Sâmbătă, 17 Mai 2025
RO EN

Contracte in valoare de peste 58 milioane de lei, semnate la Craiova

Trei noi contracte de finantare prin Programul Operational Regional (POR), in valoare totala de peste 58 milioane de lei, au fost semnate, recent, la sediul Primariei Craiova. Astfel, va fi reabilitata si modernizata cladirea Colegiului National Elena Cuza din muncipiu, in urma unei investitii de 10,3 milioane de lei, obiectivul urmand a fi definitivat la sfarsitul anului 2011. Conform planurilor, vor fi reabilitate opt sali de curs, una de sport (cu o suprafata de 193 mp), una de festivitati cu o capacitate de 210 locuri, o cantina si un camin cu 93 de locuri de cazare. Un alt contract semnat vizeaza reabilitarea si modernizarea DJ 561, pe tronsonul dintre localitatile Segarcea - Carna (Dunareni), in judetul Dolj. Proiectul va fi implementat pe o perioada de 31 de luni, lucrarile urmand a fi derulate pe 26,8 km de drum judetean. Valoarea investitiei totalizeaza 45,5 milioane de lei, beneficiar fiind Consiliul Judetean (CJ) Dolj. De asemenea, fonduri de 2,23 milioane de euro vor fi cheltuite pentru dezvoltarea ambulatoriului spitalului din Dragasani. Astfel, pe o perioada de 21 de luni se vor realiza lucrari de imbunatatire a calitatii infrastructurii serviciilor de asistenta medicala ambulatorie din localitate, prin crearea unui ambulatoriu integrat al Spitalului Municipal Costache Nicolescu. Vor fi modernizate cabinetele ambulatoriului spitalului (pe o suprafata de 570 mp), alte sase cabinete de consultatii urmand a fi dotate si echipate. "Prin semnarea acestor trei proiecte, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei se aproprie de 1 miliard de euro fonduri nerambursabile contractate anul acesta. Procesul nu se va opri aici, pana la sfarsitul anului estimand semnarea unor contracte in valoare de 2 miliarde euro", a declarat ministrul Vasile Blaga. Informatii suplimentare, la www.mdrl.ro

Din aceeasi categorie

12 Mai 12:05 | AmCham Romania sustine aplicarea reformelor esentiale pentru relansarea economiei
09 Mai 11:44 | MDLPA: Intra in vigoare masurile de eficientizare si debirocratizare a constructiilor
06 Mai 07:00 | ISC: 17.697 de comunicari ale investitorilor de incepere executie lucrari in anul 2024
30 Apr 14:40 | Cseke Attila, MDLPA: Eliminam birocratia din constructii si acceleram dezvoltarea
30 Apr 10:08 | INS: Crestere anuala de 18% a numarului de autorizatii de constuire emise, in martie
28 Apr 10:33 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada aprilie-iunie 2025
25 Apr 13:54 | Guvernul a aprobat Programul national de achizitii ecologice 2025-2030, cerinta OCDE
25 Apr 11:19 | GUVERNUL vizeaza reducerea termenelor de autorizare a lucrarilor de construire
24 Apr 13:59 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 17% in primele doua luni din 2025
16 Apr 10:55 | UPT: La nivel de tara, proiectele finantate prin PNRR au inceput cu multe intarzieri
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA