Sâmbătă, 25 Octombrie 2025
RO EN

MDRAP: Prorogare a termenului de certificare a firmelor de constructii

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) a elaborat un proiect de OUG prin care proroga termenul la care intra in vigoare prevederile referitoare la cele trei noi componente ale sistemului calitatii in constructii (de la literele m, n si o), asa cum au fost stipulate in Legea nr. 163/2016 privind modificarea si completarea Legii nr. 10/1995 a calitatii in constructii. Mai precis, este vorba despre amanarea termenului de certificare a firmelor de constructii si din domeniile conexe, care - potrivit legii - trebuia sa fie 25 februarie 2018 si, conform noului proiect de OUG, se va stabili la 25 august 2019, prin prorogarea acestuia cu 18 luni.
Dupa cum se arata in nota de fundamentare a proiectului de OUG, „prin Legea nr. 163/2016 privind modificarea si completarea Legii nr. 10/1995
privind calitatea in constructii, publicata in Monitorul Oficial nr 561 din 25 iulie 2016, au fost introduse trei noi componente ale sistemului calitatii in constructii, respectiv:
m) certificarea calificarii tehnico-profesionale a operatorilor economici care presteaza servicii de proiectare si/sau consultanta in constructii;
n) certificarea calificarii tehnico-profesionale a operatorilor economici care executa lucrari de constructii;
o) perfectionarea profesionala continua a specialistilor care desfasoara activitati in domeniul constructiilor.
Deoarece Legea nr. 163/2016 a fost publicata in Monitorul Oficial in 25 iulie 2016, termenul la care aceste componente ale sistemului calitatii ar trebui sa intre in vigoare este 25 februarie 2018. In momentul actual, potrivit datelor de inregistrare la Oficiul National al Registrului Comertului - ONRC, in Romania sunt inscrise peste 87.000 de societati comerciale care au ca obiect activitati ce au inregistrat un COD CAEN care intra sub incidenta prevederilor legale anterior mentionate si care ar trebui sa fie certificate conform regulamentului initiat de MDRAP.
Mentinerea in vigoare a termenului de 25 februarie 2018, ca data-limita pentru intrarea in vigoare a literelor m), n) si o), ar insemna practic nu doar elaborarea unui regulament care sa fie aprobat prin HG, ci ca toate cele circa 87.000 de societati comerciale ar trebui sa solicite autoritatii competente, astfel cum urmeaza sa fie definita, certificarea, fapt ce poate duce la un blocaj in domeniul investitiilor in constructii, fie ele din fonduri private, fie din fonduri publice - nationale sau europene”.
Se va crea platforma denumita Registrul National al Certificarilor in Constructii
In schimb, in proiectul de OUG privind prorogarea cu 18 luni a termenului de intrare in vigoare a certificarii profesionale a constructorilor si unor profesii complementare acestui domeniu, legiuitorul afirma ca „prin completarea sistemului calitatii in constructii cu cele trei componente se atrage obligativitatea operatorilor economici care actioneaza pe piata constructiilor de a obtine, anterior desfasurarii activitatii, certificarea in domeniu, fapt ce impune instituirea unui mecanism de certificare, mecanism care face obiectul unor demersuri cu privire la crearea unei platforme privitoare la Registrul National al Certificarilor in Constructii, mecanism modern, operativ, interactiv, care va asigura interoperabilitatea datelor referitoare la criterii juridice-administrative privind indeplinirea conditiilor de eligibilitate, legalitatea functionarii, solvabilitatea, achitarea taxelor si impozitelor, criterii economico-financiare privind justificarea capacitatii financiare si economice si criterii tehnice privind conditiile tehnice ce trebuie indeplinite de intreprinderile din constructii pentru certificarea capacitatii tehnice profesionale, obtinerea certificatului de calificare si a dreptului pentru inscrierea pe listele oficiale din care sa rezulte ca a fost evaluata si a fost certificata calificarea profesionala”.
„Acest sistem, ce urmeaza a fi dezvoltat in urmatoarele 12 luni, va asigura simplificarea accesului operatorilor economici din constructii la participarea la licitatii si/sau adjudecarea de lucrari de catre cei mai competenti operatori economici din constructii prin recunoasterea certificatului de calificare tehnico-profesionala drept document probator care inlocuieste documentatia edificatoare de eligibilitate privind indeplinirea criteriilor tehnice pentru participarea la procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitie publica de lucrari, asigurand reducerea numarului de documente justificative solicitate la licitatie si simplificarea activitatii de preselectie la licitatiile publice de catre comisiile de licitatie”, se mai precizeaza in proiectul de OUG. Pentru a descarca viitoarea ordonanta de urgenta si nota de fundamentare, click aici si aici!

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:32 | ADR Vest gestioneaza peste 1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regionala
16 Oct 18:29 | ISC: 92% dintre controale au vizat santierele, in intervalul aprilie - iunie 2025
16 Oct 16:06 | MMAP: Doua memorandumuri salveaza o parte din proiectele de mediu din PNRR
16 Oct 15:20 | ANAR: Peste 1.000 de controale la carierele de exploatare a agregatelor, in 9 luni
14 Oct 12:31 | CES Bucharest: Aderarea la OCDE - dezvoltare, credibilitate si investitii de calitate
10 Oct 16:06 | BRCC: Perspective economice pentru 2026: Romania intre risc, reforma si oportunitati
09 Oct 11:21 | BNR mentine dobanda cheie la 6,50%: ratele raman mari, dar stabilitatea e prioritara
09 Oct 10:30 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare, in crestere in luna septembrie
06 Oct 10:58 | REI: Oportunitati de investitii de 2 mld. euro din fonduri nerambursabile, in toamna
02 Oct 10:33 | Cseke Attila, MDLPA: Nu vor mai incepe noi proiecte de stadioane pana in anul 2027
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA