Luni, 24 Februarie 2025
RO EN

CONFIDEX: 76% din managerii romani cred ca vor fi afectati de razboiul din Ucraina

Managerii romani sunt mult mai increzatori in viitor, desi presiunea noilor crize este resimtita de cei mai multi dintre ei. 76% considera ca vor fi afectati intr-o mare masura de razboiul din Ucraina, agricultura si industria sunt sectoarele unde a scazut starea de spirit a managerilor, insa indicele de incredere in economie este mai ridicat decat in perioada de debut a pandemiei, potrivit rezultatelor studiului CONFIDEX S1 2022, publicate de Impetum Group.
„Rezultatele CONFIDEX sunt revelatoare in multe feluri. Pe de-o parte vedem ca aproape jumatate dintre manageri considera ca ne indreptam spre recesiune in urmatoarele 3 luni, iar pe de alta parte vedem ca increderea managerilor in economie este la cel mai inalt nivel de la lansarea studiului CONFIDEX. Mesajul pe care il vedem este acelea ca oportunitatile economiei noastre devin tot mai clare chiar si in acest context. Desi presiunea noilor crize este una resimtita, mediul de afaceri este mult mai increzator in viitor decat a fost pe tot parcursul pandemiei. Cresterea investitiilor, accesul pe anumite piete noi dar si la resurse ce implica costuri usor mai reduse sunt directii pe care managerii romani le exploreaza.” a spus Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
 
Impactul razboiului din Ucraina
Razboiul afecteaza major economia romaneasca, in special prin ingreunarea accesului la materia prima, la o serie de resurse care se obtineau mult mai facil din spatiul estic european (Ucraina, Rusia). Nivelul de dependenta fata de acest spatiu este unul ridicat (22%), iar 6% dintre companii se declara total dependente economic de el.
„Vedem de asemenea ca razboiul din Ucraina a afectat diferit sectoarele economiei nationale. Agricultura si industria sunt sectoarele unde a scazut starea de spirit a managerilor pentru ca ei simt direct impactul negativ al cresterii costurilor energiei electrice sau a combustibilului. In agricultura si industrie vedem o scadere a increderii in economie din cauza unui grad mare de dependenta de materiile prime si a cresterii costurilor. Aici am identificat nevoia de a analiza impactul razboiului in aceste sectoare care sunt mult mai conectate economic cu Estul Europei, la nivel mai profund si vom face acest lucru in perioada urmatoare.” a adaugat Andrei Cionca.
 
Mai optimisti in ceea ce priveste compania proprie decat economia nationala
Managerii estimeaza ca starea companiei lor este peste media sectorului de activitate si chiar a economiei romanesti si europene. Circa 11% dintre manageri considera ca economia nationala s-a imbunatatit in ultimul an. Insa 27% considera ca situatia propriei companii s-a imbunatatit si 19%, ca sectorul de activitate s-a imbunatatit. Circa doua treimi dintre manageri considera ca economia globala si cea europeana se vor inrautati in urmatorul an. 71% considera acelasi lucru si despre economia nationala.
Previziuni pentru viitor
Viitorul pare a fi marcat de criza materiilor prime (86%) si cea energetica (78%), ce vor creste costurile de productie si vor conduce spre o inflatie accentuata (93%). De asemenea, 40% dintre manageri considera ca PIB-ul va scadea, deci ne indreptam spre recesiune.
Asteptarile fata de autoritati vizeaza investitiile in infrastructura si sprijinirea economiei, precum si o abordare diplomatic-precauta a realitatii de la granite, pastrand in mod clar colaborarea stransa cu aliatii strategici (UE, NATO, SUA).
6 din 10 manageri ar explora surse alternative de finantare. In industrie, ponderea este de 67%, in timp ce in agricultura este de 50%.
In perioada urmatoare sunt prioritare, in opinia managerilor, cresterea vanzarilor (49%) si retentia de personal (41%). In continuare, doua treimi dintre manageri opteaza pentru cresterea productivitatii, iar 73% ar prefera explorarea de noi piete. Domeniul servicii este mai aproape de aceasta optiune (78%), in timp ce managerii din agricultura prefera intr-o mai mare proportie sa se concentreze pe portofoliul actual de clienti (47%).
 
Nivelul increderii managerilor in economie
Dupa un regres, inregistrat in semestrul 2 din 2021, indicele CONFIDEX creste la cea mai mare valoare masurata, atingand un maximum de 47.8 puncte. Cresterea este una generala, dar e mai mare in sectorul transporturilor (+9.7 puncte) si al serviciilor (+7.6) si mai ponderata in celelalte (de la +5.4, la +5.9) din cauza aparitiei noilor crize si a impactului razboiului din Ucraina.
Indicele CONFIDEX creste la cea mai mare valoare masurata, 47.8, fapt care indica in mod clar ca mediul de business previzioneaza o dinamica pozitiva, o crestere ponderata, dar una care sa consolideze companiile incercate de criza pandemica.

Din aceeasi categorie

21 Feb 10:15 | Vanzarea afacerii catre mai multi cumparatori: gestionarea eficienta a transferului
21 Feb 10:26 | MAZARS: Romania ramane pe locul 3 in topul destinatiilor preferate pentru investitii
20 Feb 13:06 | Somatia fiscala ANAF si riscul de 6 ani de inchisoare: justitie fiscala sau abuz?
20 Feb 11:56 | Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe constructiilor de locuinte
20 Feb 06:25 | ASEMER: Pe piata rezidentiala din Romania, va prima aspectul credibilitatii
17 Feb 15:47 | AHK: Schimburile comerciale romano-germane au depasit 42 miliarde euro anul trecut
12 Feb 11:57 | BEI: Companiile iau masuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera
03 Feb 13:53 | CITR: Nordis Management in insolventa - stadiul procedurii si scenarii de redresare
03 Feb 11:17 | Clifford Chance Badea si-a extins echipa datorita cresterii activitatii in energie
29 Ian 13:51 | KeysFin: Numarul de insolvente, suspendari si radieri de companii a crescut in 2024
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA