Vineri, 31 Octombrie 2025
RO EN

ANUALA DE ARHITECTURA: S-au inscris proiecte de peste 50 milioane de euro

La editia din 2012 a Anualei de Arhitectura vor fi prezentate 100 de proiecte noi din domeniul rezidential, al cladirilor publice sau amenajarilor a caror valoare depaseste 50 milioane de euro. Evenimentul, aflat la editia a X-a, va avea loc in perioada 1 - 12 iunie a.c. in spatiul expozitional Sala Dalles din Bucuresti si este organizat de Filiala Teritoriala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), alaturi de Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC). Tema propusa pentru manifestarea din acest an este reprezentata de "ECO-Arhitectura". Editia din 2012 este aniversara, marcand 10 ani de la infiintarea Anualei de Arhitectura si va pune accentul pe conceptul de eco-arhitectura si pe rolul arhitectului in definirea spatiului si a stilului de viata. Tematica manifestarii a fost influentata de tendintele internationale in domeniu, precum si de noile directive ale Uniunii Europene referitoare la eficienta energetica a constructiilor, ce vor intra in vigoare in toate tarile membre din 2020. "In Romania se afla in dezbatere publica mai multe proiecte de lege care fac referire la standardele ecologice si la eficienta energetica a materialelor de constructii. Astfel, incepand din 2013, toti producatorii specializati din tara noastra vor trebui sa se alinieze la noile norme si sa-si modifice portofoliile de sisteme", se arata in comunicatul emis de organizatorii evenimentului. "Anuala din 2012 este un festival urban bucurestean, incluzand manifestari de arta contemporana in multe spatii, inclusiv stradal prin «Street Delivery» si «Strada de C’Arte», proiectii de film, conferinte de arhitectura si expozitii tematice. Ne concentram atentia asupra valorilor spatiului arhitectural si posibilitatilor de ameliorare a calitatii vietii urbane prin arhitectura. Ne dorim, in acelasi timp, sa initiem un dialog cu publicul larg, care are nevoie de educatie in domeniul arhitecturii si care trebuie sa se implice mai mult pentru a intelege importanta acesteia", a declarat Mircea Ochinciuc, presedintele OAR Bucuresti. Invitat special al editiei curente este Patrick Blanc, botanist francez faimos pentru realizarea unor pereti vegetali pentru fatade sau holuri.
Intrarea va fi libera pentru vizitatori pentru toate expozitiile si evenimentele cuprinse in Anuala de Arhitectura. Informatii suplimentare, la www.anuala.ro

Din aceeasi categorie

30 Oct 15:00 | SGR Timisoara: Geodezia reprezinta fundamentul oricarui proiect de infrastructura
29 Oct 13:56 | 4Construct: Liderii industriei au setat directia pentru Tehnologie si Sustenabilitate
24 Oct 16:20 | Rezilienta la schimbarile climatice si geopolitice - provocarile actuale ale oraselor
24 Oct 11:33 | RPC: Investitii publice si private de miliarde de euro dezvolta judetul Cluj
24 Oct 11:12 | EnergIntell 2025: Romania isi consolideaza pozitia strategica la Marea Neagra
22 Oct 11:00 | ARACO: 35 de ani de activitate si decernarea premiilor anuale "TROFEUL CALITATII"
22 Oct 11:10 | NZEB Expo revine la Cluj-Napoca si asteapta peste 12.000 de vizitatori
21 Oct 13:24 | The Smart Home Summit revine cu cea de-a doua editie, in cadrul GoTech World 2025
17 Oct 14:17 | CarbonZero 2025, parcursul industriei constructiilor catre neutralitatea emisiilor
16 Oct 16:48 | CONFERINTA PREFBETON: Solutii prefabricate din beton, sustenabilitate si digitalizare
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA