Marți, 05 August 2025
RO EN

ANALIZA: Constructiile - «oaia neagra» a economiei romanesti, in 2013

Cresterea economica neasteptata (+3,5%) a economiei autohtone din 2013, datorata, la fel de surprinzator, majoritar industriei (+2,3%) si mai putin agriculturii (+1,1%), a fost infranata de sectorul constructiilor, care, in contextul in care consemneaza un aport de 7,9% la formarea PIB, a avut o contributie negativa (-0,1%). Realizarile sectorului de constructii s-au situat, astfel, la 11,9 miliarde lei preturi curente. Totodata, volumul lucrarilor s-a contractat, conform Institutului National de Statistica (INS), cu 1,6% in 2013 fata de 2012 ca serie ajustata, concomitent cu o depreciere de 9,4% a investitiilor in constructii. Mai mult, aproape un sfert din cele aproape 84.000 de controale realizate de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) au vizat lucrari neconforme, toate acestea in contextul in care diverse rapoarte recente emise de Comisia Europeana si Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) indica piata constructiilor in topul celor mai corupte sectoare economice. Toate aceste considerente fac din segmentul local al constructiilor o «oaie neagra» a economiei din 2013.
In pofida acestui bilant negativ, ce rezulta in urma statisticilor publicate anual de institutiile abilitate, perspectivele din acest an sunt mai bune, avand in vedere bugetul de aproape 9 miliarde euro disponibil pentru investitii si perioada electorala ce urmeaza, care de obicei creeaza un context favorabil cresterii nivelului de trai al populatiei. De asemenea, printre motivele pentru care este justificata o atitudine optimista in ceea ce priveste activitatea din acest an se afla nevoia de crestere economica asumata la nivel comunitar, cele doua evenimente electorale ce vor avea loc, finantarea cu preponderenta a proiectelor incepute si demararea altora noi, asumate public de Guvern prin buget, obligativitatea alinierii la noile norme europene de mediu prin intrarea in vigoare a directivelor comunitare in acest sens si deschiderea pietei muncii catre Europa de Vest. Mai mult, trebuie luat in considerare faptul ca raportarea de la finele lui 2014 se va face la un an anterior aflat la un nivel minim al activitatii din constructii, un nou rezultat negativ urmand a avea efecte dezastruoase asupra companiilor din domeniu. In aceste conditii, atat autoritatile statului, cat si companiile din bransa, trebuie sa se mobilizeze pentru a atinge acel minim de 10 miliarde euro indicat ca strict necesar pentru a sprijini activitatea firmelor si a «salva» un sector care are capacitatea de a reprezenta un motor al cresterii economice a Romaniei.
***
O analiza completa a pietei constructiilor in 2013 si perspectivele pentru 2014 poate fi lecturata in editia Martie-Aprilie a revistei Agenda Constructiilor. Pentru informatii suplimentare, click aici!

Din aceeasi categorie

31 Iul 12:29 | INS: Crestere de 4,2% a numarului de autorizatii de construire emise, in semestrul I
31 Iul 11:35 | COFACE: Austeritatea devine norma in multe tari emergente si in curs de dezvoltare
30 Iul 11:49 | CE solicita reprioritizarea investitiilor si incadrare in bugetul pentru 2025 si 2026
28 Iul 17:10 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
25 Iul 15:16 | MDLPA creste eficienta folosirii fondurilor publice si asigura finalizarea lucrarilor
18 Iul 12:28 | INS: Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 5,6% in primele 5 luni din 2025
11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA