Sâmbătă, 14 Iunie 2025
RO EN

One United Properties negociaza terenuri pentru dezvoltarea a 10.000 de locuinte

Actionarii One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor si dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, au aprobat, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din 28 mai 2024, operatiunea de majorare a capitalului social cu aport in numerar pentru atragerea a 350 de milioane de lei in vederea finantarii urmatoarei etape de crestere a companiei. Cvorumul AGA a fost de peste 80%. 
"Le multumim actionarilor nostri pentru participarea activa la cea mai recenta adunare generala si pentru aprobarea tuturor punctelor de pe ordinea de zi. Asa cum am subliniat in strategia noastra pentru 2030, consideram ca avem o oportunitate unica de a raspunde cererii tot mai mari de locuinte rezidentiale de calitate in Bucuresti, determinata de cresterea numarului de gospodarii cu doua venituri si de dorinta de confort in mediul urban. Cu extinderea planificata in segmentul de locuinte premium accesibile, suntem pregatiti pentru o crestere semnificativa, vizand un randament anual de 30% al capitalului investit. Majorarea planificata a capitalului social este cruciala pentru aceasta crestere si incurajam actionarii nostri sa isi creasca investitia in One United Properties cu aproximativ 10% din participatia lor curenta. Aceasta investitie este esentiala pentru a ne dubla afacerile in urmatorii cinci ani si pentru a atinge o crestere de patru ori in urmatorul deceniu", a declarat Andrei Diaconescu, co-fondator si membru executiv al Consiliului de Administratie al One United Properties, care a prezidat sedinta.
Majorarea capitalului social va incepe in luna august si se preconizeaza ca se va incheia pana in octombrie 2024. Compania intentioneaza sa isi majoreze capitalul social cu 350 de milioane de lei prin emiterea a 1,75 miliarde de actiuni noi. 
Actiunile vor fi oferite, cu respectarea dreptului de preferinta, tuturor actionarilor care detin actiuni ONE la data de 6 august 2024, la o valoare nominala de 0,2 lei. Data participarii garantate, adica ultima data la care actionarul trebuie sa cumpere actiunea pentru a beneficia de drepturile de majorare a capitalului social la valoarea nominala, este 2 august 2024. Pentru a putea obtine o noua actiune, actionarii trebuie sa detina 2,1879186 drepturi de preferinta. Acestea vor putea fi tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti.
60% din capitalul pe care compania intentioneaza sa il atraga a fost deja alocat de catre cei doi co-fondatori si membri executivi ai Consiliului de Administratie, Victor Capitanu si Andrei Diaconescu, precum si de catre Presedintele Consiliului de Administratie, Claudio Cisullo si membrul Consiliului de Administratie, Marius Diaconu. 
Asa cum se subliniaza in strategia ONE 2030, One United Properties intentioneaza sa se extinda dincolo de segmentul rezidential actual, axat pe dezvoltari de lux, premium si high-end, si va accelera dezvoltarea de proiecte rezidentiale premium accesibile, care vizeaza clasa de mijloc din Bucuresti. Compania are in curs de negociere terenuri pentru inca 10.000 de unitati rezidentiale destinate exclusiv acestui subsegment, primul memorandum de intelegere pentru un teren de 21 de hectare care va gazdui 5.000 de unitati fiind deja semnat. 

Din aceeasi categorie

13 Iun 07:00 | SKANSKA: Piata infrastructurii civile sustine operatiunile de constructii din Europa
12 Iun 07:00 | VIACON inregistreaza cel mai bun prim trimestru din punct de vedere financiar
10 Iun 17:55 | REVEAL: Sudul Capitalei - de la zona ignorata la pol de dezvoltare urbana
05 Iun 11:18 | Colliers: Tranzactiile cu apartamente au scazut cu 9% in primele 4 luni din 2025
05 Iun 07:50 | ADURO si-a propus cresterea cu 20% a numarului de angajati, in urmatorii ani
04 Iun 07:26 | MAPN: Buget de 2,5 miliarde lei pentru investitii in infrastructura
04 Iun 07:36 | LEVIATAN GROUP: Crestere de pana la 15% a cifrei de afaceri, in 2025
03 Iun 07:04 | CNI: Planul de reorganizare al MDLPA nu afecteaza activitatea de investitii
02 Iun 10:26 | MENARD: Draga Proiectantule, stii ce face pamantul pe care vrem sa construim?
30 Mai 07:27 | WILLEMEN: Volumul de lucrari din domeniul fundatiilor speciale este in crestere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA