Luni, 28 Aprilie 2025
RO EN

SWECO obtine avansuri masive pe toate planurile și are perspective optimiste

Raportul Sweco  pentru al patrulea trimestru și întregul an fiscal 2024 indică o perioadă marcată de mai multe repere financiare importante. Astfel, în intervalul octombrie-decembrie 2024, vânzările au crescut la 8,1 miliarde coroane suedeze – SEK (circa 720 milioane de euro), iar veniturile operaționale brute au sporit de a 654 milioane SEK la 901 milioane SEK, aferente unei marje de 11,1%. Pentru întregul an, cifra de afaceri a sporit de la 28,523 miliarde SEK la 30,676 miliarde SEK, iar profitul operațional de la 2,531 miliarde SEK la 3,076 miliarde SEK. În ceea ce privește datoria netă, acesta s-a înjumătățit cumulând 1,521 miliarde SEK. Conducerea Sweco a apreciat că anul 2024 a fost de succes, generând rezultate solide în special în trimestrul al patrulea. S-au materializat deja rezultatele măsurilor de eficiență luate în cursul anului și a fost demonstrată capacitatea grupului de a gestiona cu succes o piață mixtă. Sweco a continuat să-și consolideze portofoliul de comenzi pe o piață care a rămas în general neschimbată în comparație cu trimestrele anterioare. S-a manifestat o cerere sănătoasă în domeniile energiei, apei, mediului, infrastructurii, securității și apărării, însă deficitară pe segmentele clădirilor rezidențiale și comerciale, precum și în unele părți ale segmentului industrial. În ultimele trei luni ale anului precedent, compania a câștigat o serie de proiecte interesante. Astfel, a semnat un contract-cadru pentru a sprijini orașul Helsinki în programul său de 13,7 miliarde SEK de a construi noi căi ferate pentru transportul feroviar și neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ca parte a viziunii de „oraș de 15 minute” pentru 2030. De asemenea, au fost câștigate proiecte majore de spitale atât în Suedia, cât și în Germania. În Suedia, Sweco va proiecta noul spital regional din Kiruna, iar în Germania va fi sprijinită dezvoltarea unui nou centru de îngrijire medicală în Göttingen, precum și renovarea unui spital existent în Nuremberg. În plus, în 2025 a fost încheiat unui acord pe trei ani cu Statkraft din Norvegia, cel mai mare producător de energie regenerabilă din Europa, pentru a asigura creșterea producției de energie și îmbunătățirea securității aprovizionării cu energie.

Din aceeasi categorie

16 Apr 07:55 | ACVATOT: Prognoza de crestere cu 5% a rezultatelor financiare, pentru anul in curs
14 Apr 17:05 | HAGAG cumpara 50% din cladirea multifunctionala de pe str. Ghetarilor, de la Niro
14 Apr 12:08 | GELD Capital si REPACO Capital vor inaugura trei noi parcuri de retail in 2025
11 Apr 13:22 | Dezvoltatorii imobiliari sunt tot mai interesati de diversificarea portofoliilor
11 Apr 13:10 | Galeria de Arta Consmopolis: Un concept inovator pentru piata imobiliara
11 Apr 11:29 | One United (CCR): Autorizatia de construire ramane valabila cand PUZ-ul este anulat
11 Apr 11:26 | SVN: Vanzarile de locuinte au scazut cu 4,3% in trimestrul I, in Bucuresti si Ilfov
11 Apr 07:00 | WEBUILD: Sectorul de infrastructura este un motor al cresterii economice globale
10 Apr 16:00 | Investitiile in infrastructura cresc apetitul pentru dezvoltari imobiliare in Brasov
10 Apr 16:54 | NHOOD: Piata de entertainment, oportunitate de dezvoltare pe segmentul comercial
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA