Joi, 18 Decembrie 2025
RO EN

Finantare BIRD de 100 de milioane euro pentru investitii in infrastructura scolara

Guvernul Romaniei a aprobat negocierea si semnarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, in valoare de 100 milioane de euro, pentru sustinerea proiectului „Scoli mai sigure, incluzive si sustenabile”.
"Una dintre prioritatile mandatului meu este sa fac tot posibilul astfel incat educatia sa primeasca finantarea necesara pentru ca toti elevii si prescolarii sa aiba acces la o infrastructura scolara moderna si sigura. In calitate de ministru al Finantelor, am solicitat Guvernului mandat sa negociez si sa semnez cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare un Acord de Imprumut in valoare de 100 de milioane de euro, pentru investitii in infrastructura scolara, atat de necesare, in special in zonele mai putin dezvoltate ale tarii", a declarat ministrul Finantelor, Alexandru Nazare.
Proiectul „Scoli mai sigure, incluzive si sustenabile” se va derula pe o perioada de 6 ani, data limita de tragere a imprumutului fiind 30 iunie 2027. Acesta va fi implementat de catre Ministerul Educatiei, prin Unitatea de Management a Proiectului. Costul total al proiectului va fi de 100 de milioane euro, suma finantata integral din imprumutul acordat Romaniei de catre Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Principalele elemente ale proiectului cuprind o componenta de investitii integrate in infrastructura scolara, activitati de comunicare si informare, sprijin pentru transportul elevilor, precum si alte facilitati temporare. O atentie sporita va fi acordata salilor de clasa inteligente, prin investitii in mobilier scolar si prin activitati de informare si instruire in acest domeniu.
Proiectul „Scoli mai sigure, incluzive si sustenabile” include o componenta de sprijin pentru investitii in infrastructura scolilor durabile si moderne, prin planificarea investitiilor in vederea dezvoltarii unor modele pentru scolile viitoare, precum si prin alte activitati de informare si pregatire a comunitatilor in cazul producerii unor eventuale dezastre.

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA