Sâmbătă, 09 August 2025
RO EN

BT: Economia s-a ajustat, dar investitiile productive au continuat sa creasca in T2

Institutul National de Statistica (INS) a publicat astazi estimarile provizorii privind evolutia PIB-ului si componentelor in trimestrul II si primul semestru din 2020.
Statisticile confirma estimarile preliminare comunicate la jumatatea lunii august: economia s-a ajustat cu 12.3% trimestru/trimestru si cu 10.5% an/an in trimestrul II. Evolutia a fost determinata de incidenta pandemiei si consecintele acestui soc fara precedent in perioada postbelica.
Se evidentiaza insa mentinerea in teritoriu pozitiv a dinamicii anuale a investitiilor productive (1.8%), pe fondul implementarii unui mix relaxat fara precedent de politici economice, atat in Romania, cat si in sfera Uniunii Europene.
Aceasta evolutie exprima premise pentru o tranzitie rapida de la ciclul post-criza la ciclul post-pandemie. De asemenea, consumul public a contribuit cu 0.9 puncte procentuale la dinamica anuala a PIB din T2, pe fondul politicilor fiscal-bugetare si de venituri relaxate.
Pe de alta parte, consumul privat (principala componenta a PIB) s-a ajustat cu 13.3% an/an in trimestrul II, pe fondul deteriorarii climatului din piata fortei de munca, cresterii ratei de economisire si restrictiilor implementate pentru contracararea crizei sanitare.
Cererea externa neta a avut o contributie nefavorabila la ritmul anual al PIB din T2 (-2.4 puncte procentuale), dat fiind ca exporturile au scazut cu 28.5% an/an (importurile s-au ajustat cu doar 21.6% an/an). Prin urmare, in semestrul I economia Romaniei a scazut cu 4.6% an/an (revizuire in sus de la -4.7% an/an), evolutie determinata de declinul consumului privat cu 5.3% an/an.
Pe de alta parte, investitiile productive s-au majorat cu 5.8% an/an in S1, evolutie sustinuta de mix-ul relaxat de politici economice, dar si de potentialul de crestere din economia interna in acest deceniu. De asemenea, consumul public a crescut in semestrul I (componentele individuala si colectiva au urcat cu 0.1% an/an, respectiv 8.7% an/an).
La nivelul cererii externe nete exporturile si importurile s-au diminuat cu 15.1% an/an, respectiv cu 9.4% an/an in prima jumatate a anului curent. Din perspectiva ofertei agregate se evidentiaza majorarea valorii adaugate brute in IT&C si constructii, cu dinamici anuale de 12.1%, respectiv 15.5% an/an, evolutii sustinute de intensificarea digitalizarii (dupa incidenta pandemiei), respectiv de nivelul redus al costurilor reale de finantare si cresterea investitiilor publice.
Pe de alta parte, industria s-a ajustat cu 14.1% an/an, iar sectorul primar a scazut cu 6.7% an/an in semestrul I. Nu in ultimul rand, componenta ciclica comert, reparare auto-moto, transport si depozite, HORECA a scazut cu 4.8% an/an la sase luni.
Ne asteptam ca economia interna sa fi intrat in ciclul economic post-pandemie in vara acestui an si prognozam o crestere cu un ritm mediu anual de peste 2.5% in perioada 2020-2022, intr-o evolutie determinata de dinamica investitiilor productive (avans cu un ritm mediu anual de peste 3% in acest interval), sustinuta de persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus, potentialul economiei interne si implementarea masurilor adoptate la nivelul Uniunii Europene (programul Next Generation si cadrul financiar multianual 2021- 2027).

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA