Sâmbătă, 21 Iunie 2025
RO EN

Crosspoint: Un ansamblu rezidential va fi construit pe un teren Biofarm din Capitala

Crosspoint Real Estate, partener international al Savills in Romania, a asistat producatorul de medicamente Biofarm intr-o tranzactie semnificativa. Acordul in valoare de aproximativ 5 milioane EUR a presupus vanzarea unei proprietati strategice, situata in centrul Bucurestiului, catre societatea Iancu de Hunedoara Residence SRL.
Tranzactia a fost intermediata in mod exclusiv, in totalitate, de echipa Crossspoint Real Estate, departamentul de terenuri consultand vanzatorul, iar departamentul rezidential reprezentand cumparatorul.
Terenul tranzactionat este situat intr-o zona centrala a capitalei, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara 40-42, unde se afla in prezent fosta fabrica Industria Chimico-farmaceutica Nr.2.
”Suntem incantati pentru fiecare proiect care se finalizeaza cu succes, mai ales atunci cand acestea se desfasoara in colaborare cu parteneri de care ne leaga o multime de proiecte reusite. Cumparatorul este unul dintre clientii cu care ne aflam constant in legatura, cautand mereu noi oportunitati de investitii. Aceasta tranzactie reprezinta totodata certitudinea continuarii unei colaborari de durata, avand deja setate premisele unui acord pentru promovarea viitorului ansamblu rezidential dezvoltat aici, unde viitori locatari vor avea posibilitatea de a locui intr-un imobil ridicat la cele mai inalte standarde.”- a declarat Oana Popescu, Head of Residential Crosspoint Real Estate.
Aceasta achizitie marcheaza o etapa semnificativa in dezvoltarea unei zone centrale a Bucurestiului, pe suprafata de teren urmand a fi construit un ansamblu rezidential cu o suprafata totala de 6,700 de metri patrati construiti. Datorita pozitiei privilegiate, care ofera acces rapid la diverse puncte de interes ale orasului, viitorul ansamblu rezidential are un potential urias si va contribui activ la dezvoltarea zonei, aducand plusvaloare comunitatii locale si noi oportunitati pentru bucuresteni.
„Ne bucura sa realizam inca o tranzactie de referinta pentru piata de terenuri din Romania, la un nou record de pret, si sa asistam in continuare cumparatorul in dezvoltarea unui proiect unic pana acum pe piata din Bucuresti. Felicit implicarea departamentului de terenuri in livrarea unui nou mandat pentru clientii nostri – lideri in piata farma, care prin aceasta tranzactie deblocheaza capital pentru investitii in extinderea businessului de productie si distributie de medicamente. Am livrat un rezultat peste asteptari atat ca valoare obtinuta cat si ca timp de inchidere al tranzactiei. Multumiri si echipei de rezidential care a asistat cumparatorul in acest proces.” - a mentionat Catalin Gavrila, Partner, Crosspoint Real Estate.
Prin intermediul acestei tranzactii, Crosspoint Real Estate isi subliniaza angajamentul continuu fata de partenerii sai si isi consolideaza pozitia de lider de piata in furnizarea de solutii imobiliare personalizate de cea mai inalta calitate.

Din aceeasi categorie

13 Iun 07:00 | SKANSKA: Piata infrastructurii civile sustine operatiunile de constructii din Europa
12 Iun 07:00 | VIACON inregistreaza cel mai bun prim trimestru din punct de vedere financiar
10 Iun 17:55 | REVEAL: Sudul Capitalei - de la zona ignorata la pol de dezvoltare urbana
05 Iun 11:18 | Colliers: Tranzactiile cu apartamente au scazut cu 9% in primele 4 luni din 2025
05 Iun 07:50 | ADURO si-a propus cresterea cu 20% a numarului de angajati, in urmatorii ani
04 Iun 07:26 | MAPN: Buget de 2,5 miliarde lei pentru investitii in infrastructura
04 Iun 07:36 | LEVIATAN GROUP: Crestere de pana la 15% a cifrei de afaceri, in 2025
03 Iun 07:04 | CNI: Planul de reorganizare al MDLPA nu afecteaza activitatea de investitii
02 Iun 10:26 | MENARD: Draga Proiectantule, stii ce face pamantul pe care vrem sa construim?
30 Mai 07:27 | WILLEMEN: Volumul de lucrari din domeniul fundatiilor speciale este in crestere
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA