Vineri, 14 Februarie 2025
RO EN

FanCourier: E-commerce reprezinta intre 9 si 11% din comertul total al Romaniei

Aproape 63% dintre romani considera ca au abilitatile necesare pentru a lansa o afacere, insa 58% se tem de esec, potrivit Global Entrepreneurship Monitor. Aceasta realitate evidentiaza o nevoie acuta de educatie antreprenoriala si de modele de succes care sa inspire si sa ghideze viitoarele generatii de antreprenori.
In acest context, platforma de media, evenimente si cursuri „Permis de antreprenor” a reunit unii dintre cei mai influenti oameni de afaceri din Romania pentru a oferi informatii valoroase si solutii concrete, validate in practica.
 
E-commerce-ul romanesc, o piata cu potential imens
Felix Patrascanu, cofondator FanCourier, liderul pietei de curierat din Romania, a evidentiat oportunitatile din sectorul e-commerce:
"Online-ul castiga teren tot mai mult. E-commerce-ul a ajuns sa reprezinte intre 9 si 11% din comertul total al Romaniei, iar piata se apropie de 7 miliarde de euro. Iata cat loc mai este pentru dezvoltare! Ne plangem ca au venit Trendyol, Shein sau Temu… Au venit, au cam ars totul in jur, dar te dezmeticesti si vii cu inovatie, in primul rand."
Adina Buzatu, CEO si fondator Trends by Adina Buzatu, a sustinut ideea ca inovatia presupune si capacitatea de a adapta modele de succes existente:
"Inovezi, dar sigur iei un pic si din aerul din jur. Oamenii traiesc in estetica vremurilor si au nevoie sa primeasca ceea ce sunt deja obisnuiti sa vada. Merg la targurile de moda si descopar lucruri extraordinare, dar nu le veti vedea niciodata in magazin exact asa cum sunt, ci adaptate clientilor nostri."
Mari Jeanne Ion, director de programe Euronews Romania, care realizeaza seria de emisiuni si evenimente „Permis de antreprenor”, a explicat interesul tot mai mai mare al tinerei generatii fata initiativele antreprenoriale: "Cuvantul antreprenoriat ne-a intrat in vocabularul uzual in mod firesc, pentru ca el exprima, de fapt, o stare de spirit. E acea pornire de a cladi prin forte proprii si cu puterea mintii tale o afacere. Generatia tanara vine cu aceasta energie, sunt oameni inteligenti care isi doresc sa reuseasca si care vor sa isi decida singuri viitorul. Si sunt din ce in ce mai multi! La Euronews Romania, noi am identificat acest segment si am vrut sa stim cu ce dileme se confrunta acesti tineri, ce nevoi au ei."
 
Romanii incep sa aleaga calitatea
Felix Patrascanu a discutat si despre schimbarile in comportamentul de consum al romanilor:
"Curieratul este un barometru al economiei. Piata romaneasca s-a maturizat – vedem cum statul se imprumuta din ce in ce mai mult de la romani, iar lumea incepe sa economiseasca. Cosul de cumparaturi a scazut ca volum, dar pare-se ca am inceput sa cautam produse mai calitative.”
Aceasta tendinta a fost confirmata si de Adina Buzatu:
"Romanii au inceput sa aleaga calitatea. Simt asta in fiecare zi, in magazin. Clientii imi spun: «Cumpar de la tine pentru ca, de exemplu, camasa pe care am luat-o acum cativa ani arata la fel de bine». Este o bucurie sa vad ca oamenii prefera sa cumpere sustenabil, nu 200 de piese fara rost, ci mai putine, dar versatile."
 
Sustenabilitatea in stil de viata si antreprenoriat
Pe langa consumul responsabil, Anca Alungulesei, terapeut in nutritie, a subliniat importanta unei abordari sustenabile si in ceea ce priveste stilul de viata al antreprenorilor:
"A avea o afacere sanatoasa inseamna a avea un antreprenor sanatos. Majoritatea oamenilor asociaza nutritia doar cu slabitul, dar alimentatia constienta este esentiala mai ales in mediul antreprenorial, unde se munceste si 16 ore pe zi. Trebuie sa incepem sa ne punem intrebarea: «Cum am eu grija de corpul meu?»."
Aceasta a explicat cum principiile din business pot fi aplicate si in adoptarea unui stil de viata echilibrat:
"Exact ca in business, avem nevoie mai intai de o viziune clara asupra stilului nostru de viata, apoi de o strategie, obiective concrete si, cel mai important, de implementare efectiva."
 
Succesul, mai greu de gestionat decat esecul
O perspectiva diferita asupra provocarilor leadershipului a fost oferita de Florin Bratu, antrenor profesionist de fotbal:
"Succesul este mai greu de gestionat decat esecul. Lucrez cu multi jucatori tineri – dupa cateva saptamani de rezultate bune, incep sa se ridice pe varfuri si nu mai raspund la comenzi. Daca nu ii readuci rapid pe linia de plutire, iti pierzi echipa."
El a evidentiat si importanta motivarii echipei:
"Ca antrenor, trebuie sa le oferi jucatorilor un motiv individual, dar si unul de echipa. Daca reusesti sa faci asta, ai castigat grupul."
"Permis de antreprenor” – un proiect pentru viitorul businessului romanesc
Seria de emisiuni si evenimente „Permis de antreprenor” isi propune sa sprijine dezvoltarea educatiei antreprenoriale din Romania, oferind solutii aplicate la provocarile actuale. 
"Pornind de la statisticile ingrijoratoare referitoare la IMM-urile din Romania si soarta lor, am decis sa startam o serie de episoade si evenimente denumite «Permis de Antreprenor». Misiunea acestui proiect este sa ajute mediul antreprenorial si, impreuna cu o echipa de profesionisti, experti, consultanti si antreprenori, sa incercam sa reinventam modul de a initia afacerile mici. Exista foarte multe resurse pentru antreprenoriat care iti vor spune ce sa faci. Emisiunea noastra si seria de evenimente iti va spune si cum sa faci, cu exemple reale si studii de caz", a explicat Constantin Paraschiv, initiatorul si moderatorul seriei de emisiuni si evenimente „Permis de antreprenor”.
Lansat acum doi ani de Euronews, proiectul este realizat in parteneriat cu BiziLive TV, cu sustinerea BCR, Aqua Carpatica, Polti, The Entrepreneurship Academy, Tudor Communications, Grecu & Partners, Domeniile Samburesti, Elexus Hotel, Moraru si 10 PM.

Din aceeasi categorie

12 Feb 06:00 | SAP anunta o majorare cu 40% a portofoliului de contracte cloud in anul trecut
11 Feb 13:34 | Bitdefender: Hackerii vizeaza companii printr-o inselatorie de recrutare pe LinkedIn
07 Feb 06:00 | MICROSOFT: Afacerile Cloud si AI asigura performanta trimestrului al doilea
05 Feb 11:32 | DEVHD: Crestere cu peste 25% a cifrei de afaceri in 2024 fata de 2023
03 Feb 13:16 | SOFTLEAD: Interesul companiilor pentru digitalizare s-a temperat in 2024
03 Feb 11:45 | Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 va avea loc in perioada 8-11 aprilie
30 Ian 11:48 | INS: Cifra de afaceri din IT pentru companii ramane in scadere la finalul anului 2024
29 Ian 17:37 | Cristian ERBASU: Suntem in intarziere cu implementarea proceselor de digitalizare
28 Ian 10:46 | OVES Enterprise aloca 3 milioane euro pentru cercetare si dezvoltare in 2025
21 Ian 10:46 | Viitorul conectivitatii in constructii pentru o eficienta si precizie superioara
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA