Miercuri, 29 Octombrie 2025
RO EN

MDRT: Amanare a depunerii proiectelor de reabilitare termica finantate de UE

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a prelungit perioada de consultari privind Ghidul Solicitantului pentru noul program de crestere a eficientei energetice a blocurilor de locuinte cu finantare din fonduri europene, apelul de proiecte fiind replanificat pentru 1 noiembrie a.c., dupa ce initial fusese stabilit la data de 15 octombrie 2012. In consecinta, autoritatile locale vor putea incepe sa depuna proiecte specifice din 15 noiembrie. Potrivit unui comunicat oficial al ministerului de resort, "decizia a fost luata pentru a permite analiza tuturor observatiilor primite cu privire la Ghidul Solicitantului, avand in vedere numarul mare de propuneri trimise de potentialii beneficiari". Investitiile carora se adreseaza programul reprezinta blocurile de locuinte construite intre anii 1950 si 1990 in care locuiesc categorii sociale vulnerabile si familii cu venituri reduse. Bugetul alocat proiectelor este de 304 milioane de euro, din care 150 milioane de euro vor fi alocati din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), iar diferenta de 154 milioane de euro va fi asigurata de la bugetul de stat, autoritatile locale si asociatiile de proprietari. Beneficiarii eligibili sunt unitatile administrativ teritoriale in calitate de reprezentanti ai asociatiilor de proprietari, precum si cele sase sectoare ale Capitalei. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:32 | ADR Vest gestioneaza peste 1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regionala
16 Oct 18:29 | ISC: 92% dintre controale au vizat santierele, in intervalul aprilie - iunie 2025
16 Oct 16:06 | MMAP: Doua memorandumuri salveaza o parte din proiectele de mediu din PNRR
16 Oct 15:20 | ANAR: Peste 1.000 de controale la carierele de exploatare a agregatelor, in 9 luni
14 Oct 12:31 | CES Bucharest: Aderarea la OCDE - dezvoltare, credibilitate si investitii de calitate
10 Oct 16:06 | BRCC: Perspective economice pentru 2026: Romania intre risc, reforma si oportunitati
09 Oct 11:21 | BNR mentine dobanda cheie la 6,50%: ratele raman mari, dar stabilitatea e prioritara
09 Oct 10:30 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare, in crestere in luna septembrie
06 Oct 10:58 | REI: Oportunitati de investitii de 2 mld. euro din fonduri nerambursabile, in toamna
02 Oct 10:33 | Cseke Attila, MDLPA: Nu vor mai incepe noi proiecte de stadioane pana in anul 2027
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA