Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

Ministrul energiei: "Vom suprataxa intregul lant din energie, nu numai producatorii"

Schema de plafonare si compensare a facturilor va ramane in vigoare pana la 31 martie, iar supraimpozitarea va fi aplicata pe intregul lant din energie, nu doar pentru producatori, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu, in briefingul de la finalul sedintei de Guvern.
"Acum sunt supraimpozitati producatorii, dar este normal sa fie impozitat tot lantul. Nu vad de ce un intermediar ar trebui sa castige mai mult de cateva procente, ca doar ia si vinde, nu face altceva. Nu vad de ce sa castige dublu, triplu. Nu e normal ca unii sa faca profituri foarte mari si altii sa le plateasca. Pretul care este acum in PZU este foarte mare", a spus ministrul.
El a evitat sa spuna concret daca supraimpozitarea intregului lant se va aplica de la 1 septembrie: "Nu Ministerul Energiei trebuie sa stabileasca acest lucru, nu noi stabilim taxele si impozitele, impreuna cu Ministerul Finantelor si ANRE. Haideti sa finalizam calculele din interior si vom iesi public. Imi cereti un dead-line pe o masura care nu este de competenta mea".
Intrebat de ce suprataxarea nu s-a aplicat mai devreme, intrucat PSD a cerut acest lucru de la inceputul anului, Popescu a raspuns: "PNL a sustinut mereu acest lucru si probabil ca atunci nu s-a putut pune in practica. Va asigur ca Ministerul Energiei stie ce are de facut".
Ministrul a mai aratat ca mecanismul de plafonare si compensare nu va fi modificat pana la 31 martie 2023, asa cum prevede legislatia actuala.
"Plafonarea va ramane, evident. Ordonanta este in vigoare pana la 31 martie. Nu se va intampla nimic cu facturile romanilor peste iarna. In septembrie-octombrie vom lucra la ce se va intampla dupa 31 martie", a aratat oficialul guvernamental.
Virgil Popescu a spus ca bugetul schemei de compensare estimat de ANRE este de 16 miliarde de lei.
"Schema refacuta si ulterior recalibrata de ANRE s-a redus de la 40 de miliarde la 20 de miliarde si ulterior la 16 miliarde. A fost estimarea ANRE. Eu va pot relata ce au spus toti liderii politici, ca ceea ce trebuie platit se va plati", a subliniat ministrul.
De asemenea, intrebat daca se simte vizat de o remaniere guvernamentala, el a raspuns: "Este prea mult sa faceti speculatii pe aceasta tema. Cine vine intr-o functie se gandeste ca nu este pe viata acolo. Nu-mi este teama decat de Dumnezeu. Eu imi fac treaba, pentru ca avem o iarna complicata, iar tara si oamenii trebuie sa treaca prin aceasta iarna".

Din aceeasi categorie

18 Dec 14:44 | INS: Crestere de 10% a volumului lucrarilor de constructii, in primele 10 luni
18 Dec 12:56 | COLLIERS: "Efectul decembrie" in consum slabeste in majoritatea pietelor europene
18 Dec 11:59 | MDLPA achita toate lucrarile executate la investitii pe toate programele de finantare
15 Dec 14:19 | MDLPA: Certificarea operatorilor din constructii, pilon central al noii reforme CATUC
12 Dec 13:54 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 17 miliarde euro in primele 9 luni
12 Dec 13:42 | INS: Peste 40.000 de locuinte au fost finalizate in primele 9 luni ale acestui an
11 Dec 12:30 | REI Grup: Peste 1,5 mld. euro pentru noi scheme dedicate energiei la inceput de 2026
09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA