Luni, 15 Decembrie 2025
RO EN

ANALIZA: De ce sunt oportune investitiile pe timp de criza

Activitatea pe piata de investitii din Romania s-a imbunatatit in ultimele doua trimestre, contextul economic fiind unul tot mai prielnic investitiilor, conform celui mai recent studiu al companiei de consultanta DTZ Echinox. Lipsa lichiditatilor de pe piata reprezinta, in continuare, principalul impediment in calea achizitiilor de proprietati si a inceperii unor lucrari noi de constructii. Valoarea tranzactiilor a insumat, in primele trei luni ale acestui an, 108,34 milioane de euro, cele mai importante operatiuni fiind consemnate pe segmentul comercial. "Estimam ca aceasta tendinta se va mentine si in 2010, pana la sfarsitul anului urmand a inregistra o valoare de 500 milioane de euro pe piata specifica", a declarat Bogdan Sergentu, reprezentant al firmei. Contextul international este, de asemenea, favorabil investitiilor, valoarea acestora urmand a ajunge, in 2010, la 11.400 miliarde USD, in crestere cu 5% fata de nivelul din 2009. O situatie similara va fi raportata si in Europa, unde volumul acestora va spori cu 4%.
Efectul scaderii preturilor asupra investitorilor
Un alt motiv care incurajeaza investitiile in aceasta prioada este pretul. In contextul scaderii cererii in aproape toate domeniile pe fondul diminuarii sensibile a puterii de cumparare a populatiei si a lipsei surselor de finantare, pot fi facute achizitii la costuri reduse. Un exemplu relevant este cel al terenurilor, ale caror preturi s-au depreciat semnificativ; de asemenea, preturile principalelor materiale de constructii sunt cu aproximativ 30% sub nivelul din 2008, costurile de constructie practicate de antreprenori fiind reduse la minimum. Astfel, daca in intervalul 2007 - 2008 un metru patrat construit putea ajunge, in medie, pana la 2.000 de euro, din al doilea semestru al anului trecut a fost luata in calcul varianta executiei cu 400 de euro / mp. Mai mult, aceasta evolutie a culminat cu introducerea unor standarde de cost la nivel national pentru principalele tipuri de lucrari publice, prin care sa fie evitate licitarea sub-pret sau supraevaluarea anumitor operatiuni. Retragerea multor investitori straini de pe bursa, privita de cele mai multe ori apocaliptic, a creat oportunitati pentru oamenii de afaceri romani care au posibilitatea de a-si extinde afacerile si de a fabrica produse dfe calitate la preturi mai bune. De asemenea, nu mai exista nici atatia speculatori care aveau castiguri fabuloase in perioada de apogeu a economiei.
China - a doua piata imobiliara din lume, pana in 2011
Raportul DTZ afirma ca cea mai grea perioada a declinului imobiliar a trecut, asteptandu-se o crestere cu 5% a volumului global de investitii in 2010, China urmand a deveni a doua piata imobiliara din lume pana la sfarsitul anului 2011, dupa Statele Unite ale Americii, depasind Japonia si Marea Britanie. Singurele tari din Europa care vor fi prezente in topul primelor cinci piete in functie de volumul investitiilor sunt Franta si Marea Britanie. "Anul trecut a fost deosebit de dificil pentru pietele imobiliare din toata lumea, valoarea stocului de investitii global diminuandu-se cu 6%. Perioada cea mai grea a fost, insa, depasita, fiind asteptata revenirea sustinuta a domeniului", a declarat Hans Vresen, director al departamentului de cercetare al DTZ Echinox.
In ansamblu, previziunile pentru perioada urmatoare sunt pozitive, cel putin la nivel international, fiind observata o crestere a increderii in pietele financiare.

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA