Duminică, 14 Decembrie 2025
RO EN

IMTECH a intrat sub administrare judiciara dupa insolventa filialei din Germania

Antreprenorul olandez de lucrari de instalatii sanitare Royal Imtech, activ in Romania prin intermediul subsidiarei Imtech Technology SA (fosta societate Arconi), va parcurge procedurile de administrare judiciara, dupa ce discutiile cu mai multe institutii de creditare pentru finantarea activitatii au esuat, iar filiala germana, una dintre cele mai mari din cadrul grupului, a intrat in insolventa. Royal Imtech a depus, recent, o cerere pentru suspendarea platilor la Tribunalul Districtual din Rotterdam. Instanta olandeza a admis solicitarea companiei si a numit administratori judiciari pentru gestionarea situatiei.
La data de 6 august 2015, filiala din Germania a grupului, Imtech Deutschland GmbH & Co KG, si-a solicitat insolventa in instanta federala. La acel moment, conducerea companiei a declarat ca, in contextul respectiv si al unor potentiale conflicte de interese, Felix Colsman, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al Imtech Germania a decis sa demisioneze din functia de membru al CA al companiei-mama, ramanand, insa, presedintele Imtech Germania.
Frans Cremers, presedintele consiliului de supraveghere al grupului Imtech si Gerard van de Aast, presedintele consiliului de management, au declarat, in numele colectivelor pe care le conduc, ca "este dezamagitor ca, dupa eforturile depuse de toti cei implicati, nu a putut fi posibila evitarea acestei situatii. Depunerea cererii de suspendare a platilor creste sansele ca parti importante ale grupului Imtech sa-si poata continua activitatea, in interesul companiei si al angajatilor".
***
Pentru 2014, Royal Imtech a raportat venituri totale de 3,92 miliarde euro, in crestere cu 8% fata de nivelul din 2013. din 2013. Grupul are o istorie de peste 150 de ani, avand mai mult de 5.800 de angajati la nivel global. Compania era unul dintre liderii sectorului energiei si al echipamentelor tehnice de constructii din Germania, avand subsidiare in Polonia, Austria, Ungaria, Romania si Rusia.
In Romania, subsidiara Imtech Technology SA a raportat afaceri totale de 29,13 milioane de lei (6,6 milioane de euro) pentru anul trecut, in scadere cu 51% fata de nivelul de 59,5 milioane de lei (13,5 milioane de euro) consemnat in 2013. Totusi, subsidiara locala a revenit la profit in 2014, raportand un venit net de 1,4 milioane de lei, fata de pierderea de 10,35 milioane de lei. In Romania compania lucreaza, in medie, cu 100 de angajati.
 

Din aceeasi categorie

08 Dec 11:23 | Wolf Theiss: Noul cadru juridic aplicabil tranzactiilor imobiliare rezidentiale
03 Dec 12:37 | VENEVO: Creditarea greoaie impinge IMM-urile catre solutii alternative de finantare
27 Noi 11:39 | Statul este perceput ca principalul inhibitor al initiativei private in Romania
26 Noi 11:23 | Firmele cer eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri: afecteaza investitiile
25 Noi 10:04 | INSOLVENTA are scopul de a gasi solutii de plata, prin reorganizare sau prin lichidare
21 Noi 13:34 | Business Reloaded 2008-2024: Stagnarea, cea mai mare problema pentru companii
20 Noi 16:38 | Termene.ro: Mediul de afaceri si-a triplat rulajul in perioada 2008-2024
17 Noi 15:49 | MAZARS: 70% din datele vitale ale unui business se afla in procesul de payroll
17 Noi 14:16 | Drepturi si obligatii noi generate de sistarea contractelor de antrepriza de lucrari
17 Noi 10:00 | Acordul comercial dintre SUA si China: armistitiu tactic, nu schimbare strategica
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA