Duminică, 20 Iulie 2025
RO EN

ANALIZA: Constructiile continua sa aiba cele mai slabe performante din economie

In pofida faptului ca economia Romaniei si-a continuat trendul pozitiv in primele cinci luni din 2014 (in continuarea evolutiei cu 3,5% a PIB in 2013), sectorul constructiilor si-a continuat panta descendenta, datele Institutului National de Statistica (INS) disponibile pentru primele sase luni ale acestui an indicand o contractie a volumului lucrarilor de constructii atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 10,2%, respectiv cu 9,4% comparativ cu semestrul intai din 2013. Spre deosebire de trimestrele anterioare, cresterea economica din intervalul ianuarie-mai 2014 nu s-a datorat doar industriei, ci si comertului cu amanuntul, care a crescut cu 7,8% (11,9% la produse nealimentare) comparativ cu perioada similara din 2013. In consecinta, in primele cinci luni din 2014 atat exporturile cat si importurile au crescut cu 8%, in comparatie cu aceeasi perioada din 2013. Conform celor mai recente rapoarte ale Raiffeisen Research, PIB-ul Romaniei se va consolida la 3,5% in 2014 si 2015, sustinut de toate sectoarele economiei. Rata anuala a inflatiei a atins, in perioada iunie 2013 - iunie 2014, un nivel scazut record, de 0,66%. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a mentinut rata dobanzii de politica monetara la 3,5%, insa aceasta ar putea sa scada pana la finalul anului, o miscare ce ar avea ca scop incurajarea creditarii si stimularea cresterii economice. Rata de schimb valutar a fost relativ stabila in trimestrul al doilea din 2014, cursul osciland intre 4,38 si 4,47 Ron pentru un Euro. Datoria guvernamentala de sub 39% din PIB a fost a cincea cea mai redusa la nivelul Uniunii Europene, iar noua tinta de deficit bugetar pentru 2014 este de 2,4% din PIB.
 
Investitiile imobiliare au atins niveluri record in 2014
In contextul evolutiei continue a economiei locale, analistii companiei de consultanta si cercetare JLL Romania remarca o crestere a interesului investitorilor pentru tara noastra. "Volumul investitiilor inregistrat in prima jumatate a anului este de circa 432 milioane de euro, nivel superior oricareia dintre valorile anuale inregistrate din 2008 pana in prezent. Ne asteptam ca acest volum sa creasca semnificativ pana la sfarsitul anului si sa se apropie de cel inregistrat inainte de criza, deoarece mai multe proiecte importante sunt in prezent in negocieri avansate. Dincolo de cresterea sumelor investite, tranzactiile in desfasurare ne arata ca numarul potentialilor cumparatori interesati de proprietati de tip prime in Romania este mai mare, ceea ce reflecta o crestere semnificativa a lichiditatii de pe piata", a declarat Andrei Vacaru, Head of Reseach & Consultancy in cadrul JLL Romania.
Volumul tranzactiilor imobiliare inregistrat in trimestrul al doilea al acestui an se situeaza la 95 milioane de euro, cu 53% mai mare decat in perioada similara din 2013. Cea mai mare tranzactie a fost reprezentata, conform datelor JLL, de achizitia Silver Mountain (proiect mixt din Poiana Brasov ce include un hotel si o componenta rezidentiala) de catre BCR (membru al Erste Group) pentru aproximativ 50 milioane de euro. Desi activitatea tranzactionala din prima jumatate a anului 2014 s-a axat in principal pe segmentul de birouri, care a reprezentat mai mult de 62% total, retailul a inceput sa atraga atentia investitorilor. In trimestrul al doilea, Auchan a achizitionat de la Rolast proiectul in care opereaza in prezent un hipermarket in Pitesti pentru 19 milioane de euro iar Revetas Capital a cumparat Vitantis, centru comercial situat in partea de sud-est a Capitalei, de la Equest, pentru aproximativ 26 milioane de euro. "Pentru a doua parte a anului, ne asteptam sa se finalizeze cateva tranzactii ce implica cumparatori noi, care acum sunt in negocieri avansate. Cererea din ce in ce mai mare a investitorilor este facilitata de cresterea disponibilitatii bancilor de a oferi finantare. Desi conditiile oferite in Romania inca reflecta riscul de tara perceput (cu toate ca recent nivelul CDS-urilor pentru Romania a scazut), simplul fapt ca numarul bancilor ce ofera finantari imobiliare a crescut reprezinta o importanta imbunatatire ce se va reflecta in nivelul lichiditatilor de pe piata. Datorita cresterii economice sustinute si interesului aratat de catre investitori pentru piata imobiliara din Romania, avem motive intemeiate sa credem ca 2014 va fi un an de referinta pentru piata imobiliara de dupa recesiune si ca yield-urile vor scadea", se arata in analiza JLL.
 

Din aceeasi categorie

11 Iul 12:40 | Moody’s: Romania este mai aproape de revenirea pe traiectoria fiscal-bugetara
09 Iul 07:00 | ISC nu a avizat nici o documentatie pentru investitii publice in trimestrul I 2025
03 Iul 11:44 | COLLIERS: Dupa un inceput bun de an, sectorul constructiilor da semne de incetinire
30 Iun 16:04 | Proiecte PNRR si licitatii de 5 miliarde euro sunt prioritare pana la finalul anului
30 Iun 11:19 | INS: In mai 2025 s-au eliberat 3.364 autorizatii pentru cladiri rezidentiale
27 Iun 11:51 | INS: Crestere optima a activitatii din constructii, in perioada iunie-august 2025
24 Iun 14:16 | Investitii cu impact: prioritati guvernamentale pentru perioada 2025-2028
23 Iun 10:45 | Bucurestenii respira un aer tot mai toxic - 60% din poluare vine din trafic
23 Iun 10:24 | BEI isi majoreaza plafonul de finantare pentru 2025 la 100 miliarde euro
20 Iun 11:51 | INS: Investitiile in constructii noi au depasit 4 miliarde euro in primul trimestru
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA