Marți, 16 Septembrie 2025
RO EN

SVN: Piata rezidentiala din Bucuresti si-a revenit usor in trimestrul 3

Piata rezidentiala din Bucuresti si imprejurimi si-a revenit usor in cel de al treilea trimestru din 2023, cand au fost vandute in regiune cu doar 3,8% mai putine locuinte comparativ cu trimestrul III din 2022, un an in care s-au stabilit de altfel recorduri absolute de vanzari de locuinte, releva un raport realizat de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania.
Piata rezidentiala a continuat sa isi revina si in octombrie, astfel incat vanzarile de unitati rezidentiale inregistrate in Bucuresti si imprejurimi in primele zece luni din 2023 s-au redus cu 17,5% fata de perioada similara din 2022, procentul fiind semnificativ mai mic comparativ cu scaderea de 26,6% inregistrata dupa primele sase luni din acest an. 
Daca dinamica actuala de vanzari se va mentine, calculele SVN arata ca 2023 s-ar putea incheia cu un rezultat de tranzactii cu locuinte care va fi cu circa un sfert mai bun fata de cel inregistrat in 2020, cand s-a inregistrat de asemenea un record de vanzari de case si apartamente, in ciuda pandemiei Covid-19.
"Asa cum am estimat la inceputul anului, piata rezidentiala din Romania nu a intrat in colaps. Nivelul de vanzari este unul bun, mai ales daca avem in vedere ca scaderea este raportata la 2022, un an cu recorduri absolute de vanzari, iar preturile de tranzactionare nu s-au prabusit. Cea mai mare parte a bancilor au oferte de creditare cu dobanzi fixe sub nivelul IRCC, ceea ce denota increderea in evolutia pietei rezidentiale din Romania, intr-un context in care peste 60% dintre tranzactii sunt incheiate exclusiv cu cash”, a declarat Andrei Sarbu, CEO SVN Romania.
Revigorarea pietei rezidentiale s-a produs si intr-un context in care accesibilitatea achizitionarii unei noi locuinte, fara a apela la o finantare bancara, a ajuns la cel mai bun nivel din istoria moderna a pietei locale. Astfel, indicele SVN de profil arata ca astazi sunt necesare 86 de salarii medii pe economie la nivel national (sau o perioada de 7,2 ani) pentru a cumpara un apartament nou cu doua camere (50 de metri patrati utili) in Bucuresti. 
 
 
Comparativ, la inceputul anului erau necesare 96 de salarii medii pe economie, sau o perioada de opt ani, pentru a cumpara acelasi apartament, in timp ce in ianuarie 2020, inainte de declansarea pandemiei Covid-19, erau necesare 104,4 salarii medii nationale (sau 8,7 ani) pentru a cumpara acelasi apartament. Aceasta imbunatatire s-a produs intr-un context in care preturile de tranzactionare au ramas in medie constante, in timp ce salariul mediu net a crescut cu aproape 15% in ultimul an. 
Si raportul rata VS credit a inregistrat o imbunatatire pe parcursul lui 2023, mai releva raportul SVN. Astfel, 2023 a debutat cu o crestere semnificata a valorii indicelui de profil, pana la un nivel de 64%, reprezentat de procentul detinut de rata medie pentru achitarea unui credit ipotecar pe 25 de ani necesar pentru cumpararea unui apartament nou cu doua camere (50 de metri patrati utili) in Bucuresti, din salariul mediu net la nivel national.
Scaderea dobanzilor, cresterile salariale si stagnarea preturilor au dus insa la o imbunatatire a indicelui SVN pe parcursul lui 2023, rata medie detinand in septembrie un procent de circa 55% din salariul mediu net la nivel national, in timp ce 2024 va debuta cu un nivel de 53%. Ultima data cand a fost atins un nivel similar a fost in 2020, cand s-au vandut cu circa 25% mai putine locuinte fata de nivelul actual. Trebuie avut in vedere si ca veniturile din Bucuresti sunt semnificativ mai mari comparativ cu media nationala, ceea ce face ca rata medie sa detina un procent de 45,5%  din veniturile medii ale unui bucurestean
 
 
Toate aceste evolutii s-au inregistrat intr-un context in care numarul de locuinte terminate in Bucuresti si Ilfov in primele sase luni din acest an a fost cu 5,3% mai mic fata de perioada similara din 2022, raportul SVN din primavara indicand ca 2023 ar putea aduce o scadere de circa 11% a livrarilor de locuinte noi. 
SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucatori activi pe piata de consultanta imobiliara din Romania si liderul detasat al segmentului rezidential. Compania are si trei birouri regionale, in Brasov, Cluj – Napoca si Covasna si este consultantul si agentul a peste 15 proiecte rezidentiale amplasate in Bucuresti si in tara. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
10 Sep 11:15 | C&W Echinox: Piata hoteliera locala continua sa performeze peste asteptari in S1
10 Sep 07:23 | PPC Renewables Romania: Peste 2 GW in capacitati instalate, pana la finalul lui 2026
10 Sep 07:06 | ELECTROMONTAJ: Afaceri anuale de 150 milioane euro si extindere in 4 tari
10 Sep 07:00 | S IMMO adopta o strategie noua de crestere si optimizare a portofoliului de investitii
09 Sep 13:40 | Ionut Grigoras s-a alaturat echipei Activ Property ca Partener-Industrial Department
09 Sep 09:06 | Andrei Diaconescu, ONE: Romania si industria de constructii au nevoie de diaspora
09 Sep 09:35 | ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA