Marți, 25 Februarie 2025
RO EN

ASTALDI revine treptat si isi mentine portofoliu de comenzi in primul semestru

La inceputul lunii septembrie a.c., Comitetul Director al Astaldi a aprobat raportul ce prezinta datele financiare consolidate, valabile pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2020, care confirma o repornire treptata a activitatii (afacerilor), cu toate ca s-a constatat, fara echivoc, o incetinire a productiei internationale in constructii, din cauza efectelor pandemiei de Covid-19.
In acest sens, la 30 iunie a.c., compania aflata in dificultate financiara (care a acceptat insa sa implementeze procedura de compozitie cu creditorii, stabilita de Curtea de la Roma) a raportat un portofoliu total de contracte si comenzi in valoare de 7,7 miliarde euro, din care 6,4 miliarde euro sunt aferente activitatii de constructii si 1,3 miliarde euro pentru contracte de tip O&M. De asemenea, noile contracte incheiate in perioada de raportare au o valoare de 442 milioane de euro. Cifra de afaceri din primele sase luni ale anului in curs s-a plasat la aproximativ 649 milioane de euro, cu un EBITDA ajustat de 54 milioane de euro si un indicator EBIT de circa 3,4 milioane de euro, ceea ce a dus la pierderi nete de -40 milioane de euro. In perioada de referinta, datoria financiara neta a fost de -2,369 miliarde euro (inainte de restructurarea expunerii la debite) si de +170 milioane euro (dupa restructurare).
Previziunile managementului pentru anul 2020, formulate pe baza continuarii activitatii, au tinut cont mai ales de impactul pandemiei de Covid-19 (care este oarecum previzibil in prezent), precum si de ritmul implementarii planului de compozitie cu creditorii. Astfel, cifra de afaceri s-ar putea situa la 1,5 miliarde euro, cu un indicator EBITDA ajustat mai mic de 5% si unul EBIT ce se va situa sub 3%. Datoria financiara neta, complet restructurata, va reflecta un plus de peste 300 milioane de euro.
In ceea ce priveste activitatea comerciala estimata, desi pandemia de Covid-19 a avut deja ca efect anularea sau amanarea unor licitatii importante, este posibil ca, pana la finele anului in curs, sa se confirme o mentinere in linii mari a proiectiilor actuale, subliniind premisele de crestere mentionate in planul care constituie baza propunerii de compozitie cu creditorii. Acest aspect, coroborat cu absenta anularii unor contracte existente, ca urmare a extinderii si prelungirii crizei sanitare internationale, permite confirmarea, in prezent, a mentinerii actualului portofoliu de comenzi, precum si a celui planificat pe termen scurt, dupa cum se mai arata in raportul managerilor Astaldi.
***
In 2017, Astaldi a raportat o cifra de afaceri de peste trei miliarde euro, cu un portofoliu de contracte si comenzi ce a depasit 24 miliarde euro. In acel moment, antreprenorul de constructii – unul din liderii pietei italiene de profil si aflat in topul primilor 50 de operatori globali, cu mai mult de 95 de ani de experienta in domeniu – era implicat in peste 100 de proiecte in 20 de tari ale lumii, la care lucrau cei 10.500 de angajati din Italia, restul Europei (Polonia, Romania si Rusia), Turcia, Africa (Algeria), America de Nord (SUA si Canada), America Latina si Extremul Orient (Indonezia, India). Ulterior, gravele probleme financiare au impus solicitarea protectiei Curtii de la Roma, in fata creditorilor, iar timp de doi ani s-au incercat mai multe solutii pentru restructurare, cea mai potrivita fiind considerata metoda de compozitie cu creditorii (concordatul preventiv). La data de 10 februarie 2020, surse judiciare neutre, din cadrul Curtii de la Roma, au confirmat pentru Astaldi o datorie de peste 3,7 miliarde euro, care sa stea la baza initierii procedurii de concordat preventiv, dar si suma de 3,57 miliarde euro sub forma de datorii fata de creditorii negarantati. Acesti din urma creditori vor fi despagubiti partial si ar urma sa primeasca actiuni ce vor fi emise in urma unei cresteri de capital, in cuantum de 12.493 de actiuni noi pentru fiecare 100 de euro credit negarantat. Pentru a descarca raportul complet al managementului Astaldi (in limba engleza), click aici!

Din aceeasi categorie

24 Feb 11:28 | Sierra Quadrant: Multe firme nu sau adaptat la noua dinamica a economiei din 2025
21 Feb 10:15 | Vanzarea afacerii catre mai multi cumparatori: gestionarea eficienta a transferului
21 Feb 10:26 | MAZARS: Romania ramane pe locul 3 in topul destinatiilor preferate pentru investitii
20 Feb 13:06 | Somatia fiscala ANAF si riscul de 6 ani de inchisoare: justitie fiscala sau abuz?
20 Feb 11:56 | Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe constructiilor de locuinte
20 Feb 06:25 | ASEMER: Pe piata rezidentiala din Romania, va prima aspectul credibilitatii
17 Feb 15:47 | AHK: Schimburile comerciale romano-germane au depasit 42 miliarde euro anul trecut
12 Feb 11:57 | BEI: Companiile iau masuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera
03 Feb 13:53 | CITR: Nordis Management in insolventa - stadiul procedurii si scenarii de redresare
03 Feb 11:17 | Clifford Chance Badea si-a extins echipa datorita cresterii activitatii in energie
Image
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA