Joi, 15 Mai 2025
RO EN

ING BANK: Piata constructiilor se va afla in recesiune si in 2011

Cu ocazia unei conferinte in cadrul careia a fost prezentat raportul de activitate al ING Bank Romania, aferent anului trecut, economistul-sef al institutiei financiare, Nicolaie Chidesciuc, a reliefat cateva estimari referitoare la evolutia principalilor indicatori macroeconomici. Astfel, prognozele de crestere a PIB pentru 2011 au fost revizuite in sens pozitiv, de la 0,2% la 0,6%, chiar daca echipa de experti a ING Bank are si in continuare una dintre cele mai pesimiste viziuni din acest punct de vedere. "In ceea ce priveste formarea PIB, toate ramurile economice vor consemna cresteri, mai putin sectorul de constructii, dependent in prezent de proiectele guvernamentale. In domeniul serviciilor se va observa o dinamica semnificativa, mai ales in ceea ce priveste transportul, iar in industrie saltul va fi foarte puternic (+4%). Chiar si in agricultura va avea loc o crestere usoara, desi nesemnificativa", a declarat economistul-sef al ING Bank Romania. Acesta a avertizat ca, in pofida imbunatatirii climatului economic general, exista sanse reduse ca PIB sa inregistreze un avans mai mare de 1% in acest an, posibila majorare fiind ponderata de scumpirea cotatiei petrolului pe pietele internationale. ING Bank estimeaza ca, in 2012, PIB s-ar putea majora cu 3,5% (nivel specific unui an electoral), iar in 2013 sporirea va fi de 5,2%. In opinia specialistilor ING Bank, anul acesta se va inregistra o inflatie de 5%, iar in 2012 de 4,5%, aceasta insemnand ca tinta Bancii Nationale a Romaniei, ce prevede rate ale inflatiei de 3% in acest an si in cel urmator (cu o marja de +/- un punct procentual) nu va putea fi atinsa. Proiectia curenta a BNR pentru acest indicator reflecta valori de 3,6% in 2011 si 3,2% pentru 2012, cu niveluri de incertitudine de +/-1,8%, respectiv +/-2,4%. Informatii suplimentare, la www.ing.ro

Din aceeasi categorie

12 Mai 12:05 | AmCham Romania sustine aplicarea reformelor esentiale pentru relansarea economiei
09 Mai 11:44 | MDLPA: Intra in vigoare masurile de eficientizare si debirocratizare a constructiilor
06 Mai 07:00 | ISC: 17.697 de comunicari ale investitorilor de incepere executie lucrari in anul 2024
30 Apr 14:40 | Cseke Attila, MDLPA: Eliminam birocratia din constructii si acceleram dezvoltarea
30 Apr 10:08 | INS: Crestere anuala de 18% a numarului de autorizatii de constuire emise, in martie
28 Apr 10:33 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada aprilie-iunie 2025
25 Apr 13:54 | Guvernul a aprobat Programul national de achizitii ecologice 2025-2030, cerinta OCDE
25 Apr 11:19 | GUVERNUL vizeaza reducerea termenelor de autorizare a lucrarilor de construire
24 Apr 13:59 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 17% in primele doua luni din 2025
16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA