Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

ALUMIL invita arhitectii romani sa participe la concursul international ArXellence 3

Arhitecti din intreaga lume sunt asteptati sa participe la ArXellence 3, concurs international de idei de arhitectura gazduit de Grecia. Competitia organizata de catre grupul Alumil are ca tema construirea unui muzeu destinat conservarii memoriei istorice a insulei Gyaros si crearea unui centru de cercetare si promovare a dezvoltarii durabile in estul Mediteranei. Valoarea totala a premiilor acordate este de 70.000 de euro.
Cea de a treia editie a concursului international de arhitectura ArXellence, competitie organizata de Alumil in parteneriat cu societatea Aegeas si Camera Tehnica a Greciei si sustinuta de Uniunea Internationala a Arhitectilor (UIA), a avut ceremonia oficiala de deschidere pe 28 iunie, la Atena. In cadrul evenimentului au participat reprezentanti ai oficialitatilor elene - precum ministrul adjunct al Infrastructurii si Transporturilor, Nikolaos Tachiaos, presedintele Camerei Tehnice a Greciei, Georgios Stasinos, si rectorul Universitatii Tehnice Nationale din Atena, Ioannis K. Chatzigeorgiou -, precum si CEO AlumilL, George Milonas, si directorul pentru inovare al grupului Alumil, Nikos Salpingidis. In cadrul evenimentului de deschidere a participat si fostul presedinte al Greciei, Prokopis Pavlopoulos.
"Ajuns la a treia editie, ArXellence a devenit deja un concurs de arhitectura apreciat la nivel international pentru abordarile inovatoare pe care le genereaza. Competitia organizata de grupul Alumil se adreseaza comunitatii globale de arhitecti si m-as bucura ca printre concurenti sa se numere cat mai multi profesionisti din Romania, care sa isi prezinte propunerile", a declarat Marius Ionita, director general Alumil Rom Industry.
 
 
Concursul ArXellence 3 urmareste selectarea de idei de proiectare pentru doua obiective principale. Primul dintre acestea este crearea unui muzeu interactiv, care sa prezerve memoria istorica a Insulei Gyaros, un spatiu de exil inca din perioada Romei antice si care si-a mentinut menirea de destinatie de recluziune politica pana in 1974. In 2001, Ministerul Culturii a declarat Gyaros sit istoric.
Cel de-al doilea obiectiv al competitiei internationale de arhitectura organizate de Alumil este crearea unui centru de cercetare, care se doreste sa devina un reper pentru dezvoltarea strategiilor de biodiversitate si a abordarilor inovatoare conexe in estul Mediteranei.
Startul efectiv al concursului ArXellence 3 a fost dat la inceputul lunii iulie, iar inscrierile se inchid pe 11 noiembrie 2024. Termenul limita de depunere a proiectelor este 14 aprilie 2025, iar rezultatele vor fi anuntate pe 21 mai.
Competitia ArXellence 3 se desfasoara sub patronajul Ministerului grec al Mediului si Energiei si al Ministerul elen al Culturii, iar partener strategic este Agentia nationala pentru mediu natural si schimbari climatice.
Pentru mai multe detalii despre ArXellence 3, click aici.

Din aceeasi categorie

15 Dec 06:41 | Virgil Profeanu, VEGO: Piata constructiilor nu se prabuseste, ci se reasaza
11 Dec 06:06 | Marius Soflete: Constructiile eficiente energetic, intre reglementare si realitate
09 Dec 06:00 | WSP anunta incasari de circa 3,5 miliarde USD in trimestrul al treilea din anul 2025
04 Dec 06:07 | Arh. Norana Petre: NZEB in Romania - lectii si provocari dupa 5 ani de implementare
04 Dec 06:00 | INS: Scadere de -10% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 9 luni din 2025
03 Dec 06:05 | Dragos Arnautu: Cladirile pasive - intre entuziasm, mituri si schimbare de paradigma
02 Dec 06:45 | STUDIO AE: Standardul NZEB, integrat in arhitectura cu sens si responsabilitate
01 Dec 06:39 | CONCEPT STRUCTURE isi consolideaza pozitia pe piata cladirilor hoteliere si office
28 Noi 06:00 | INS: Scadere de -10,1% a cifrei de afaceri din arhitectura, in primele 8 luni din 2025
27 Noi 11:04 | Arh. Dorin Stefan a realizat conceptul Modulului de gazduire pe Via Transilvanica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA