Sâmbătă, 26 Aprilie 2025
RO EN

certSIGN: Crestere de 52% a afacerilor din primul trimestru, la 25 milioane lei

certSIGN, companie romaneasca de IT&C si un important producator si dezvoltator de solutii criptografice din Romania, raporteaza o cifra de afaceri consolidata de 24,5 milioane de lei in primul trimestru din 2023, o crestere cu 52% fata de aceeasi perioada a anului trecut, EBITDA de 6,1 milioane de lei, +130%, si un profit net de 2,9 milioane de lei, o apreciere cu 257% comparativ cu primele trei luni din 2022.
„Rezultatele financiare inregistrate la nivelul primului trimestru din 2023 reprezinta o confirmare a increderii mediului de afaceri din Romania si din strainatate in serviciile si solutiile pe care le furnizam de peste 15 ani. Pe parcursul primelor trei luni ale acestui an, activitatea noastra in domeniul securitatii cibernetice a inregistrat o crestere semnificativa, de 328%, pana la 2,6 milioane de lei, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta se datoreaza in mare masura eforturilor noastre de ne extinde la nivel international si relevanta tot mai mare a serviciilor de securitate cibernetica in contextul digitalizarii accelerate. Performanta realizata in primul trimestru din acest an si faptul ca proiectele de digitalizare la nivelul companiilor si organizatiilor vor continua sa progreseze rapid reprezinta o oportunitate enorma pentru continuarea dezvoltarii certSIGN. Suntem increzatori ca serviciile si solutiile pe care le oferim vor aduce valoare adaugata clientilor nostri, ajutandu-i sa se adapteze cu succes in era digitala, care sa afla intr-o evolutie continua”, a declarat Adrian Floarea, CEO certSIGN.
La cifra de afaceri consolidata din primul trimestru din 2023, cele mai importante contributii au fost aduse de serviciile de incredere eIDAS, identitate digitala si securitate cibernetica. Linia de business Servicii de incredere eIDAS cuprinde activitatile pentru care certSIGN se bucura de cea mai mare recunoastere pe piata din Romania. In cadrul acestei unitati, echipa certSIGN furnizeaza servicii utilizate pentru implementarea semnaturii electronice cu valoare legala pe token sau in cloud in conformitate cu legislatia nationala si europeana in vigoare. De cealalta parte, prin linia de business Identitate Digitala certSIGN are o prezenta puternica la nivel mondial, furnizand astfel de servicii in 18 tari din intreaga lume.
In vederea continuarii dezvoltarii si extinderii serviciilor si solutiilor furnizate, la inceputul lunii mai a acestui an, certSIGN a incheiat un parteneriat tehnologic strategic cu Versasec Credential Management Company, un lider de piata in Suedia, specializat in solutii software de gestionare a identitatii si accesului de inalta securitate. In cadrul acestui parteneriat, cele doua companii ofera clientilor o solutie integrata care asigura o autentificare multi-factor (MFA) complet securizata, incepand cu emiterea credentialelor digitale (certificate digitale pentru semnatura electronica, criptare de date si autentificare la sistemele IT), inserarea credentialelor digitale in carduri inteligente, emiterea cardurilor inteligente catre utilizatorii finali, gestionarea centralizata si descentralizata (self-service) a credentialelor si a cardurilor inteligente pe parcursul ciclului de viata al acestora, pana la scoaterea din uz a cardurilor inteligente si a credentialelor corespunzatoare.
In 2022, certSIGN a inregistrat o cifra de afaceri consolidata de 76,5 milioane de lei, o crestere cu 14% fata de anul 2021, EBITDA de 13,8 milioane de lei, +17%, si un profit net de 6 milioane de lei, o apreciere cu 13% comparativ cu 2021. Compania investeste in mod constant in proiecte de cercetare si dezvoltare, bugetul de anul trecut aferent acestei activitati ridicandu-se la 8 milioane de lei. Printre proiectele realizate in 2022 se numara certME, un sistem de identificare electronica, semnatura la distanta PAPERLESS si un upgrade la certSAFE, aplicatia modulara care ofera elementele necesare pentru a crea o solutie de Infrastructura cu Chei Publice (PKI) completa, impreuna cu serviciile de securitate asociate acesteia, la nivelul unei organizatii.

Din aceeasi categorie

22 Apr 07:00 | ORACLE: Contracte de 48 miliarde USD in trimestrul al treilea al anului fiscal 2025.
17 Apr 07:00 | NEMETSCHEK: Crestere de 88% a incasarilor din abonamente si modele SaaS
15 Apr 09:40 | Costurile ridicate si durata de implementare, principalele obstacole in digitalizare
14 Apr 12:18 | Life in Codes a incheiat anul 2024 cu o cifra de afaceri de 7 milioane euro
11 Apr 11:53 | DISB 2025: Tehnologii emergente, cooperare, inovatie si securitate cibernetica
10 Apr 09:45 | DISB 2025, Ziua 2: Securitate, inovatie si premiera nationala in Web 3.0
08 Apr 19:53 | Digital Innovation Summit Bucharest a debutat cu un dialog despre viitorul digital
08 Apr 09:24 | Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 incepe astazi, la Palatul Parlamentului
07 Apr 12:19 | Adrian Vevera (ICI): Oamenii sunt esentiali pentru dezvoltarea noilor tehnologii
04 Apr 12:24 | Apple & Nvidia: Angajament de 1 miliard USD - retorica sau revolutie a relocalizarii
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA