Vineri, 19 Decembrie 2025
RO EN

BT: Cresterea cu 26,4% la constructiile ingineresti, datorata investitiilor publice

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat datele cu privire la evolutia sectorului de constructii in mai si primele cinci luni ale anului curent. Statisticile indica evolutia la un ritm peste potential pentru a 10-a luna consecutiv in mai, confirmandu-se climatul pozitiv din sfera acestui sector intensiv in capital si forta de munca, intr-un context caracterizat prin nivelul redus al costurilor reale de finantare.
Cu toate acestea, in dinamica lunara sectorul de constructii s-a ajustat pentru a doua luna la rand in mai, cu 2.2% comparativ cu aprilie, evolutie determinata de incidenta pandemiei si consecintele acestui soc.
Lucrarile de reparatii curente, constructiile noi si reparatiile capitale au inregistrat scaderi cu ritmuri lunare de 1.4%, 2.3%, respectiv 8.1%. In dinamica an/an sectorul de constructii a accelerat de la 11.4% in aprilie la 11.7% in mai. Se evidentiaza majorarea lucrarilor de reparatii curente si lucrarilor de reparatii capitale cu ritmuri anuale de 39.1%, respectiv 58.7%. Pe de alta parte, lucrarile de constructii noi au scazut cu 1.5% an/an.
Analiza din perspectiva obiectelor de constructii evidentiaza majorarea constructiilor ingineresti cu 26.4% an/an, determinata de dinamica investitiilor publice.
De asemenea, lucrarile de cladiri rezidentiale au consemnat un avans de 12% an/an, pe fondul nivelului redus al costurilor reale de finantare, cresterii veniturilor populatiei si continuarii Programului Prima Casa. Pe de alta parte, lucrarile de cladiri nerezidentiale s-au ajustat cu 6.7% an/an, expresie a deteriorarii climatului investitional.
Astfel, in primele cinci luni din 2020 sectorul constructiilor a consemnat un avans de 22.3% an/an, evidentiindu-se majorarea componentelor reparatii curente si reparatii capitale cu 58.1% an/an, respectiv 58.5% an/an. Totodata, constructiile noi au crescut cu un ritm anual de 9.1% in perioada ianuarie-mai.
Analiza din perspectiva ofertei evidentiaza majorarea constructiilor ingineresti cu 39.7% an/an la cinci luni din 2020, determinata de cresterea cheltuielilor de capital ale statului cu 19.5% an/an la 7.4 miliarde RON. Lucrarile de cladiri nerezidentiale si cele de cladiri rezidentiale s-au majorat cu 4% an/an, respectiv 19.2% an/an.
Estimarile econometrice elaborate (si sintetizate in al treilea grafic din partea dreapta) indica evolutia constructiilor la un ritm peste potential pentru a 10-a luna consecutiv in mai, evolutie sustinuta de mix-ul relaxat de politici economice.
Ne asteptam ca sectorul constructiilor sa fie unul din cele mai dinamice in ciclul economic post-pandemie, perspectiva sustinuta de nivelul redus al costurilor reale de finantare, masurile de politica economica semnalate recent la nivelul Uniunii Europene si in sfera interna si potentialul de dezvoltare la nivelul infrastructurii critice.

Din aceeasi categorie

18 Dec 14:44 | INS: Crestere de 10% a volumului lucrarilor de constructii, in primele 10 luni
18 Dec 12:56 | COLLIERS: "Efectul decembrie" in consum slabeste in majoritatea pietelor europene
18 Dec 11:59 | MDLPA achita toate lucrarile executate la investitii pe toate programele de finantare
15 Dec 14:19 | MDLPA: Certificarea operatorilor din constructii, pilon central al noii reforme CATUC
12 Dec 13:54 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 17 miliarde euro in primele 9 luni
12 Dec 13:42 | INS: Peste 40.000 de locuinte au fost finalizate in primele 9 luni ale acestui an
11 Dec 12:30 | REI Grup: Peste 1,5 mld. euro pentru noi scheme dedicate energiei la inceput de 2026
09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA