Luni, 11 August 2025
RO EN

INS: Scadere de 3,8% a investitiilor nete in constructii noi

Potrivit datelor provizorii comunicate de Institutul National de Statistica (INS) in iunie 2018, investitiile nete realizate in economia nationala s-au majorat in primul trimestru al anului in curs  (+14,3% fata de perioada similara din 2017), dar aceasta situatie a determinat, surprinzator, o scadere a ponderii investitiilor in constructii noi. In consecinta, investitiile nete din ianuarie-martie 2018 au totalizat peste 15,79 miliarde lei preturi curente (circa 3,39 miliarde euro), din care peste 6,26 miliarde lei au reprezentat sume folosite pentru realizarea constructiilor noi, 6,58 miliarde lei au fost directionate catre achizitia de utilaje (inclusiv mijloace de transport) si circa 2,94 miliarde lei catre alte cheltuieli. Analizand informatiile respective, se constata si faptul ca - spre deosebire de trimestrul similar din anul anterior - in ianuarie-martie 2018 o pondere mai putin semnificativa a revenit fondurilor alocate pentru executia lucrarilor de constructii noi (indicator aflat in scadere cu 3,3 puncte procentuale, pana la 39,7%), in timp ce ponderea investitiilor nete in utilaje s-a depreciat cu 6,3 puncte procentuale, ajungand la 41,7% din total, iar cea a investitiilor destinate altor cheltuieli s-a majorat cu 9,6 puncte procentuale (pana la 18,6%). Totodata, la cea mai importanta componenta de investitii, respectiv pentru constructii, s-a remarcat si un regres din punct de vedere valoric. In consecinta, pe elemente de structura, in ianuarie-martie 2018, cea mai mare crestere s-a inregistrat la investitiile consemnate la capitolul de alte cheltuieli, reprezentand o majorare de +138,3% in comparatie cu trimestrul intai din 2017, in timp ce pe segmentul utilajelor (inclusiv mijloace de transport) a avut loc un progres ceva mai ponderat (+7,7%). Totodata, in cazul investitiilor efectuate pentru lucrarile de constructii noi s-a constatat o descrestere cuantificata mai exact la -3,8%.
Consultand structura investitiilor nete pe activitati ale economiei nationale, in primul trimestru din anul 2018, se remarca faptul ca ramurile in care s-a realizat un volum mai mare de investitii nete sunt cele de industrie (aproape o treime, adica 32,9% din investitiile nete) si din ramura de comert/servicii, sectorul de constructii ocupand pozitia a treia din acest punct de vedere, dupa cum urmeaza: industrie (32,9% din total, comparativ cu 35,3% in ianuarie-martie 2017), domeniul comercial/ de servicii (23%, in scadere cu 7,4 puncte procentuale fata de cota de 30,4% din ianuarie-martie 2018), constructii (21,7%, in raport cu 25,9%), agricultura (5,9%, fata de 4,4%) si alte ramuri - cumulat (16,5%, in raport cu 4%).
***
Potrivit cercetarii INS, lucrarile de constructii (ca element de structura pentru investitiile nete - noi) cuprind intreaga activitate a acestui sector, inclusiv pe cea ce presupune lucrarile de instalatii si de montaj al utilajelor tehnologice si functionale. La alte cheltuieli de investitii sunt cuprinse insa si cele efectuate pentru elaborarea unor studii de cercetare si proiectare legate de obiectivele de investitii si pentru serviciile aferente transferului de proprietate, iar datele INS indica momentan o situatie relativ buna pe acest segment, mai ales in contextul modificarii masive, in sens pozitiv, a ponderii acestora, de la 9% la 18,6% din total. Totodata, investitiile nete reprezinta cheltuielile destinate crearii de noi mijloace fixe, dezvoltarii, modernizarii si reconstructiei celor existente, precum si valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente si al terenurilor preluate cu plata de la alte unitati sau de la populatie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.). Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca datele sursa click aici!

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA