Vineri, 31 Octombrie 2025
RO EN

INS: Regres de 5,6% al numarului autorizatiilor de construire in primele opt luni

In august 2011, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 4.345 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in crestere cu 11,9% fata de luna iulie a.c. si in scadere cu 7% raportat la perioada similara din 2010, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1–31 august 2011 arata faptul ca s-au acordat 4.345 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, ceea ce inseamna un progres de 11,87% comparativ cu luna iulie a.c. Avand in vedere structura acestora, circa 68,3% dintre permisele respective sunt pentru zona rurala. Cele mai pronuntate majorari fata de cele 31 de zile anterioare – evidentiate din analiza distributiei in profil regional – s-au inregistrat, de altfel, in majoritatea regiunilor de dezvoltare, astfel: Nord-Est (+165 de autorizatii), Sud-Vest Oltenia (+113 permise) Sud-Est (+78 autorizatii) si Nord-Vest (+68 de permise), in timp ce, in regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov, a avut loc o scadere (-12 autorizatii)", subliniaza specialistii INS. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze anuale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din august 2011 arata ca, fata de aceeasi luna a anului precedent, s-a remarcat o scadere aproape generalizata pe plan national (-325 de autorizatii pentru mediul rezidential), reflectata in aproape toate regiunile de dezvoltare, dintre care cele mai puternice diminuari au avut loc in Nord-Est (-200 de permise), Sud-Muntenia (-136 de autorizatii) si Sud-Vest Oltenia (-43 permise). In schimb, in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+75 permise), Bucuresti-Ilfov (+5 autorizatii) si Vest (+3 documente) s-au remarcat singurele majorari, de foarte mica amploare. In ceea ce priveste strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte), in august 2011 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 5.088 imobile, in scadere cu 9,53% comparativ cu august 2010 (cand s-au consemnat documente avizate pentru 5.624 de unitati). "In primele opt luni din 2011 s-au eliberat 27.167 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului 2010. Principalele diminuari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-633 de permise), Nord-Est (-567 documente), Centru (-442 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (-278 permise) si Vest (-191 documente). In schimb, cresteri au fost consemnate in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+334 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+135 de permise) si Sud-Est (+46 documente)", concluzioneaza expertii INS. Observand diagrama ce prezinta numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru locuinte in perioada august 2010 - august 2011, se observa ca situatia din ultima luna pentru care au fost furnizate date statistice este relativ comparabila cu dinamica acordarii de permise in iunie a.c. (cand autoritatile locale au avizat 5.334 de autorizatii), fara a mai fi atins avansul din august 2010 (5.624 de permise). Situatia raportata de autoritatile locale catre INS reflecta si in continuare activitatea precara a antreprenorilor de constructii rezidentiale, ceea ce infirma estimarile potrivit carora, din semestrul al doilea al anului in curs, va avea loc o usoara redresare pe acest segment. Se pare ca, in ceea ce priveste constructia de locuinte, pragul minim nu a fost inca atins, de vreme ce gradul de ocupare a celor deja finalizate ramane deficitar. Informatii suplimentare, la www.insse.ro

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:32 | ADR Vest gestioneaza peste 1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regionala
16 Oct 18:29 | ISC: 92% dintre controale au vizat santierele, in intervalul aprilie - iunie 2025
16 Oct 16:06 | MMAP: Doua memorandumuri salveaza o parte din proiectele de mediu din PNRR
16 Oct 15:20 | ANAR: Peste 1.000 de controale la carierele de exploatare a agregatelor, in 9 luni
14 Oct 12:31 | CES Bucharest: Aderarea la OCDE - dezvoltare, credibilitate si investitii de calitate
10 Oct 16:06 | BRCC: Perspective economice pentru 2026: Romania intre risc, reforma si oportunitati
09 Oct 11:21 | BNR mentine dobanda cheie la 6,50%: ratele raman mari, dar stabilitatea e prioritara
09 Oct 10:30 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare, in crestere in luna septembrie
06 Oct 10:58 | REI: Oportunitati de investitii de 2 mld. euro din fonduri nerambursabile, in toamna
02 Oct 10:33 | Cseke Attila, MDLPA: Nu vor mai incepe noi proiecte de stadioane pana in anul 2027
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA