Miercuri, 17 Decembrie 2025
RO EN

ADR Centru se pregateste sa atraga peste 1,3 miliarde euro prin POR 2021-2027

In perioada de programare 2021-2027 Regiunea Centru va gestiona implementarea propriului Program Operational Regional (POR) 2021-2027, prin care va atrage fonduri europene de peste 1,3 miliarde euro. Aceste fonduri vor putea fi accesate de autoritatile administratiei publice locale, dar si intreprinderile, incubatoarele sau acceleratoarele de afaceri, precum si universitatile, clusterele, organizatiile de cercetare-dezvoltare din Regiunea Centru.
Pentru a-si pregati si realiza cat mai eficient sarcinile delegate prin rolul de Autoritate de Management, ADR Centru a semnat contractul de finantare nerambursabila cu titlul "Sprijin pentru ADR Centru in pregatirea POR 2021-2027". Proiectul, cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin POAT 2014-2020, are o valoare eligibila de peste doua milioane de lei si prevede pregatirea POR 2021-2027 si implementarea acestuia, in perioada august 2020 - decembrie 2021.
La finalul proiectului, ADR Centru va avea un Program Operational Regional Regiunea Centru elaborat si transmis catre CE, o evaluare strategica de mediu a POR 2021-2027 (SEA), descrierea de sistem si un pachet de proceduri operationale elaborate si aprobate la nivelul ADR Centru in calitate de AM POR 2021+, precum si un set de instrumente privind elaborarea schemelor de ajutor de stat si de minimis si pentru monitorizarea acestora.

Din aceeasi categorie

09 Dec 12:20 | ASE & Fundatia Deloitte: Puncte forte ale Romaniei in atragerea de investitori straini
09 Dec 10:57 | Stabilizare in piata europeana a constructiilor, potrivit estimarilor EUROCONSTRUCT
09 Dec 10:31 | BCR Leasing a finantat cu peste 210 mil. euro companii din industria constructiilor
09 Dec 10:31 | BEI: Companiile romanesti investesc si se digitalizeaza, dar raman precaute
28 Noi 12:54 | INS: Scadere estimata in productia de constructii pana la inceputul anului 2026
28 Noi 12:53 | Autorizatii de construire: Creștere de 4,1% în primele 10 luni ale anului 2025
27 Noi 12:09 | ING: Estimari prudent optimiste pentru piata autohtona de constructii in 2026 si 2027
24 Noi 14:47 | 70 miliarde euro pentru Romania - estimarea Comisiei Europene pentru 2028-2034
21 Noi 14:44 | MIPE: Tara este un santier, ne apropiem de 50% fonduri PNRR atrase la final de 2025
20 Noi 18:55 | INS: Crestere de peste 9% a volumului lucrarilor de constructii, in primele noua luni
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA