Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

GLOBAL INSIGHT: Previziuni referitoare la evolutia sectorului constructiilor

Recent, institutul international de cercetare a pietei IHS Global Insight a dat publicitatii un comunicat de presa in care sunt anuntate previziunile pe termen scurt cu privire la evolutia sectorului global al constructiilor. Expertii organizatiei considera ca, pornind de la cresterile sustinute ale acestui domeniu in statele din Asia si de la incetinirea declinului consemnat in Europa si SUA, este de asteptat ca 2010 sa fie un an al stagnarii - stare considerata favorabila comparativ cu declinul inregistrat in 2008 si 2009. Pastrarea nivelului investitiilor si chiar majorarea, pe alocuri, a acestora indica un inceput al revigorarii, care ar putea constitui baza relansarii prognozate pentru 2011. Astfel, Produsul Intern Brut se va majora la nivel global cu 2,5% in 2010, iar cresterea economica va fi de 1% in Europa si Japonia, in vreme ce pe piata chineza va ajunge pana la 10%. "Excesul capacitatilor, indiferent ca este vorba despre segmentul rezidential, comercial sau industrial, va fi in curand absorbit de cerere, facandu-se astfel loc noilor proiecte, cu toate ca efectele recesiunii financiare se vor resimti o perioada mult mai lunga fata de dezechilibrele dintre cerere si oferta aparute in plan economic conventional. Aceasta sugereaza faptul ca acele state a caror activitate in domeniul constructiilor depinde in mare masura de investitiile straine directe vor consemna anumite intarzieri fata de trendul global. De asemenea, companiile orientate spre constructia de utilaje si realizarea de materiale destinate renovarilor vor fi primele care vor beneficia de noile conditii", a declarat Scott Hazelton, director al institutului.
China, un model pentru Europa si SUA
In Asia (cu exceptia Japoniei), domeniul constructiilor s-a majorat cu 5,9% in 2009 si pentru 2010 se asteapta o crestere de 7,1%. In China lucrurile stau chiar mai bine, pentru anul urmator fiind estimata o sporire de 10,8%, dar care va fi atenuata pe termen scurt, ajungand la 8,6% in 2014. Situatia din SUA este diametral opusa, in actualul exercitiu financiar fiind prognozate scaderi de 12,5%, iar pentru 2010 de 6,8%. Starea cea mai grava este consemnata in domeniul constructiilor comerciale, cu diminuari de peste 20%, cauza identificata de specialisti fiind reprezentata de scaderea drastica a consumului, coroborata cu deprecierea increderii mediului de afaceri in economie si cu inasprirea conditiilor de creditare. Referitor la tarile Europei Occidentale, situatia de pe piata imobiliara a inceput sa se stabilizeze, urmand tendinta monedei unice. In consecinta, scaderile din 2009 sunt estimate la 9,6%, iar in 2010 acestea se vor situa la un nivel de 4,1%. Singurul domeniu care va avea cresteri este cel al infrastructurii, pentru care prognozele indica o sporire de 3,8%. Pe termen lung, insa, perspectiva sectorului european al constructiilor ramane pesimista. In fine, piata de profil din Japonia s-ar putea contracta cu 5,3% in acest an si se va stabiliza usor in 2010, cand va inregistra o crestere de 0,6%. Informatii suplimentare, la www.ihsglobalinsight.com

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA