Duminică, 26 Octombrie 2025
RO EN

Deloitte: Varf de incredere in economie in randul firmelor de capital privat din Europa Centrala

Increderea firmelor de capital privat (private equity) din Europa Centrala continua sa creasca semnificativ pe fondul previziunilor economice optimiste, conform celui mai recent studiu Deloitte CE Private Equity Confidence Survey, 70% dintre respondenti considerand ca economia se va imbunatati. De asemenea, pentru prima data din anul 2007, niciunul dintre fondurile de capital privat participante la studiul Deloitte nu se asteapta la o inrautatire a situatiei economice. Sondajul arata o crestere a indicelui de incredere de la 62, in vara anului 2020, la 149, aproape de varfurile din 2007 si 2011, iar 98% dintre respondenti se asteapta ca activitatea pe aceasta piata sa se intensifice sau sa se mentina la acelasi nivel in lunile urmatoare.
Dat fiind ca preturile, care sunt deja ridicate, sunt asteptate sa isi continue ascensiunea, patru din zece fonduri de capital privat (41%) au o abordare mai prudenta in ceea ce priveste deciziile de a cumpara. In paralel, preturile ridicate creeaza si un moment bun pentru a obtine castiguri, dupa cum au mentionat aproape 20% dintre firmele de PE, care intentioneaza sa se concentreze pe vanzare in lunile urmatoare. Fondurile de private equity care detin active in sectoare ce au inregistrat cresteri, cum ar fi sanatatea, tehnologia, fintech-urile si spatiile de vanzare cu amanuntul catre consumatori, s-au bucurat de un interes sporit din partea potentialilor ofertanti si, prin urmare, ar putea fi interesate sa vanda in contextul preturilor mari.
„In ciuda blocajului care s-a instalat imediat dupa izbucnirea pandemiei, piata de private equity a avut o evolutie buna in ultimele 18 luni si are asteptari optimiste pentru viitor, bazate pe experienta acumulata dupa criza financiara, pe strategiile de crestere care s-au dovedit de succes si pe redresarea economica. Trebuie mentionat ca peste jumatate dintre participantii la studiul Deloitte au confirmat ca implementeaza politici de investitii care includ factori ESG (environmental, social, governance). In Romania, mai multi jucatori in domeniu, precum Oresa, Abris Capital, Sarmis Capital, Black Sea Fund, Morphosis Capital etc., au fost activi anul acesta in industrii precum alimentara, tehnologie, servicii, sanatate, si ne asteptam sa vedem tranzactii in care sunt implicate firme de private equity si in urmatoarea perioada”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanta financiara, Deloitte Romania.
Studiul arata, de asemenea, ca doua treimi dintre firmele de capital privat preconizeaza o imbunatatire a eficientei financiare a investitiilor, acestea fiind cel mai ridicate asteptari din 2004 si 2005, cand piata se afla in perioada de crestere accelerata.
In ceea ce priveste valoarea tranzactiilor, aproape 60% dintre respondenti se asteapta la crestere, in contextul in care investitorii au la dispozitie capital, iar creditorii continua sa ofere conditii avantajoase. Aceasta este cea mai mare pondere a respondentilor care se asteapta la o crestere inregistrata din anul 2006, inainte de criza financiara globala. Desi Europa Centrala ramane in principal o piata cu tranzactii de valoare medie, in ultima vreme au fost raportate tot mai multe tranzactii de valoare mare.
Companiile lideri de piata continua sa fie cele mai interesante pentru fondurile de private equity care vor sa cumpere, fiind mentionate de 54% dintre respondenti. Studiul arata ca si companiile de dimensiune medie care sunt in etapa de dezvoltare au atras tot mai mult atentia firmelor de capital privat, 37% dintre respondenti asteptandu-se sa se confrunte cu competitori in incercarea de a investi in astfel de companii. Interesul crescut pentru companiile de talie medie poate fi rezultatul cresterii preturilor, care descurajeaza unii investitori sa achizitioneze lideri de piata si ii determina sa se concentreze asupra companiilor care pot beneficia de strategiile de crestere specifice fondurilor de private equity si care, prin urmare, pot fi achizitionate la multipli de evaluare mai mici.
Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Survey analizeaza evolutia pietei de private equity din 2003, de doua ori pe an.

Din aceeasi categorie

17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
07 Oct 11:39 | CITR: Insolventele scad usor, insa cererile de concordat preventiv cresc cu peste 30%
06 Oct 16:38 | Toncescu & Asociatii consolideaza o echipa puternica de litigii pe piata de avocatura
03 Oct 10:51 | PWC: Presiunea conformarii fiscale poate deveni un avantaj pentru companii
02 Oct 10:59 | Horvath CxO 2025: Executivii din CEE muta accentul de la "green" la "lean"
01 Oct 17:55 | BCG: 17% din companiile europene, presate de transformare si restructurare masiva
01 Oct 12:26 | KPMG Romania: Ramona Jurubita, primeste al treilea mandat la conducerea companiei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA