Luni, 22 Septembrie 2025
RO EN

ANAF pregateste campanii de control pentru a verifica existenta sediilor fixe

O serie de controale va viza verificarea existentei unor sedii fixe si/sau sedii permanente ale contribuabililor nerezidenti pe teritoriul Romaniei, potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Reprezentantii institutiei au declarat recent ca se afla in derulare analize de risc pentru a stabili daca unii contribuabilii indeplinesc criteriile de a detine un sediu fix si/sau sediu permanent in Romania, dar nu s-au inregistrat fiscal.
Tematica sediului fix si/sau permanent este abordata atat in Romania, cat si la nivel international, fiind una dintre cele mai importante teme de pe agenda Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), dar si a autoritatilor fiscale din alte state membre.
Acestea din urma au stabilit deja pentru contribuabili din Romania sedii permanente in acele state membre si colaboreaza prin mecanismul schimbului de informatii in scopul stabilirii situatiei de fapt fiscale si al identificarii unor astfel de sedii fixe/sedii permanente neinregistrate corespunzator.
La nivel national, ANAF pregateste o prima campanie de controale in privinta contribuabililor nerezidenti, urmand ca intr-o a doua etapa sa fie derulata si o campanie de controale in colaborare cu celelalte state membre, pentru contribuabilii rezidenti romani care isi desfasoara activitatea sau obtin venituri in alte state. Analiza inspectorilor fiscali in cadrul actiunilor de control vizand tematica sediului fix si a sediului permanent este extrem de minutioasa si presupune evaluarea tuturor documentelor (contracte, documente financiar-contabile, fise de post si orice alte evidente) care arata modalitatea factuala si legala in care se deruleaza activitatea economica.
Potrivit legislatiei, un nerezident genereaza un sediu fix atunci cand „dispune in Romania de resurse umane si tehnice prin care poate desfasura in mod regulat livrari de bunuri si/sau prestari de servicii”, in timp ce un sediu permanent este „locul prin care se desfasoara integral sau partial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent”.
Sediul fix si/sau sediul permanent sunt subiecte sensibile de control, cu un inalt grad de tehnicitate, dar care aduc bani extrem de multi la bugetul de stat, in trecut fiind stabilite sume care depasesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic in cadrul inspectiilor care au analizat aceasta problematica, desi verificarea s-a realizat la nivelul contribuabilului rezident, impactul s-a rasfrant nu numai asupra acestuia, ci si asupra entitatii nerezidente cu care acesta derula activitati economice. De exemplu, in materia TVA, un nerezident este considerat ca avand un sediu fix in Romania daca dispune de suficiente resurse umane si tehnice pentru a desfasura in mod regulat livrari de bunuri si/sau prestari de servicii pe teritoriul Romaniei.
Astfel, autoritatile fiscale initiaza o actiune de control la nivelul contribuabilului roman, care are incheiat cu entitatea nerezidenta un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. In urma acestei analize fiscul considera ca entitatea nerezidenta dispune de un sediu fix in Romania intrucat utilizeaza resursele tehnice si umane ale contribuabilului roman, resurse care actioneaza sub controlul entitatii nerezidente, pentru a derula ea insasi, in mod direct, activitati economice in Romania. O astfel de concluzie schimba cu totul tratamentul fiscal al tranzactiei din perspectiva TVA intrucat modifica doua elemente esentiale, respectiv locul prestarii serviciilor si persoana obligata la plata taxei. Daca in varianta initiala (i.e fara sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate in beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestarii in tara unde acesta este situat), persoana obligata la plata taxei fiind asadar nerezidentul, in scenariul existentei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate in beneficiul sediului fix (din Romania), persoana obligata la plata taxei fiind asadar contribuabilul roman. Impactul este unul imediat fiind atat de natura financiara (TVA suplimentara de plata stabilita in sarcina rezidentului), cat si de natura operationala (inregistrarea nerezidentului ca sediu fix si regandirea modelului de business).
Avand in vedere consecintele financiare ale unor astfel de controale, contribuabilii ar trebui sa intreprinda o analiza interna pentru a preveni sau diminua eventuale riscuri derivate din astfel de modele de afaceri.
 
* Autor: Ana Maria Iordache, Partener D&B David si Baias, societatea de avocatura corespondenta PwC in Romania.

Din aceeasi categorie

12 Sep 12:10 | AHK: investitiile in tehnologia hidrogenului sunt direct influentate de legislatie
04 Sep 11:06 | Consiliul Concurentei recomanda operationalizarea Comisiilor pentru Acord Unic
03 Sep 16:26 | Mediul de afaceri cere eliminarea IMCA: "Taxa franeaza investitiile si economia"
02 Sep 10:45 | AOAR: Impozitul minim pe cifra de afaceri descurajeaza investitiile in economie
29 Aug 10:49 | BCG: Europa devine lider global in increderea M&A, depasind America de Nord
27 Aug 07:05 | TZA: "Colaborarea este esentiala pentru anticiparea si gestionarea riscurilor"
22 Aug 14:33 | LIPSA de capacitate administrativa si barierele birocratice au blocat fonduri UE
22 Aug 13:34 | PACR: Noile reguli fiscale risca sa afecteze grav mediul de afaceri
22 Aug 12:16 | PWC: Reguli mai restrictive inlocuiesc Impozitul Minim pe Cifra de Afaceri
18 Aug 11:38 | FICSIMM: IMM, in pericol de blocaj financiar daca se abroga "esalonarea simplificata"
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA