Duminică, 27 Iulie 2025
RO EN

IG: Gradul de indatorare al companiilor active in Romania a crescut la 75%

Dublarea termenului de incasare a creantelor in ultimul deceniu a condus la amplificarea riscului de contagiune, care se va materializa printr-o viteza de propagare accelerata a socurilor negative prin efectul de domino. Componenta sistemica a riscului a devenit foarte importanta, si furnizorii ar trebui sa fie constienti de riscul clientilor clientilor directi atunci cand evalueaza expuneri importante („riscul invizibil”). Practic, avand in vedere extinderea termenelor de incasare, am vrut sa vad daca se respecta conditiile sustenabile ale politicii de credit comercial relaxat: extinderea termenelor de incasare ar trebui sa contribuie la cresterea veniturilor si a marjelor de profit, dar si incasarea profiturilor respective (monetizarea potentialului de lichiditate superioara).
Astfel, companiile care isi propun cresterea agresiva a veniturilor prin extinderea termenelor de plata, ar trebui sa securizeze o marja superioara de profit (prin cresterea pretului) precum si incasarea minima necesara a veniturilor respective (nu doar sa factureze la un pret mai mare). Profitul superior incasat ar deveni astfel o sursa sustenabila (generata intrinsec) pentru finantarea creantelor in crestere. Pentru a verifica aceste aspecte, am calculat evolutia creantelor, cifrei de afaceri, profitului (raportat la nivelul veniturilor) si a numerarului (trezoreria raportata la datoriile pe termen scurt) pentru toate companiile active in Romania in ultimul deceniu.
Absolut toate sectoarele au inregistrat o crestere a creantelor mai accelerata comparativ cu avansul cifrei de afaceri, ceea ce inseamna ca firmele active in Romania isi cresc cota de piata nu prin inovare si diferentiere produs, ci mai degraba prin extinderea termenelor de plata oferite clientilor. Singurele exceptii (unde, practic, realitatea este si mai pesimista) sunt constructiile, industria metalurgica si productia si furnizarea de energie, unde cresterea soldului creantelor a fost insotita de scaderea cifrei de afaceri in ultimul deceniu. Din acest punct de vedere, cea mai dramatica situatie este inregistrata in sectorul industriei extractive, unde prabusirea cifrei de afaceri cu 85% in ultimul deceniu este corelata cu o scadere a creantelor cu doar 18%. La nivelul intregului mediu de afaceri, veniturile au crescut cu 25% in ultimul deceniu, dar soldul creantelor a crescut cu 69%.
18 din cele 23 de sectoare inregistreaza o marja de profit superioara in anul 2017 comparativ cu anul 2007, singurele sectoare unde profitul net a scazut in ultimul deceniu fiind fabricarea produselor textile, posta si telecomunicatii, industria metalurgica, productia si furnizarea de energie si industria extractiva.
Doar 6 din cele 23 de sectoare inregistreaza o lichiditate relativa la nivelul datoriilor pe termen scurt in crestere fata de acum zece ani. Astfel, restul sectoarelor inregistreaza o trezorerie inferioara, desi marjele de profit sunt in crestere. Aceasta nu inseama decat doua lucruri: profiturile superioare s-au incasat dar au fost distribuite catre dividende, ori acestea nu s-au incasat si banii sunt blocati in piata la clientii rau platnici. Pentru companiile din urma, furnizorii si bancile au finantat aceasta politica iresponsabila a creditului comercial, in conditiile in care gradul de indatorare al companiilor active in Romania a crescut la 75% la finalul anului 2017, cu 10pp peste nivelul din 2007 si cel mai ridicat din Europa. Deci, mai pe scurt, companiile active in Romania au riscat foarte mult banii creditorilor, pentru cresterea profiturilor si a cotei de piata prin extinderea termenelor de plata oferite clientilor.

Din aceeasi categorie

16 Iul 13:27 | AVOCAT: Dezvoltatorii imobiliari iau masuri drastice in lupta cu TVA
14 Iul 11:33 | Allianz Trade: Cum gestioneaza companiile europene si americane razboiul comercial
11 Iul 12:36 | Restituirea unor sume platite la Fondul de Tranzitie Energetica, o corectare ratata
11 Iul 12:55 | Tranzactii de 2,7 miliarde euro pe piata de M&A din Romania, in primul semestru
09 Iul 16:53 | Reglementare a concesionarii terenurilor pentru productia de energie regenerabila
04 Iul 13:38 | Singura certitudine in economia din 2025 este ca nicio firma nu va rezista singura
03 Iul 12:01 | NAI: 4 efecte contrare ale majorarii TVA, care duc la scaderea incasarilor bugetare
27 Iun 11:46 | ANALIZA: La fiecare 1 milion de euro profit al firmelor, statul ia 300.000 de euro
26 Iun 11:00 | HIDROSERV iese din insolventa si se pregateste pentru noi perspective de crestere
25 Iun 16:49 | CC Tax: Se impune o discutie serioasa asupra eficientei si bunei-credinte a ANAF
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA