Joi, 18 Septembrie 2025
RO EN

STRABAG: Crestere de 8% a volumului de productie din constructii, in 2023

Grupul de constructii Strabag - Austria a incheiat anul fiscal 2023 cu venituri totale de 19,1 miliarde euro, in crestere cu 8% fata de nivelul de 17,7 miliarde euro realizat in 2022. Pentru 2024, conducerea grupului estimeaza o crestere usoara a veniturilor, care ar urma sa ajunga la 19,4 miliarde euro la finalul acestui an, si a stabilit un buget de investitii de 750 de milioane de euro.
"Dupa cativa ani de boom, alimentati de politici de creditare cu dobanda zero sau negativa, 2023 a reprezentat o perioada de «racire» in industria de constructii, sectorul rezidential fiind cel mai afectat de noul mediu economic. Totusi, acest segment reprezinta mai putin de 10% din productia grupului Strabag. In vremuri ca acestea, ne ajuta punctele forte ale modelului nostru de afaceri: dimensiunea grupului dar si pozitionarea puternica in diferite tari si sectoare ne-au permis sa crestem volumul productiei la peste 19 miliarde euro, pentru prima data in istoria companiei, si sa ne mentinem portofoliul de contracte", a declarat Klemens Haselsteiner, CEO Strabag SE.
La finalul anului 2023, compania detinea un portofoliu de comenzi cu o valoare totala de 23,5 miliarde euro, fiind mai mic cu numai 1% fata de nivelul inregistrat in decembrie 2022. Conform datelor grupului, volumul de comenzi a crescut in Germania, in special pe segmentul constructiilor de cladiri (mai putin de locuinte) si pe cel de inginerie civila, dar si in Polonia si pe pietele din Orientul Mijlociu. In acelasi timp, ca rezultat al nivelului ridicat al dobanzilor si regulilor mai stricte de acordate a creditelor ipotecare, portofoliul de contracte din Austria a ajuns se situa, la finalul anului trecut, la un nivel sub media inregistrata in 2023. Totodata, scaderea comenzilor din Marea Britanie si cele doua Americi poate fi explicata prin finalizarea graduala a marilor proiecte din aceste regiuni. Printre cele mai mari proiecte adaugate in portofoliu anul trecut s-au aflat si lucrarile de extindere a liniilor de metrou din Hamburg si Munchen (Germania).
Rezultatele financiare detaliate vor fi raportate la 25 aprilie 2024.
Grupul Strabag este lider pe piata constructiilor din Romania. Conform celor mai recente date disponibile, la finele lunii iunie 2023, portofoliul de comenzi contractate de Strabag in Romania se ridica la aproape 700 de milioane de euro.

Din aceeasi categorie

12 Sep 14:25 | RCBB Gruppe, la 7 ani: 100 de santiere finalizate si noi proiecte de infrastructura
12 Sep 07:57 | DELGAZ GRID: Investitii de 1,28 miliarde lei in retele inteligente, in 2025
11 Sep 07:48 | RETTER: Portofoliu de 120 milioane euro si crestere de 30% in primul semestru 2025
10 Sep 11:15 | C&W Echinox: Piata hoteliera locala continua sa performeze peste asteptari in S1
10 Sep 07:23 | PPC Renewables Romania: Peste 2 GW in capacitati instalate, pana la finalul lui 2026
10 Sep 07:06 | ELECTROMONTAJ: Afaceri anuale de 150 milioane euro si extindere in 4 tari
10 Sep 07:00 | S IMMO adopta o strategie noua de crestere si optimizare a portofoliului de investitii
09 Sep 13:40 | Ionut Grigoras s-a alaturat echipei Activ Property ca Partener-Industrial Department
09 Sep 09:06 | Andrei Diaconescu, ONE: Romania si industria de constructii au nevoie de diaspora
09 Sep 09:35 | ADR Centru: Investitii de 500 milioane euro in infrastructura educationala, in 18 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA