Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

CITR sprijina Constructii Napoca sa iasa din dificultate si sa isi continue activitatea

CITR anunta ca planul de reorganizare propus pentru societatea Constructii Napoca SA aflata in procedura de insolventa de la sfarsitul anului trecut, a fost confirmat de catre judecatorul sindic la mai putin de zece luni de la debutul procedurii. CITR a inceput colaborarea cu Societatea de Constructii Napoca, intr-un moment in care compania intampina dificultati majore. In urma unei analize de business echipa CITR a oferit asistenta activa in identificarea si implementarea celor mai potrivite solutii si negocierea cu partenerii de afaceri.
In primele 6 luni ale anului 2022, 670 companii de constructii au intrat in insolventa, in crestere cu 31,63% fata de perioada similara a anului trecut. Sectorul constructiilor este afectat semnificativ de cresterea pretului materialelor de constructii si a carburantului, de cresterea dobanzilor, de oferta redusa de produse de garantare (dupa falimentul City Insurance) si de lipsa fortei de munca.
„Obiectivul planului de reorganizare a fost sa mentinem pe piata acest jucator important la nivel regional si national, activ de peste 31 de ani, cu toti cei 154 de angajati ai sai. Planul prevede o restructurare financiara complexa care practic acorda o noua sansa acestei companii sa isi continue activitatea in conditii de rentabilitate economica. Am folosit o solutie de restructurare eficienta, puternic ancorata in specificul business-ului si in dinamica pietei in care activeaza compania. Reusita a fost de asemenea asigurata prin colaborarea stakeholderilor care au fost uniti de misiunea CITR de salvare a companiei. Avand in vedere rezultatele foarte bune, credem ca societatea are sanse mari sa iasa anticipat din procedura de reorganizare, inainte de implinirea celor 3 ani prevazuti in plan.” a declarat Mariana Boiciuc, Senior Partner, CITR Cluj.
Infiintata la inceputul anului 1991, Societatea de Constructii Napoca S.A. a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori la nivel regional in Transilvania, dar si la nivel national. Societatea de Constructii Napoca SA desfasoara activitati complexe in domeniul constructiilor, atat de proiectare, cat si in executia de hale industriale, spatii de productie, birouri administrative, constructii civile si de cult, monumente de arta, infrastructuri baze aeriene, drumuri si poduri, lucrari in domeniul gestionarii apei si constructii hidrotehnice. Aflandu-se in topul celor mai mari contribuabili din zona, compania se inscrie astazi printre cele mai importante companii de profil atat din judet, cat si din tara. Societatea de Constructii Napoca S.A. a intrat in procedura de insolventa la finalul anului 2021.
„Aprobarea si confirmarea planului de reorganizare al Societatii de Constructii Napoca, dar si premisele pentru reusita acestui plan sunt argumente in plus pentru a incuraja companiile in dificultate sa apeleze solutii de restructurare, mai ales acum cand cadrul legal a fost adaptat legislatiei europene, , iar piata constructiilor intampina dificultati. Noile reglementari aduc instrumente eficiente de negociere, intr-un cadru asistat de un specialist, pentru a permite o restructurare a afacerii si a datoriilor si a reda echilibrul si perspectiva in business.” a spus Calin Parau, Manager Comercial in cadrul CITR.
In plan economic, procedura reorganizarii este un mecanism care permite companiei aflata intr-o stare de dificultate din punct de vedere financiar, sa se redreseze si sa-si reia activitatea comerciala. In acest sens, reorganizarea reprezinta un ansamblu de operatiuni care urmaresc tratarea si remedierea starii dificile a companiei, in vederea salvarii afacerii si a redresarii activitatii acesteia. Atunci cand o companie se afla in impas, deciziile rapide din partea conducerii companiei si din partea administratorului judiciar sunt esentiale pentru depasirea starii de dificultate. Expertiza, viziunea strategica si intelegerea businessului din partea administratorului judiciar sunt de asemenea vitale in succesul procedurii.

Din aceeasi categorie

17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
07 Oct 11:39 | CITR: Insolventele scad usor, insa cererile de concordat preventiv cresc cu peste 30%
06 Oct 16:38 | Toncescu & Asociatii consolideaza o echipa puternica de litigii pe piata de avocatura
03 Oct 10:51 | PWC: Presiunea conformarii fiscale poate deveni un avantaj pentru companii
02 Oct 10:59 | Horvath CxO 2025: Executivii din CEE muta accentul de la "green" la "lean"
01 Oct 17:55 | BCG: 17% din companiile europene, presate de transformare si restructurare masiva
01 Oct 12:26 | KPMG Romania: Ramona Jurubita, primeste al treilea mandat la conducerea companiei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA