Marți, 28 Octombrie 2025
RO EN

Acord la nivel mondial de impozitare cu minim 15% a profitului marilor companii

Un acord global privind impunerea unui impozit minim de 15% pe profitul companiilor, ceea ce va face mai dificila evitarea impozitarii, a fost convenit de 136 de natiuni, a anuntat vineri Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), transmite Reuters.
Nu s-au alaturat inca acordului patru tari: Kenya, Nigeria, Pakistan si Sri Lanka, a informat OECD.
Conform Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 miliarde de euro (175 miliarde de dolari).
In iulie, ministrii de Finante din G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate si emergente) au anuntat un acord ''istoric asupra unei arhitecturi fiscale internationale mai stabile si mai echitabile'', care stabileste la nivel mondial un impozit ''de cel putin 15%'' pe profitul multinationalelor.
''Pilonul 1'' al acordului consta in redirectionarea unei parti a impozitului pe profit platit de multinationale catre tarile denumite ''de piata'', adica tarile unde-si desfasoara activitatile. Asadar, impozitul nu va mai fi datorat doar acolo unde multinationalele si-au inregistrat sediile si reuseau astfel prin practicile de optimizare fiscala sa plateasca impozite mai mici.
Sunt avute in vedere mai ales companiile cu cifre de afaceri la nivel mondial de peste 20 de miliarde de euro si cu o rata a profitului de peste 10%. Obiectivul este ca societatile multinationale si in special acelea din sectorul digital, care au beneficiat mult de pe urma pandemiei, sa nu mai plateasca impozite derizorii in raport cu veniturile lor.
''Pilonul 2'' corespunde stabilirii unui impozit efectiv minim de cel putin 15% asupra profitului companiilor multinationale. Un stat va putea taxa profiturile obtinute in strainatate de o companie inregistrata in acel stat de origine daca ea a fost impozitata in strainatate cu un procent inferior acestui prag minim, pentru a fi compensata astfel diferenta.
Infiintata in anul 1961, OECD joaca un rol de consiliere pentru guvernele tarilor puternic dezvoltate in materie de politica economica, sociala si de guvernare. Cele 36 de state membre OECD detin impreuna aproximativ 60% din economia mondiala, 70% din comertul mondial si 20% din populatia lumii.

Din aceeasi categorie

17 Oct 11:49 | PWC: Piata locala de fuziuni si achizitii a crescut la 1,5 miliarde euro, in T3 din 2025
16 Oct 13:33 | Horvath: Performanta financiara, prioritatea nr. 1 pentru companiile din Romania
09 Oct 15:24 | Clifford Chance a asistat Nofar Energy la vanzarea participatiei in Ratesti Solar
09 Oct 07:35 | AON: Programe de asigurare pentru peste 95 km de autostrazi noi in Romania
07 Oct 11:39 | CITR: Insolventele scad usor, insa cererile de concordat preventiv cresc cu peste 30%
06 Oct 16:38 | Toncescu & Asociatii consolideaza o echipa puternica de litigii pe piata de avocatura
03 Oct 10:51 | PWC: Presiunea conformarii fiscale poate deveni un avantaj pentru companii
02 Oct 10:59 | Horvath CxO 2025: Executivii din CEE muta accentul de la "green" la "lean"
01 Oct 17:55 | BCG: 17% din companiile europene, presate de transformare si restructurare masiva
01 Oct 12:26 | KPMG Romania: Ramona Jurubita, primeste al treilea mandat la conducerea companiei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA