Vineri, 02 Mai 2025
RO EN

Mugur Isarescu, BNR: Romania are costuri enorme in urma pandemiei de Covid

Romania are costuri enorme de pe urma pandemiei de Covid, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, la simpozionul de istorie si civilizatie bancara Cristian Popisteanu, el precizand ca efectele acesteia abia acum sunt masurate la adevarata lor valoare.
"Suntem in primul rand dupa o pandemie de doi ani de Covid care a afectat intreaga planeta. Ne-a indepartat intr-un fel, ne-a izolat unii de altii, a provocat efecte pe care abia acum la masuram la adevarata lor valoare, efecte in lant, pe lanturile de aprovizionare, si a facut sa avem nu numai pierderi importante de vieti omenesti, dar si o presiune fara precedent asupra institutiilor sanitare, personalului medical, dar si asupra economiei, in general, si institutiilor financiare. Avem, acum constatam si noi in Romania, dar uitati ca nu e numai in Romania, costuri enorme de pe urma acestei pandemii pe care am finantat-o, unii spun ca exagerat, nu stiu cat de exagerat, istoria ne va spune, candva peste 20 de ani alti istorici vor discuta asta. A fost finantata depasirea acestor momente prin emisiune monetara peste tot in lume, acesta este adevarul, si avem acum inflatie. Avem si sechele dramatice. Apoi a venit la frontierele noastre, de peste 100 de zile, o agresiune militara neprovocata a Federatiei Ruse asupra unui stat independent provocand morti, raniti, refugiati, distrugeri materiale si criza economica", a spus Mugur Isarescu.
El a declarat ca efectele razboiului s-au suprapus pe o incercare poate nefericita, ca moment, de tranzitie la economia verde, incercarea de a se renunta la combustibilii fosili in conditii de mare dependenta a intregii Europe si mai ales a Germaniei de combustibilii si energia din Rusia.
"Peste aceasta criza energetica avem aceasta agresiune militara. Practic un razboi si hai sa o spunem, un razboi fratricid. E cel mai dureros, practic aproape de razboiul civil, si Rusia a mai trecut prin asemenea momente dramatice. Avem morti, raniti, refugiati, distrugeri materiale si criza economica. Incercam sa facem fata si noi in Romania la noua situatie. Romania si-a deschis granitele pentru peste un milion de cetateni ucraineni care au fugit si fug de ororile razboiului, oferindu-le cazare, masa, scolarizare, intr-un cuvant omenie pentru cei aflati la necaz. Este adevarat ca numai vreo 10% dintre ei au ramas in Romania. Totusi si tranzitul acesta a insemnat costuri pe care incepem sa le cantarim acum", a spus Mugur Isarescu.
El a subliniat ca, in aceste zile, s-a vorbit foarte putin sau chiar deloc despre faptul ca masivul exod ucrainean poate fi comparat cu marele refugiu polonez din septembrie 1939 cand in Romania si-au gasit adapost aproximativ 100.000 de polonezi, in frunte cu presedintele Poloniei.
Guvernatorul bancii centrale a mentionat ca a trait la Dragasani cu aproximativ 20 de familii de polonezi refugiati. O linie intreaga din cimitirul din Dragasani are osemintele celor care au ajuns in Romania fugind de razboiul dublu, pentru ca au fost atacati si de nazisti dar si de Rusia sovietica.
De asemenea, guvernatorul a mentionat ca BNR a jucat un rol important in salvarea tezaurului de aur al Bancii Poloniei, de 83 de tone, care au traversat tara noastra. Mai multi politicieni romani si un premier au platit cu viata pentru faptul ca au salvat aurul polonez, a precizat acesta. BNR a pastrat si restituit 2,7 tone de aur pe care l-a adus armata poloneza. Isarescu a mentionat ca aurul a ramas in custodia Bancii Nationale a Romaniei fara niciun document, in timp ce Romania a trimis la Moscova tezaurul cu toate documentele necesare, printre care si un tratat international de garantare ca vom primi inapoi aurul si nu l-am mai primit dupa 100 de ani. Polonezii nu au apucat sa faca niciun document, dar BNR l-a restituit dupa Razboi Poloniei fara nicio obligatie documentara.
Pe langa acesta, BNR a ajutat si la preschimbarea in lei a zlotilor polonezi, o moneda care nu mai avea putere circulatorie pentru ca statul emitent, Polonia, se prabusise.
Banca Nationala a Romaniei si Fundatia Culturala "Magazin Istoric" organizeaza, in perioada 7-8 iunie 2022, cea de-a XXX-a editie a Simpozionului de istorie si civilizatie bancara "Cristian Popisteanu", avand ca tema Frontiere, institutii si aur in vremuri de razboi.

Din aceeasi categorie

16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
15 Apr 10:28 | Boston Consulting: Tarifele comerciale ale SUA redeseneaza rutele comerciale globale
15 Apr 10:31 | Curtea de Conturi: Recomandari de eficientizare a programelor de investitii MDLPA
14 Apr 14:24 | AFM sustine constructia a 26 de fabrici de reciclare cu fonduri de 675 milioane lei
14 Apr 14:36 | AMR: Situatie critica la proiectele PNRR - nu se pot prelungi dupa iunie 2026
08 Apr 12:08 | Romania are un rol de hub regional in viitorul proces de reconstructie din Ucraina
08 Apr 10:11 | Ministerul Finantelor sustine investitiile prin imprumuturi catre autoritatile locale
07 Apr 10:45 | COFACE: Tarife "reciproce" din partea SUA - este declarat razboi comercial
04 Apr 11:52 | RoEM: Noile tarife vamale SUA pot avea un impact major asupra economiei Romaniei
04 Apr 10:34 | MMAP: Romania trebuie sa reduca la jumatate valorile poluantilor din aer, in 5 ani
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA