Miercuri, 30 Aprilie 2025
RO EN

PIATA locala de arhitectura, estimata la circa 150 milioane de euro in 2019

Piata de arhitectura din Romania se situa la circa 135,68 milioane de euro la finele anului 2018, potrivit datelor incluse in studiul "Profesia de arhitectura in Europa 2018", realizat de Consiliul European al Arhitectilor (ACE). Sectorul local de arhitectura s-a inscris pe un trend ascendent in 2017, 2018 si 2019, dupa scaderi semnificative in anii de criza, fiind, in 2018, cu 76% peste nivelul din 2016 (76,95 milioane de euro), mai mult decat dublu fata de valoarea din 2010 (63,5 milioane de euro) si chiar si peste nivelul de varf din 2008, cand valoarea pietei se situa la 112,6 milioane de euro. Din analiza datelor din 2018, mai reiese faptul ca circa 64% din proiectele realizate de arhitectii romani au fost pentru proiecte noi si 36% pentru reabilitari si modernizari, cele mai multe dintre proiecte, aproximativ 38% din total, fiind pentru extensii ale locuintelor individuale sau conversii ale spatiilor locative. Tendinta de crestere a sectorului de arhitectura s-a mentinut si in 2019, avand in vedere cererea crescuta din constructii, piata de arhitectura avand capacitatea de a depasi valoarea de 150 de milioane de euro in 2019.
Desi numarul arhitectilor a crescut semnificativ in perioada 2017-2018, Romania inregistreaza aproximativ 0,5 arhitecti la o mie de locuitori, mentinandu-se sub media europeana de 1,1 arhitecti la mia de locuitori. Potrivit datelor ACE, in Europa (mai precis in cele 31 de tari analizate, dar care sunt definitorii pentru continent, iar Rusia nu este luata in calcul) activeaza aproximativ 562.000 de arhitecti, cei mai multi fiind in Italia (160.000 de specialisti), urmata de Germania (111.000), Spania (56.000), Marea Britanie (41.000) si Franta (30.000). Ca raport la numarul total al populatiei, cei mai muti arhitecti activi raportati la mia de locuitori sunt tot in Italia (2,6), dar si in Portugalia (2,1 arhitecti).
Raportul ACE mai indica faptul ca numarul total al arhitectilor din spatiul analizat (562.000) este cu 3% peste nivelul din 2016, aflandu-se, in continuare, in crestere. Evolutia este explicata prin numarul mare de tineri care aleg aceasta profesie.
***
Extras din Analia Pietei de Constructii 2019, previziuni pentru 2020-2023, ce include si TOP 500 Antreprenori de Constructii. Pentru a accesa varianta integrala a analizei sectoriale a pietei de constructii din Romania in 2019 si perspective pentru 2020-2023, click aici!
 

Din aceeasi categorie

23 Apr 07:00 | NBS: Sustenabilitatea in arhitectura, ignorata inca in fazele incipiente ale proiectelor
21 Apr 07:00 | Prognoze Gensler pentru evolutia pietei de proiectare in constructii in anul 2025
16 Apr 09:53 | CDS: Lipsa de date centralizate ingreuneaza planificarea reabilitarii spitalelor
15 Apr 11:36 | Alexandru Fulga, PPC: Primul an de activitate, consolidare in mijlocul provocarilor!
10 Apr 14:58 | Heritage In Design, proiect care isi propune salvarea patrimoniului cultural national
07 Apr 11:28 | Bilfinger: Consultanta si inginerie pentru noua fabrica Knauf Insulation Tarnaveni
04 Apr 12:42 | ANCPI include inca 11 UAT-uri in programul de cadastrare cu fonduri europene
04 Apr 07:00 | RAMBOLL: Crestere a incasarilor, in pofida unor proiecte intarziate sau anulate
02 Apr 12:43 | INTERIO 2025: Design, arhitectura & planuri pentru viitorul litoralului, in Constanta
02 Apr 07:00 | INS: Scadere de -2,8% a cifrei de afaceri din arhitectura, in luna ianuarie 2025
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA