Miercuri, 21 Mai 2025
RO EN

CDS: Crestere sustenabila pe termen lung si extindere pe noi segmente de activitate

In 2024 si primele luni ale anului 2025, activitatea companiei de proiectare in constructii Concrete & Design Solutions (CDS) a cunoscut o extindere semnificativa la nivel national, prin dezvoltarea si implementarea unor proiecte strategice in domenii-cheie precum infrastructura aeroportuara, educatia, sanatatea, regenerarea urbana si sectorul rezidential. Capacitatea echipei CDS de a livra solutii integrate si inovatoare a fost confirmata de avansarea multor proiecte in fazele de executie sau finalizare, reflectand atat rigurozitatea proceselor interne, cat si competentele multidisciplinare ale specialistilor. Pentru perioada urmatoare, compania isi propune sa continue diversificarea portofoliului de proiecte, sa accelereze integrarea noilor tehnologii - in special a solutiilor BIM si a inteligentei artificiale - si sa investeasca constant in dezvoltarea profesionala a echipei. In perspectiva anilor 2026-2030, CDS vizeaza o crestere sustenabila, extinderea prezentei pe noi segmente de piata si consolidarea reputatiei de partener strategic in proiecte complexe cu impact national. Expertiza CDS este confirmata de implicarea in proiecte de infrastructura extrem de complexe, la care se refera in cele ce urmeaza Diana Tudor, co-owner & co-founder CDS.
 
- Ce proiecte de constructii speciale si cladiri publice aveti in lucru si in ce stadiu de implementare se afla acestea?
- Portofoliul CDS cuprinde o serie de proiecte complexe, esentiale pentru administratia publica, mediul privat si comunitate. In domeniul infrastructurii aeroportuare, proiectul nostru privind Terminalul de Pasageri al Aeroportului International Maramures a intrat deja in faza de executie, contribuind la extinderea si modernizarea infrastructurii existente. Terminalul Plecari curse externe al Aeroportului International "Traian Vuia" din Timisoara a fost ales pentru inaugurarea intrarii Romaniei in Spatiul Schengen, cu frontierele aeriene. Proiectul tehnic realizat de CDS dezvolta un sistem de transport multimodal, eficient si de calitate, pe o suprafata de 12.000 mp, cu o capacitate de procesare de 600 de pasageri pe ora. Pentru ca dezvoltarea infrastructurii aeriene este o parte importanta din ansamblul de masuri necesare dezvoltarii economice a Romaniei si asigurarea mobilitatii in special pentru investitori, contributia CDS la realizarea studiului de prefezabilitate pentru Aeroportul din Sudul Capitalei, alaturi de una dintre cele mai puternice companii de profil din lume, a generat conturul unui proiect complex, modern si care raspunde unei nevoie reale de echilibrare pe axa Nord-Sud a infrastructurii aeroportuare.
Pasajul rutier si planseul peste Dambovita din Piata Unirii sunt doua proiecte majore pentru zona centrala a Capitalei. Lucrarile de proiectare pentru consolidarea si reabilitarea planseului peste raul Dambovita, precum si cele necesare pentru consolidarea pasajului rutier reprezinta una dintre cele mai complexe lucrari de infrastructura din ultimii 30 de ani, urmand a fi demarate in viitorul apropiat, intr-un consortiu care reuneste companii de constructii de topul national.
In domeniul sanatatii, doua proiecte importante realizate de echipa CDS au intrat in faza initiala a executiei: Maternitatea Sf. Ioan - prima unitate medicala de acest tip construita in sectorul public din Bucuresti in ultimii 30 de ani, cu o capacitate de 166 de paturi si Centrul de diagnostic, tratament si cercetare a tuberculozei pentru Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", care va dispune de 115 paturi pentru spitalizare continua. Au fost demarate lucrarile de executie si la Corpul nou - Departamentul Sanatatea Mamei si Copilului din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta, dotat cu 350 de paturi. Aproape 200.000 de persoane vor putea beneficia, anual, de asistenta medicala in urma implementarii acestui proiect complex, desfasurat pe aproximativ 43.000 mp.
 
Maternitatea Sf. Ioan 
 
- Ce planuri si obiective de dezvoltare aveti, la nivel de companie, pe termen scurt, mediu si lung?
- Pe termen scurt, ne concentram pe consolidarea capacitatii operationale si pe optimizarea proceselor interne, pentru a raspunde prompt si eficient cerintelor din ce in ce mai variate ale pietei. Pe termen mediu, prioritizam extinderea portofoliului de proiecte la nivel national si diversificarea ariei de expertiza, cu accent pe integrarea accelerata a tehnologiilor emergente, in special solutii BIM avansate si instrumente bazate pe inteligenta artificiala. Viziunea noastra pe termen lung este clara: dezvoltarea CDS ca o companie-model in domeniul proiectarii, recunoscuta nu doar prin anvergura si complexitatea proiectelor livrate, ci si prin cultura organizationala bazata pe excelenta profesionala, colaborare si inovatie continua. Succesul de care ne bucuram a fost cladit pe trei piloni: expertiza echipei, tehnologia de varf si parteneriatele solide cu beneficiarii. Acestea raman repere strategice pentru noi. Credem ca viitorul companiei se defineste prin calitatea proiectelor livrate, fiecare dintre ele reflectand valorile, profesionalismul si viziunea noastra. In acest sens, tratam fiecare colaborare ca pe o oportunitate de a crea repere durabile, care imbina eficienta tehnica cu solutii arhitecturale relevante si creative.
 
Corpul Nou - Departamentul Sanatatea Mamei si Copilului din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei, Constanta 
 
- Cum vedeti evolutia activitatii din domeniul de proiectare si constructii de cladiri/ constructii publice la inceputul anului 2025 si cum credeti ca se va dezvolta acesta pe termen scurt si mediu, din punct de vedere al nevoii unui nou echilibru intre nevoia de sustenabilitate + eficienta energetica si nevoia de a asigura resursele necesare functionarii societatii, ca ansamblu, intr-o perioada in care se tinde catre izolationism?
- La inceputul anului 2025, observam o reconfigurare vizibila a prioritatilor in domeniul proiectarii si constructiilor publice, influentata de accentul pus pe sustenabilitate, eficienta energetica si adaptabilitate functionala. In acelasi timp, aceasta tranzitie se desfasoara intr-un context global complex, marcat de unele tendinte izolationiste si de nevoia de a consolida rezilienta infrastructurii la nivel national. Pe termen scurt, estimam o accelerare a cererii pentru solutii proiectate inteligent, care sa integreze standarde ridicate de performanta energetica, materiale durabile si procese digitale avansate, fara a compromite fezabilitatea economica sau functionalitatea imediata. Aceasta etapa de tranzitie impune o colaborare stransa intre proiectanti, autoritati si mediul academic, pentru a gasi un nou echilibru intre sustenabilitate si necesitatea de a asigura continuitatea functionala a serviciilor publice. Pe termen mediu, anticipam ca domeniul va evolua spre modele de proiectare integrata, in care utilizarea tehnologiei - BIM, simulari energetice, IA - va deveni un standard, nu doar un avantaj competitiv. Va fi esentiala dezvoltarea de competente multidisciplinare in echipele de proiectare, dar si o regandire a relatiei dintre constructia publica si comunitatile deservite: cladirile vor deveni mai mult decat eficiente - vor trebui sa fie relevante social, adaptabile si sustenabile.
 
- Ce va aduce nou in domeniul arhitecturii si proiectarii adoptarea noului normativ de securitate la incendiu?
- In principal, noul normativ cuprinde cerinte suplimentare privind masurile de securitate la incendiu, stabilind conditii mai severe pentru nivelul de stabilitate la foc a elementelor constructive, specificand clasele de reactie la foc pentru elementele componente ale constructiei, crescand exigentele pentru elementele de separare cu rol in limitarea propagarii incendiului in interiorul constructiei, introducand masurile de securitate la incendiu pentru instalarea panourilor fotovoltaice si asigurarea locurilor de parcare pentru autoturismele electrice, al caror numar creste de la an la an. Toate aceste masuri suplimentare vor genera costuri mai mari pentru realizarea investitiilor viitoare. In contextul unor reglementari mai complexe, echipa CDS de specialisti are capacitatea de a implementa corect noile masuri in cadrul tuturor proiectelor pe care le avea in portofoliu incepand cu luna mai a acestui an.
 
Aeroport Maramures 
 
- In ce masura credeti ca va fi afectata activitatea economica, dar si din domeniul constructiilor/ investitiilor de dezechilibrele economice generate de prelungirea conflictului din Ucraina, adancirea celui din Orientul Mijlociu, dar si politica tarifara a administratiei Trump? 
- Actualul context geopolitic, marcat de conflicte prelungite si posibile schimbari in politicile comerciale internationale, genereaza un grad ridicat de incertitudine economica. In sectorul constructiilor, acest lucru se poate traduce prin presiuni asupra costurilor si ritmului investitiilor. Totusi, credem ca adaptabilitatea, planificarea strategica si orientarea catre solutii locale si sustenabile pot atenua aceste efecte si mentine un parcurs stabil in perioada urmatoare. 
 
- Ce masuri considerati optime, la nivelul viitoarei administratii prezidentiale si al guvernului pentru a mentine Romania pe o traiectorie economica favorabila mediului de afaceri si de investitii, dar si societatii, in ansamblul sau?
- Pentru mentinerea unei traiectorii economice stabile si favorabile atat mediului de afaceri, cat si societatii in ansamblu, consideram esentiale cateva directii de actiune strategica. In primul rand, este necesara asigurarea unei predictibilitati fiscale si legislative, care sa sustina planificarea pe termen mediu si lung a investitiilor. In al doilea rand, investitiile in infrastructura, educatie si digitalizare trebuie sa ramana prioritati nationale, fiind factori cheie pentru o crestere economica sustenabila si atragerea capitalului privat. Totodata, sprijinirea inovatiei, a dezvoltarii competentelor si a parteneriatului public-privat poate genera un efect multiplicator in economie. In contextul provocarilor actuale, este important ca viitoarea administratie sa adopte un dialog constant si constructiv cu mediul de afaceri, pentru a construi impreuna politici economice coerente, ancorate in realitatile pietei si orientate spre competitivitate, rezilienta si incluziune.

Din aceeasi categorie

19 Mai 14:51 | PS3: VEGO si CCAT liciteaza servicii de 6 mil. euro pentru elaborarea de documentatii
19 Mai 07:28 | SGS Romania mizeaza pe dezvoltarea serviciilor in domeniul digitalizarii si ESG
14 Mai 15:55 | Studentii din Timisoara reprezinta Romania in competitia de arhitectura Saint-Gobain
14 Mai 10:25 | OAR: Concurs International de Solutii pentru regenerarea zonei centrale din Tulcea
14 Mai 07:07 | SENARIA: Constructiile in 2025 - proiecte complexe, cerinte mai stricte, costuri mai mari
13 Mai 07:53 | PPC: Sustenabilitatea si eficienta energetica devin prioritati strategice
12 Mai 13:16 | ISOPAN EST: Arhitectii romani se pot inscrie la Manni Group Design Award 2025
12 Mai 07:56 | GLOBEXTERRA mizeaza pe o crestere anuala medie de 10%-15% pana in 2030
09 Mai 11:01 | Cabin Fever: Scoala internationala de vara pentru studentii la arhitectura, in iulie
09 Mai 07:33 | TRIPTIC: Orientare strategica spre regenerare urbana si sustenabilitate
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA