Vineri, 15 August 2025
RO EN

GUVERN: Proiect de reesalonare pentru companiile cu datorii la stat

Potrivit unui proiect de Ordonanta a Guvernului, companiile cu datorii la ANAF, inclusiv cele controlate de stat, vor putea primi un ajutor sub forma unor inlesniri la plata pentru o perioada de cel mult sapte ani, la cerere. Acest mecanism, ce reprezinta o alternativa la esalonarea la plata din prezent, va fi disponibil timp de sase luni de la data intrarii in vigoare a viitoarei ordonante.
Pentru acordarea unei inlesniri la plata de catre organul fiscal central, dupa cum se arata in proiectul de ordonanta, debitorul trebuie sa nu poata beneficia de esalonarea la plata reglementata de Codul de procedura fiscala si, in acelasi timp, sa prezinte un plan de restructurare, intocmit de un expert independent, din care sa rezulte capacitatea de a plati obligatiile bugetare principale restante. De asemenea, compania trebuie sa nu se afle in procedura insolventei, sa nu se afle in dizolvare potrivit prevederilor legale in vigoare si sa aiba depuse toate declaratiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Aceasta conditie trebuie indeplinita la data eliberarii certificatului de atestare fiscala. Certificatul este, de asemenea, necesar in vederea acordarii inlesnirii la plata, odata ce debitorul depune la organul fiscal competent cererea de solicitare a inlesnirii la plata, impreuna cu planul de restructurare.
In textul ordonantei se mai arata ca, „in scopul salvarii de la insolventa a contribuabililor, se propune un mecanism alternativ procedurii de acordare a esalonarii la plata, respectiv un mecanism de acordare a inlesnirilor la plata pe o perioada de maximum 7 ani, la cererea debitorilor persoane juridice, de drept public sau privat. De acest mecanism pot beneficia toti contribuabilii, persoane juridice de drept public sau privat, fara nicio discriminare, respectiv atat persoanele juridice de drept privat constituite, in mod liber, in una dintre formele prevazute de lege, cat si persoanele juridice de drept public infiintate prin lege sau prin acte ale autoritatilor administratiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevazute de lege”. O asemenea masura va putea fi aplicata pe o perioada limitata de timp, astfel incat contribuabilul care se afla in aceasta situatie sa ia o decizie cu privire la situatia sa, in sensul de a-si restructura compania si de a plati datoriile. Astfel, planul de restructurare va cuprinde, in mod obligatoriu, masurile de restructurare cu termene clare de implementare, perioada necesara pentru inlesnirea la plata, precum si cuantumul si termenele de plata a ratelor stabilite printr-un grafic de plata, situatia patrimoniala a debitorului, testul creditorului privat prudent si informatii referitoare la cauzele pentru care debitorul nu poate beneficia de esalonarea la plata conform Codului de procedura fiscala. Pentru a vizualiza textul proiectului de ordonanta, click aici!

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA