Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

MFP: Fonduri suplimentare de 90 milioane euro pentru Prima Casa

Programul guvernamental Prima Casa va beneficia de o suplimentare cu 400,5 milioane de lei a plafonului de garantii, echivalentul a 90 de milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern publicat in cursul zilei de 17 octombrie 2104 pe portalul Ministerului Finantelor Publice (MFP). Prin proiectul de act normativ, oficialii MFP propun realocarea pentru programul Prima Casa a sumei de 400,5 milioane lei din plafonul destinat programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei, in conditiile in care, din acest plafon pentru anul 2014, in suma de 100 de milioane de euro (respectiv 445 de milioane de lei), nu a fost acordata nicio garantie, ca urmare a faptului ca nu au fost depuse cereri in acest sens, informeaza un comunicat al ministerului de resort. „Prin acest proiect de act normativ venim in sprijinul persoanelor care au depus dosare la banci pentru a obtine credite cu garantii guvernamentale prin programul Prima Casa - si cunoastem faptul ca la bancile partenere ale programului sunt foarte multe dosare in lucru – astfel incat, prin urmare, dam curs solicitarilor primite din partea finantatorilor”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Ioana-Maria Petrescu. De la inceputul anului 2014, numarul de garantii acordate depaseste 16.556, dupa cum arata datele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), iar finantarile accesate insumeaza aproximativ 299 de milioane de euro, respectiv 1,3 miliarde lei. In opinia autoritatilor guvernamentale, bilantul actualizat al programului Prima Casa arata ca ritmul de depunere a solicitarilor de garantare a ajuns la circa 140 de cereri pe zi. „La data de 1 iulie 2014, plafonul total aferent anului 2014 (exclusiv plafonul destinat achizitionarii locuintelor construite prin ANL) a fost alocat integral, Ministerul Finantelor Publice primind multe cereri de suplimentare de la finantatorii inscrisi in program, deoarece acestia nu mai dispuneau de sume pentru onorarea dosarelor deja existente. Prin Hotararea Guvernului nr. 818/2014 s-a majorat plafonul total de garantare a programului Prima Casa, prin realocarea plafonului nealocat si/sau alocat si neutilizat de circa 500 de milioane de lei, destinat achizitiei de locuinte construite de ANL”, se mai arata in comunicat.
***
Programul Prima Casa a fost implementat din al doilea semestru al anului 2009 si are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia sau construirea unei locuinte, prin contractarea de credite garantate de stat. Din momentul lansarii acestui program si pana in prezent au fost acordate peste 124.809 garantii, pentru finantari in valoare de peste 10,6 miliarde lei. In consecinta, valoarea medie a finantarii accesate in cadrul programului este de 38.216 de euro, iar aproape 31% din valoarea garantiilor acordate a fost cota destinata achizitiei de imobile construite intre anii 2008 si 2014, contribuind in consecinta la mentinerea unui ritm satisfacator al sectorului de constructii rezidentiale in perioada recesiunii. Programul Prima Casa s-a derulat atat in valuta, cat si in lei, pana la jumatatea anului 2013, cand prin hotarare de guvern s-a instituit numai creditarea in lei. Bancile participante la program sunt: BRD, CEC, BCR, Transilvania, Leumi, Credit Agricole, Raiffeisen Bank, Bancpost, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Millennium Bank, UniCredit, Piraeus, ING si Marfin Bank. Pentru a consulta propunerea de act normativ, click aici!
 

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA