Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

GUVERN: Ordonanta de urgenta pentru noul Cod al Insolventei

Pentru a nu mai tergiversa aplicarea unor prevederi legale ce reglementeaza in cu totul alta maniera insolventa societatilor comerciale, la finele sedintei de guvern din data de 2 octombrie 2013 oficialii Executivului au anuntat ca s-a aprobat o ordonanta de urgenta cu privire la noua reglementare. Astfel, intr-un mod destul de controversat, a fost evitata promovarea noului Cod al Insolventei ca proiect de lege care sa intre in vigoare abia dupa avizul Parlamentului. Lipsa dezbaterii documentului in forurile legislative abilitate ar putea duce astfel la o opozitie – mai mult sau mai putin fatisa – exprimata atat de mediul de afaceri, cat si de diverse grupuri politico-sociale. Si aceasta pentru ca prevederile Codului Insolventei au fost supuse de Ministerul Justitiei, spre dezbatere publica, sub forma unui proiect de lege, iar Guvernul a anuntat, inaintea sedintei, ca pe agenda actelor normative a fost inclus si acest act revizuit, tot ca proiect de lege. La finalul intrunirii, s-a anuntat insa ca procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa au fost aprobate prin ordonanta de urgenta. Inaintea sedintei de guvern, premierul Victor Ponta a declarat ca exista probleme cu incasarile la buget, in primul rand ca urmare a reorganizarii ANAF. „Sper ca noul Cod al Insolventei sa combata evaziunea fiscala comisa in ultima perioada de firme care au intrat in aceasta procedura de reorganizare judiciara doar pentru a nu plati taxele la buget”, a mai aratat seful Executivului. Proiectul Codului insolventei, lansat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Justitiei la inceputul lunii septembrie a.c., prevede, printre altele, ca pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa se introduce o valoare-prag si pentru debitor, similara celei pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei. Pentru evitarea aprobarii unor planuri de reorganizare sustinute de un numar mic de creditori – mai ales ca prin "manipularea" grupelor de vot, actualmente, poate fi aprobat un asemenea proiect ce nu-si gaseste corespondentul in valoarea creantelor - se introduce un criteriu suplimentar, respectiv de 30% din totalul masei credale. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

Din aceeasi categorie

17 Dec 11:25 | BCG: Activitatea globala de M&A revine pe crestere in primele noua luni din 2025
16 Dec 11:24 | Horvath: Peste 40% dintre CFOs considera contextul economic actual "nefavorabil"
08 Dec 11:23 | Wolf Theiss: Noul cadru juridic aplicabil tranzactiilor imobiliare rezidentiale
03 Dec 12:37 | VENEVO: Creditarea greoaie impinge IMM-urile catre solutii alternative de finantare
27 Noi 11:39 | Statul este perceput ca principalul inhibitor al initiativei private in Romania
26 Noi 11:23 | Firmele cer eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri: afecteaza investitiile
25 Noi 10:04 | INSOLVENTA are scopul de a gasi solutii de plata, prin reorganizare sau prin lichidare
21 Noi 13:34 | Business Reloaded 2008-2024: Stagnarea, cea mai mare problema pentru companii
20 Noi 16:38 | Termene.ro: Mediul de afaceri si-a triplat rulajul in perioada 2008-2024
17 Noi 15:49 | MAZARS: 70% din datele vitale ale unui business se afla in procesul de payroll
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA