Vineri, 15 August 2025
RO EN

MAN AND MACHINE: Parteneriat Autodesk, in cadrul UAIUM

Compania Man and Machine Romania - Bucuresti, distribuitorul autorizat al concernului Autodesk in tara noastra - unul dintre liderii mondiali in dezvoltarea de aplicatii software pentru proiectare 3D, inginerie si divertisment - a participat la inceputul lunii iulie a.c., impreuna cu colaboratorul sau, la evenimentul de inaugurare a Parteneriatului Educational Strategic cu Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM). In cadrul programului, vor fi instalate 225 de licente pentru solutii software specializate in proiectarea din domeniul arhitecturii, ingineriei si constructiilor, incluse in cursurile si programa universitara a sapte departamente si catedre de profil din cadrul UAUIM. Reprezentanti ai Man and Machine Romania si Autodesk vor oferi, gratuit, cursuri, servicii de mentenanta si consultanta pentru solutiile software atat profesorilor, cat si studentilor. „Parteneriatul strategic cu UAUIM demonstreaza determinarea noastra in sprijinirea urmatoarei generații de arhitecti si proiectanti pentru obținerea unei experiențe valoroase in ceea ce privește utilizarea software-ului de proiectare, precum și in vederea creșterii competitivitații pe piața muncii. Incheierea acestui parteneriat pe termen lung va aduce beneficii ambelor parți”, a declarat Steven Cottingham, Education Program Manager Autodesk pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa.
***
Autodesk a lansat prima aplicatie AutoCAD in anul 1982 si de atunci a continuat sa-si imbogateasca permanent portofoliul de aplicatii adaptate pietelor globale. Prin intermediul Autodesk Education Community, corporatia ofera gratuit aplicatiile sale studentilor din toata lumea. Acestia pot descarca versiunile complete ale solutiilor software pe care 9 milioane de proiectanti, ingineri, arhitecti si artisti in grafica digitala le utilizeaza in cadrul tuturor companiilor din clasamentul “Fortune 100”, din peste 183 de tari. De asemenea, compania americana sprijina studenții și profesorii prin furnizarea de aplicatii software specializate pentru proiectare 3D, programe inovatoare si alte resurse pentru inspirarea noilor generatii de profesionisti. Din reteaua de filiale si companii afiliate ale grupului face parte si Man and Machine Software – Germania, unul dintre cei mai importanți distribuitori de software de proiectare și producție asistata de calculator (CAD/CAM) din Europa pentru mai multe industrii, precum inginerie mecanica, arhitectura si infrastructura. Informatii suplimentare, la www.manandmachine.ro

Din aceeasi categorie

12 Aug 07:00 | MUM: Estompare a efectelor de incetinire generate de schimbarile de la Autodesk
08 Aug 07:00 | SAP raporteaza incasari totale de peste 9 miliarde euro pentru trimestrul al doilea
29 Iul 07:00 | Oliver Hermes, WILO: Distrugerea constructiva reprezinta singura sansa a Europei?
28 Iul 07:00 | WILO: Impact mare al inteligentei artificiale sustenabile asupra domeniului tehnologic
18 Iul 15:47 | Vertiv va achizitiona un producator de solutii personalizate pentru rack-uri
17 Iul 15:37 | Softlead: Digitalizarea ramane prioritara pentru companii si dupa schimbarile fiscale
15 Iul 11:44 | OVES: Piata IT resimte presiunea contractarii internationale si majorarilor fiscale
14 Iul 11:29 | Accenture: Productivitatea Europei este cu 24% mai scazuta decat cea a SUA
14 Iul 07:00 | ORACLE poate deveni una dintre cele mai mari companii de infrastructura cloud
11 Iul 12:44 | iCON-BI: Proiect inovator pentru transformarea digitala a sectorului constructiilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA