Sâmbătă, 06 Decembrie 2025
RO EN

RE/MAX Romania: Piata imobiliara ramane pe trend ascendent

Potrivit RE/MAX Romania, parte a liderului mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, ultimul trimestru al anului 2025 va continua dinamica ascendenta a pietei imobiliare, dupa ce primele opt luni au adus cresteri semnificative. Contextul fiscal si economic actual determina atat cumparatorii, cat si investitorii sa grabeasca deciziile de achizitie si in T4. 
In plan rezidential, principalele modificari de comportament vizeaza migrarea cererii catre apartamentele vechi, avantajate de eliminarea impactului cresterii TVA. Totodata, se anticipeaza o cerere crescuta pentru locuinte mai mici si mai accesibile, in special in marile orase, unde ritmul tranzactiilor va fi sustinut de interesul constant pentru zona centrala si semicentrala. 
"Apartamentele vechi au avantajul pretului fara TVA-ul majorat, ramanand in medie sub costul unitar al celor noi, astfel ca atrag un interes mai mare, mai ales in randul celor care doresc tranzactii rapide. Este foarte probabil ca acest segment sa inregistreze o scurtare a timpului mediu de vanzare, in special acolo unde proprietarii sunt reprezentati de agenti profesionisti care pot valorifica corect oportunitatile din piata”, a declarat Razvan Cuc, Presedinte RE/MAX Romania. 
In ceea ce priveste evolutia preturilor, estimarile arata ca marile orase vor inregistra in continuare cresteri mai accentuate, in frunte cu Bucurestiul, perceput de specialisti drept o piata inca subevaluata. De asemenea, localitatile care beneficiaza de proiecte de infrastructura majora, cele de pe langa tronsoanele noi ale Autostrazii Moldovei, vor avea sanse sa performeze peste media nationala.
Piata chiriilor va ramane dinamica si dupa varful din septembrie, in special in centrele universitare, unde cererea ridicata se mentine pe fondul cresterii demografice. In plus, majorarea taxelor pentru proprietari va determina multi dintre acestia sa ajusteze preturile de inchiriere in perioada urmatoare. 
In plan investitional, finalul de an se anunta, de asemenea, unul intens. Traditional, T4 aduce un val de achizitii din partea investitorilor care isi aloca bugetele inainte de inchiderea anului. In 2025, acest fenomen va fi accelerat si de perspectiva cresterii taxarii dividendelor in 2026, ceea ce determina retragerea capitalurilor din companii si orientarea lor catre piata imobiliara. Totodata, discutiile privind posibila majorare a taxelor pe tranzactii in viitorul apropiat sporesc motivatia de a investi inainte de incheierea anului curent.
In ceea ce priveste dinamica RE/MAX Romania, compania estimeaza un ritm accelerat al tranzactiilor pe final de an, pe fondul unui apetit crescut al bancilor pentru finantare si al unor conditii avantajoase de creditare.

Din aceeasi categorie

01 Dec 06:00 | HOCHTIEF: Dinamică optimă a profitului și consolidarea poziției pe piețele strategice
28 Noi 06:00 | SKANSKA raporteaza o performanta financiara in crestere cu 3% in trimestrul al treilea
27 Noi 06:00 | BOUYGUES: Primele noua luni au fost marcate o activitate sustinuta in constructii
19 Noi 06:50 | SEMA Real Estate intra intr-o noua etapa strategica odata cu lansarea Sema Home
18 Noi 06:38 | NUSCO: Primul hotel Hyatt din Bucuresti, parte din proiectul Nusco City
17 Noi 06:36 | InteRo Property: Proiecte in expansiune si o viziune durabila pentru Bucuresti
14 Noi 06:53 | Simon, Iuga & Partners: Strategii pentru un sector industrial in transformare
14 Noi 06:39 | ONE United Properties intra pe piata hoteliera cu brandurile Mondrian si The Hoxton
13 Noi 06:48 | SQUARE 7 continua expansiunea M Park si pregateste noi proiecte in tara
12 Noi 06:38 | BELLEMONDE extinde dezvoltarea din Pipera cu o investitie de 25 milioane euro
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA