Luni, 24 Februarie 2025
RO EN

CE trebuie sa sprijine mai bine companiile in planurile de extindere internationala

Potrivit unui nou raport al Curtii de Conturi Europene, Comisia Europeana a identificat principalele obstacole in calea internationalizarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) din UE si a pus in aplicare numeroase masuri pentru a le ajuta sa isi extinda activitatea pe pietele internationale, atat in interiorul UE, cat si in afara acesteia. Masurile in cauza sunt insa uneori lipsite de coerenta si de vizibilitate, iar Comisia nu le coordoneaza intotdeauna suficient de bine cu programele proprii ale statelor membre. Initiativa emblematica a Comisiei privind Reteaua intreprinderilor europene (EEN), care ofera o retea de sprijin pentru IMM-urile cu ambitii internationale, necesita o acoperire mai buna in tarile din afara UE, in timp ce in cazul unei alte initiative, de mai mica amploare, axata in mod specific pe intreprinderile de inalta tehnologie nou-infiintate - Startup Europe - este necesar sa se asigure o mai mare continuitate pe termen lung a activitatilor desfasurate in cadrul acesteia.
IMM-urile - intreprinderi cu mai putin de 250 de angajati - constituie coloana vertebrala a economiei UE: acestea reprezinta 99 % din totalul intreprinderilor din UE. In afara sectorului financiar, ele asigura doua treimi din locurile de munca din intreprinderi si genereaza peste jumatate din productia economica a UE. Cu toate acestea, ele sunt responsabile pentru doar 30 % din exporturile UE. IMM-urile sunt mai putin active pe pietele internationale decat intreprinderile mai mari: deseori, ele nu detin informatii despre comertul international si despre schemele de sprijin public si, frecvent, le lipsesc pur si simplu cunostintele necesare in acest sens. Pentru a raspunde acestor provocari, Comisia a instituit numeroase programe de sprijin. In 2011, ea adoptat o strategie a UE pentru internationalizarea IMM-urilor, care urmarea sa amelioreze coerenta si coordonarea tuturor formelor de sprijin existente.
„Intreprinderile mici sunt intreprinderi importante pentru UE. Prin comertul transfrontalier in Europa si prin exportul in afara frontierelor acesteia, ele pot aduce o contributie si mai importanta la economia UE”, a declarat doamna Ivana Maletić, membra Curtii de Conturi Europene responsabila de raport. „Comisia ar trebui sa faciliteze accesul la informatiile privind sprijinul pentru internationalizarea IMM-urilor si sa aduca programele sale mai aproape de IMM-urile europene, care inca nu au cunostinta despre multe dintre instrumentele si proiectele existente.”
Curtea a constatat ca punerea in aplicare a strategiei a ramas incompleta. Desi Comisia a reusit, cel putin partial, sa puna in aplicare masuri esentiale, cum ar fi dezvoltarea portalului de informatii online pentru intreprinderile exportatoare (Access2Markets), o serie de activitati importante menite sa sporeasca coerenta masurilor la nivelul UE si la nivelul statelor membre au esuat. In special, Comisia nu a furnizat un inventar actualizat al masurilor pentru a putea identifica lacunele, suprapunerile si sinergiile. Curtea critica, de asemenea, lipsa de coerenta a numeroaselor activitati ale UE menite sa raspunda nevoilor de internationalizare ale IMM-urilor, argumentand ca coordonarea lipseste la mai multe niveluri, inclusiv intre activitatile UE si cele ale statelor membre. Ea observa si ca sustenabilitatea financiara a programelor de sprijin nu a fost intotdeauna abordata in mod corespunzator de catre Comisie, mai multe programe fiind sistate, in pofida obtinerii unor rezultate pozitive. In ceea ce priveste sensibilizarea, informatiile privind sprijinul pentru internationalizare sunt in prezent mai accesibile, dar beneficiile acordurilor de liber schimb - care sunt esentiale, dar complexe pentru IMM-uri - nu sunt inca suficient promovate.
Curtea a constatat ca EEN si-a atins obiectivele, dar ca era nevoie de eforturi suplimentare pentru a-si imbunatati vizibilitatea, coordonarea, acoperirea in tarile terte si consolidarea capacitatilor pentru a sprijini mai bine IMM-urile in ceea ce priveste accesul la finantare si exploatarea beneficiilor acordurilor de liber schimb. Performanta EEN a variat de la o tara la alta si de la un consortiu la altul si, in timp ce activitatea unor centre de cooperare comerciala din afara UE a fost foarte apreciata (de exemplu, centrul UE-Japonia), altele au fost criticate pentru functionarea si reactivitatea lor precara. Membrii EEN au raportat, de asemenea, ca prezenta centrelor a fost necorespunzatoare in tari care sunt parteneri comerciali esentiali, printre care si China. In ceea ce priveste initiativa Startup Europe, Curtea a constatat ca aceasta raspundea nevoilor intreprinderilor nou-infiintate, dar numai pe termen scurt, intrucat toate proiectele finantate au incetat odata cu epuizarea grantului si toate activitatile au fost afectate de probleme generale de sustenabilitate. Cooperarea cu alte instrumente a fost limitata, iar initiativa a condus uneori la achizitionarea de intreprinderi nou-infiintate de catre intreprinderi mari din afara UE, fapt care ar putea intra in conflict cu obiectivul de a ajuta intreprinderile sa se dezvolte la nivel international, ramanand in acelasi timp in UE. De asemenea, Curtea solicita Comisiei sa imbunatateasca monitorizarea rezultatelor pentru a evalua masura in care initiativa in ansamblul ei a contribuit la internationalizarea IMM-urilor.

Din aceeasi categorie

21 Feb 10:15 | Vanzarea afacerii catre mai multi cumparatori: gestionarea eficienta a transferului
21 Feb 10:26 | MAZARS: Romania ramane pe locul 3 in topul destinatiilor preferate pentru investitii
20 Feb 13:06 | Somatia fiscala ANAF si riscul de 6 ani de inchisoare: justitie fiscala sau abuz?
20 Feb 11:56 | Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe constructiilor de locuinte
20 Feb 06:25 | ASEMER: Pe piata rezidentiala din Romania, va prima aspectul credibilitatii
17 Feb 15:47 | AHK: Schimburile comerciale romano-germane au depasit 42 miliarde euro anul trecut
12 Feb 11:57 | BEI: Companiile iau masuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera
03 Feb 13:53 | CITR: Nordis Management in insolventa - stadiul procedurii si scenarii de redresare
03 Feb 11:17 | Clifford Chance Badea si-a extins echipa datorita cresterii activitatii in energie
29 Ian 13:51 | KeysFin: Numarul de insolvente, suspendari si radieri de companii a crescut in 2024
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA