Miercuri, 29 Octombrie 2025
RO EN

CASA VERDE: Circa 150 milioane de lei pentru implementarea programului, in 2016

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) dispune de un buget total de 150 milioane de lei pentru o noua editie a programului Casa Verde, ce se va derula, in acest an, sub conceptele «Casa Verde Plus» si «Casa Verde Clasic». Spre deosebire de anii anteriori, prin Casa Verde Plus, din 2016 vor fi decontate inclusiv lucrari de instalatii electrice (pentru montarea de sisteme pe baza de LED), de finisare sau de amenajare a teraselor verzi, gradinilor sau livezilor. Pana la jumatatea lunii mai a.c., MMAP are in vedere redactarea unui ghid al programului, ce va include si suma maxima ce va fi acordata unui beneficiar. Fondurile estimate pentru Casa Verde Plus sunt de circa 10 milioane de euro.
Tot atunci va fi demarat si programul Casa Verde Clasic, prin care se se finanteaza instalarea de panouri solare si sisteme ecologice de incalzire. Acest program a fost deblocat la finele anului trecut, cand s-au aprobat cateva mii de dosare depuse la Agentiile Fondului de Mediu (AFM) din tara inca din anul 2011. La sfarsitul lui 2015, mai exact in perioada 4 noiembrie - 15 decembrie 2015, AFM a aprobat peste 7.300 de dosare si a respins alte 2.300 de solicitari, semnificativ mai multe comparativ cu perioada 2011-2014, cand au fost analizate mai putin de 15.000 de dosare. Persoanele fizice care au obtinut aprobare primesc sume nerambursabile de pana la 6.000 de lei (daca isi instaleaza panouri solare sau centrale pe baza de peleti) si de pana la 8.000 de lei, daca opteaza pentru pompe de caldura. Pentru a beneficia de aceste sume, solicitantii au la dispozitie 60 de zile de la obtinerea aprobarii, pentru semnarea contractului. Apoi, in termen de un an, beneficiarii trebuie sa instaleze sistemele, din fonduri proprii, urmand ca, dupa finalizarea lucrarilor, sa solicite AFM decontarea cheltuielilor eligibile, stabilite prin contract. De cele mai multe ori, clientii opteaza pentru sisteme simple, utilizate o parte din an pentru prepararea apei calde si, uneori, pentru sustinerea partiala a sistemului de incalzire.
Potrivit datelor disponibile, instalarea de noi sisteme de incalzire care folosesc resurse regenerabile, in urma aprobarilor acordate prin programul "Casa Verde Clasic", va duce la peste 50.000 numarul de gospodarii cu grade diferite de independenta energetica, la nivel national. Specialistii sustin ca, in functie de complexitatea sistemului instalat, amortizarea cheltuielilor suplimentare se poate obtine prin reducerea facturilor la energie, pentru o durata cuprinsa intre 2 si 7 ani.
Pentru 2016, Fondul de Mediu a alocat suma de 150 milioane de lei pentru derularea programului "Casa Verde", insa, pana in prezent, nu a fost anuntata sesiunea de depunere a dosarelor.

Din aceeasi categorie

17 Oct 07:32 | ADR Vest gestioneaza peste 1,7 miliarde euro pentru dezvoltarea regionala
16 Oct 18:29 | ISC: 92% dintre controale au vizat santierele, in intervalul aprilie - iunie 2025
16 Oct 16:06 | MMAP: Doua memorandumuri salveaza o parte din proiectele de mediu din PNRR
16 Oct 15:20 | ANAR: Peste 1.000 de controale la carierele de exploatare a agregatelor, in 9 luni
14 Oct 12:31 | CES Bucharest: Aderarea la OCDE - dezvoltare, credibilitate si investitii de calitate
10 Oct 16:06 | BRCC: Perspective economice pentru 2026: Romania intre risc, reforma si oportunitati
09 Oct 11:21 | BNR mentine dobanda cheie la 6,50%: ratele raman mari, dar stabilitatea e prioritara
09 Oct 10:30 | ANCPI: Numarul tranzactiilor imobiliare, in crestere in luna septembrie
06 Oct 10:58 | REI: Oportunitati de investitii de 2 mld. euro din fonduri nerambursabile, in toamna
02 Oct 10:33 | Cseke Attila, MDLPA: Nu vor mai incepe noi proiecte de stadioane pana in anul 2027
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA