Vineri, 15 August 2025
RO EN

MDRAP vrea sa atraga fonduri europene de peste 30 miliarde de euro pana in 2020

Viceprim-ministrul Paul Stanescu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, a sustinut, la data de 3 august 2018, o conferinta in care a prezentat bilantul activitatilor desfasurate de MDRAP in primul semestru din anul 2018, dupa cum se arata intr-un comunicat al ministerului de resort. 
Pe scurt, din bilantul prezentat de Paul Stanescu rezulta ca, la capitolul „dezvoltare regionala”, MDRAP isi propune sa atraga, prin POR, circa 72,5% din fondurile alocate (cota aferenta sumei de peste 30 miliarde euro) pana in anul 2020, iar la 31 decembrie 2023 absorbtia sa fie de 100%. La „dezvoltarea teritoriului si lucrari publice”, PNDL 1, care se va incheia in 2019 si care dispune de 18 miliarde lei credite de angajament, include 5.506 de obiective de investitii finantate, din care 51% (sau 2.782 de obiective) sunt finalizate. PNDL 2, cu derulare pana in 2020, se axeaza pe asa-numitul pachet 10S: sanatate, educatie, apa - canalizare, energie termica si electrica, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultura, culte, locuire si sport. In acest caz, creditele de angajament totalizeaza 30 miliarde lei, 6.732 obiective de investitii au primit finantare pana in prezent si alte 6.621 contracte de finantare au fost semnate. La acelasi capitol, viceprim-ministrul a mentionat activitatea CNI SA, care se distinge prin 58 de contracte incheiate pentru obiective de investitii noi, cu peste 760 milioane de lei valoare totala, in timp ce 223 de obiective de investitii se afla in diverse stadii de executie. De asemenea, ANL are actualmente in executie 2.106 unitati locative, din care 217 unitati locative cu grad de executie de 95%. In fine, pentru componenta de administratie publica centrala si locala, prin Programul Operational Capacitate Administrativa (POCA), beneficiind de o alocare financiara de 658,29 milioane de euro, s-au contractat 163 de proiecte cu o valoare totala eligibila de peste 218 milioane de euro.
Autoritatile locale beneficiaza de sprijinul MDRAP pentru lansarea de proiecte in folosul comunitatilor
Cu ocazia prezentarii bilantului, vicepremierul s-a referit pe larg la fiecare din cele trei mari domenii de politici publice ale ministerului (dezvoltare regionala; dezvoltarea teritoriului si lucrari publice; administratie publica centrala si locala), subliniind ca, „la nivelul institutiei noastre, se considera prioritara acordarea de sprijin autoritatilor administratiei publice locale pentru implementarea de proiecte concrete in beneficiul cetatenilor, dezvoltarea infrastructurii locale prin intermediul Programului National de Dezvoltare Locala si absorbtia fondurilor europene”.
„Prin toate aceste activitati, dupa cum este mentionat si in Programul de Guvernare 2018-2020, Guvernul Romaniei si MDRAP incurajeaza investitiile si isi propun, ca principal obiectiv, cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor locale si regionale, precum si sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, a infrastructurii si a serviciilor oferite cetatenilor”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stanescu.
Prin intermediul acestor activitati si programe, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice defineste si implementeaza cadrul strategic si legislativ pentru dezvoltarea regionala si teritoriala echilibrata a Romaniei, contribuie la realizarea obiectivelor europene si nationale in ceea ce priveste coeziunea economica si sociala a teritoriului national, sprijina investitiile in domeniile sale de activitate si contribuie la imbunatatirea calitatii serviciilor publice furnizate cetatenilor, se mai precizeaza in comunicat. Pentru a descarca bilantul la sase luni al MDRAP, click aici!

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA