Marți, 29 Iulie 2025
RO EN

EURO-CONSTRUCTII: Solutii pentru facilitarea finantarii renovarii imobilelor

In sesiunea speciala a lucrarilor Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii 2018 (eveniment aflat la editia a saptea, programat sa se desfasoare la data de 15 mai a.c., la Radisson Blu Hotel - Bucuresti, atentia auditoriului - format din specialistii in constructii si in domeniile conexe, reuniti in Sala Atlas 2 - va fi captata de tema intitulata „Instrumente pentru facilitarea deciziilor de finantare a renovarii energetice a cladirilor”, sustinuta de dr. ing. Horia Petran, de la INCD URBAN-INCERC, sucursala INCERC Bucuresti, Centrul de Performanta Energetica a Cladirilor, respectiv presedinte al cluster-ului Pro-nZEB.
Prezent pentru a doua oara consecutiv ca speaker la lucrarile conferintei, expertul se va referi, de aceasta data, la diversele solutii pentru facilitarea deciziilor de finantare a renovarii profunde a imobilelor, pana la transformarea acestora in cladiri cu un consum de energie apropiat de zero (nearly Zero-Energy Buildings - nZEB).
In prealabil, dr. ing. Horia Petran a aratat ca „acordul COP21 de la Paris, din decembrie 2015, a redefinit ambitia globala de atenuare a schimbarilor climatice, iar UE preia aceasta noua ambitie in politicile sale. Legatura dintre renovarea energetica si combaterea schimbarilor climatice este evidenta, intrucat cladirile existente sunt responsabile pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de sera din Europa”.
Conform specialistului, beneficiile multiple ale renovarii depasesc cu mult doar reducerea emisiilor de carbon, conducand, de asemenea, la cresterea securitatii energetice, la crearea de locuri de munca, la reducerea poluarii aerului si la reducerea saraciei energetice, precum si la imbunatatirea sanatatii, confortului si productivitatii. Cu toate acestea, renovarile rareori realizeaza nivelul de performanta si profunzimea necesare pentru atingerea obiectivelor UE privind schimbarile climatice pe termen lung.
„Renovarea unei cladiri este in general un proces complex si de durata, iar unul dintre principalele obstacole pe care le intampina proprietarii de imobile in ceea ce priveste imbunatatirea performantei energetice a acestora este lipsa de informatii cu privire la ceea ce au de facut si la ordinea in care urmeaza sa aplice masurile de renovare”, a mai explicat dr. ing. Horia Petran. De aceea, asa cum sustine specialistul, initiativele bazate pe colaborare, in vederea dezvoltarii pietei, precum cluster-ul Pro-nZEB si proiectele europene iBRoad „Individual Building Renovation Roadmaps” si ENERFUND „ENErgy Retrofit FUNDing rating tool” (HORIZON 2020), abordeaza necesitatea punerii la dispozitie pentru partile interesate a unor instrumente care sa faciliteze deciziile de finantare a renovarii energetice a cladirilor existente cu un nivel de complexitate si de ambitie in termeni de performanta si beneficii care sa permita sprijinirea obiectivelor de dezvoltare sustenabila asumate la nivel de politica energie-mediu.
In acelasi timp, dupa cum va sublinia in cadrul conferintei EURO-Constructii 2018 dr. ing. Horia Petran, dezvoltarea programelor de formare profesionala din cadrul proiectului Fit-to-nZEB “Innovative training schemes for retrofitting to NZEB-levels” (HORIZON 2020) faciliteaza cresterea nivelului de competente ale specialistilor si lucratorilor implicati in procesul de renovare a cladirilor existente la nivel nZEB. Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici!

Din aceeasi categorie

03 Iul 16:51 | The BIM Challenge 2025: doua zile despre viitorul digital al constructiilor
03 Iul 13:21 | Companiile italiene de constructii au contracte de peste 5,8 miliarde euro in Romania
26 Iun 11:01 | Commerce Innovation Summit: Evenimentul care seteaza trendurile din ecommerce
25 Iun 14:16 | NZEB Expo Bucuresti: Peste 17.000 de vizitatori la a doua editie a evenimentului
24 Iun 14:52 | Industria apei din Romania necesita investitii de 30 miliarde euro pentru conformare
23 Iun 11:50 | EVENIMENT: Italy & Romania - Building Sustainable Together, Bucuresti, 2 iulie 2025
23 Iun 11:07 | Saint-Gobain: Romania castiga Premiul Studentului la competitia internationala
23 Iun 10:56 | ARA organizeaza Forumul Regional al Apei Dunare - Europa de Est si ExpoApa 2025
13 Iun 11:48 | ARSC: Parteneriat strategic cu Fira Barcelona, organizatorul Smart City Expo World
13 Iun 07:33 | ConstructFEST 2025, o punte solida intre sistemul educational si industrie
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA