Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

MFE: Contracte de finantare semnate, in valoare totala de 15,6 miliarde euro

La data de 6 noiembrie a.c., de la ora 19.00, la Palatul Victoria, au fost consemnate o serie de declaratii, sustinute de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, privind clarificari tehnice in domeniul fondurilor europene.
Anterior, oficialii din Ministerul Fondurilor Europene (MFE) au clarificat situatia la zi a atragerii de fonduri structurale, subliniind ca, actualmente, platile efectuate catre beneficiari pentru programele operationale gestionate de MFE si Ministerul Dezvoltarii si Administratiei Publice - MDRAP au insumat 2,9 miliarde euro, alte peste 25,3 miliarde euro constituind valoarea totala a liniilor de finantare deschise, ceea ce reprezinta aproximativ 90% din alocarea totala a Romaniei. Valoarea totala a contractelor de finantare semnate este de 15,6 miliarde euro, iar rata de contractare a crescut de peste 10 ori, de la 5% in 2017 la 53,5% din alocare, in prezent. Astfel, rata actuala de absorbtie a Romaniei este de aproximativ 20,3%, fata de circa 23%, cat constituie media UE.
„Pana in momentul de fata, in Romania, prin politica de coeziune, au intrat 6,4 miliarde euro, iar in total, impreuna cu platile directe care se fac catre fermieri, suma este de 11 miliarde euro. Am lansat linii de finantare in valoare de 25,3 miliarde de euro si sunt depuse proiecte in cuantum de 33 miliarde euro. Cele 25,3 miliarde de euro reprezinta 90% din totalul alocarii din fondurile de coeziune pe care le gestioneaza Ministerul Fondurilor Europene si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Din cele 33 miliarde euro, cat constituie valoarea proiectelor depuse, avem o contractare de 15,6 miliarde de euro, reprezentand valoarea totala a contractelor de finantare semnate. Rata de contractare a crescut din anul 2017 de la 5% la 53,3%, deci de zece ori. Astfel, rata de absorbtie a fondurilor europene din Romania este de 20,3%, fata de media europeana care este de 22%. De asemenea, in ultimul timp, am trimis 14 proiecte majore la Comisia Europeana, din care 13 sunt deja semnate, aprobate, iar unul se afla in procedura de evaluare. Din cele 14 proiecte, pentru infrastructura de transport se remarca un proiect major de doua miliarde euro, care se refera la infrastructura feroviara, pe linia Gurasada-Simeria, iar celalalt proiect major, care este cel mai mare din Uniunea Europeana, se refera la infrastructura de apa si apa uzata si are o valoare de 499 de milioane de euro. In ceea ce priveste politica nationala de atragere a fondurilor UE, de cand si-a asumat guvernarea, incepand cu mai 2012, PSD - prin programele sale - a recuperat intarzierile si in perioada anterioara de programare. Perioada anterioara de programare avea noua ani, timp in care se puteau cheltui banii europeni. Am pornit in mai 2012 cu o rata de absorbtie de 7%, fiind in anul al saselea, iar in trei ani, am ajuns la o rata de absorbtie de 90%. In actuala perioada de programare, ne aflam in cel de-al cincilea an si avem 20% rata de absorbtie a fondurilor europene, existand alti cinci ani in care putem sa cheltuim alocarea pe politica de coeziune pentru Romania. In perioada actuala de programare, Romania nu a pierdut niciun euro din alocarea fondurilor europene nerambursabile. Vreau sa precizez ca avem o relatie foarte buna, o relatie profesionala corecta cu Comisia Europeana”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.
Intrebata despre proiectul magistralei M6 a metroului bucurestean (n.r. - cel mai recent proiect depus de guvernanti pentru Programul Operational Infrastructura Mare, despre care comisarul UE Corina Cretu a afirmat recent ca „se afla in analiza”), Rovana Plumb a explicat ca „proiectul magistralei M6 a fost transmis Comisiei Europene, in decembrie 2017. De atunci, pana in septembrie 2018, au fost o serie intreaga de proceduri de clarificare cu serviciile de specialitate ale Comisiei Europene, iar in septembrie a.c. am primit scrisoarea de aprobare a unei parti din linia de metrou, de la 1 Mai pana la Mall Baneasa sau statia Tokyo, cum ii spunem noi, conform proiectului. Astfel, Ministerul Transporturilor va transmite, pana la 19 noiembrie 2018, catre Comisia Europeana, calculul final al acestui tronson, in vederea obtinerii finantarii”. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA