vor fi atinse se refera la: finantarea UE pentru infrastructura, evolutia contractelor FIDIC si conditiile contractuale particularizate in regiune, opinii pro si contra modificarii conditiilor contractuale FIDIC, licentierea conditiilor FIDIC la nivel national – traduceri, adaptari si armonizari cu legislatia in vigoare, regulile de achizitie publica ale UE si impactul lor asupra contractelor FIDIC – experienta altor state membre ale UE cu privire la legislatia existenta, evitarea si urmarirea cererilor de dauna in cadrul contractelor FIDIC, diverse aspecte de drept civil si comun cu impact asupra documentelor FIDIC etc. Auditoriul conferintei va fi alcatuit de toti cei implicati in dezvoltarea infrastructurii europene, mai ales a celei din tarile zonei central-estice a continentului. Participantii vor reprezenta diverse domenii de activitate, fiind investitori, autoritati publice, antreprenori de constructii, birouri de avocatura si firme de consultanta din sectorul ingineriei civile. Ca organizatori, alaturi de Enrico Vink se regasesc partenerii Michael Stanciu, presedintele ARIC si Jan van der Putten, secretar general al EFCA.
***
FIDIC reprezinta, pe plan mondial, interesele globale ale industriei de consultanta din domeniul ingineriei civile, avand 99 de asociatii membre, reprezentate la randul lor in 35 de tari europene si reunind 60.000 de firme de consultanta in toata lumea, care administreaza 60% din infrastructura mondiala. EFCA, la care s-au afiliat asociatii din 24 de state, este singura federatie europeana din domeniul ingineriei civile si serviciilor asociate, reprezentand la randul sau o industrie cu un milion de angajati, majoritatea acestora fiind inalt specializata intr-o multitudine de discipline. De asemenea, ARIC reprezinta aceste interese in Romania, fiind o asociatie membra a FIDIC si EFCA. Informatii suplimentare, la www.aric.org.ro
 

Din aceeasi categorie

29 Mai 17:33 | Peste 4.000 de specialisti au vizitat METAL SHOW & TIB 2025, in 4 zile de eveniment
29 Mai 11:58 | UPT: Solutiile “pod inteligent” si “reutilizarea lanii” premiate la Building Construct
26 Mai 16:18 | Zilele nZEB Alba Iulia 2025, eveniment regional dedicat constructiilor eficiente energetic
21 Mai 16:04 | ENERGY EXPO 2025 isi deschide portile maine, 22 mai, la Hala Laminor din Capitala
13 Mai 11:22 | SCIA 2025: Liderii administratiei si industriei se intalnesc pe 27 mai la Bucuresti
12 Mai 11:40 | Maine se deschide METAL SHOW & TIB 2025, cel mai mare targ tehnic din Romania
09 Mai 11:13 | AICPS33: Conferinta care redefineste viitorul ingineriei structurale, pe 19-21 mai
08 Mai 15:16 | NZEB Expo revine la Bucuresti cu o noua editie, intre 13 si 15 iunie, la Romexpo
08 Mai 14:57 | Viitorul constructiilor se "releva" pana vineri, in Bucuresti, la INNOCONSTRUCT 2025
30 Apr 10:03 | Proiectele #LOOPChallenge vir fi votate si premiate la ENERGY EXPO 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA