Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

PMB: Bugetul de investitii pentru 2016 depaseste 1,2 miliarde lei

Potrivit proiectului de buget publicat recent de Primaria Capitalei, municipalitatea estimeaza venituri totale de 4,14 miliarde lei in acest an. Din totalul veniturilor, 3 miliarde lei reprezinta bugetul total de cheltuieli si investitii ale directiilor aflate in subordinea Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), in timp ce 1,1 miliarde lei reprezinta bugetul total de cheltuieli si investitii ale unitatilor din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB).
 
Fondurile ce vor fi alocate, insa, efectiv pentru investitii cumuleaza circa 1,23 miliarde lei, sume importante fiind prevazute pentru programele de consolidare a cladirilor cu risc seismic (164 milioane de lei), finalizarea proiectelor pentru care Primaria Capitalei a pierdut finantarea externa, modernizarea si extinderea unor artere de circulatie, studii pentru realizarea de parcari, modernizarea si extinderea unor retele de utilitati si continuarea unor proiecte de investitii (821 milioane de lei). De asemenea, vor fi alocate sume pentru exproprieri si alte obiective de investitii in valoare de aproximativ 100 milioane de lei.
 
Procentual, cea mai mare parte a bugetului de cheltuieli si investitii (60,4% din total) va fi alocata pentru infrastructura, utilitati si transporturi (2,5 miliarde lei), fonduri importante urmand a fi distribuite catre directia de investitii, pentru consolidarea imobilelor si continuarea unor proiecte incepute (148,3 milioane de lei), catre RATB - pentru subventii si investitii (532 milioane de lei), catre Administratia Strazilor - pentru cheltuieli curente si investitii (215,95 milioane de lei), catre Directia Transporturi - pentru investitii (420,4 milioane de lei), catre RADET - pentru subventii si investitii in modernizarea retelei (594 milioane de lei) si catre Directia Utilitati - pentru cheltuieli curente si investitii (592,45 milioane de lei).
 
Pentru sanatate, PMB aloca 7,3% din bugetul total, respectiv fonduri totale de 303,7 milioane de lei, sumele urmand a fi directionate catre Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB) - pentru cheltuieli curente si investitii (241,13 milioane de lei) si catre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (DGASMB) - pentru cheltuieli curente si investitii (62,6 milioane de lei).
 
Pentru educatie si activitati sportive s-au alocat fonduri totale de aproape 113 milioane de lei (2,7% din buget), circa 30,2 milioane de lei urmand a se folosi pentru investitii in scoli si 34,74 milioane de lei pentru cheltuieli curente si investitii ale Centrului de Proiecte si Programe Educationale si Sportive pentru Copii si Tineret Bucuresti "Proedus". Alte sume de la bugetul de educatie al PMB vor fi directionate catre Directia de Politici Publice (2,32 milioane de lei) si spre Clubul Sportiv Municipal Bucuresti (45,59 milioane de lei).
 
Alte fonduri vor mai fi alocate pentru siguranta (94,42 milioane de lei), pentru cultura si agrement (392,84 milioane de lei), pentru mediu (345,5 milioane de lei) si alte institutii, respectiv pentru a finanta serviciul datoriei si a asigura alte servicii (391,59 milioane de lei).
 
Pentru a consulta integral proiectul de buget al PMB, defalcat si in detaliu, click aici!

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA